News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Aflat de 10 ani in Thailanda unde preda limba engleza la o scoala internationala, aradeanul Voicu Mihnea Simandan a inceput practica tirului cu arcul in anul 2009 cand, dupa o rupere de ligament, a “renuntat” la artele martiale si s-a inscris la un curs de tir cu arcul. “Doctorul mi-a spus sa i-au o pauza de la aikido, o arta martiala pe care o practicam inca din liceu si sa incerc un sport de non-contact,” isi aminteste Mihnea.

Dupa ce a terminat cursul introductiv de arc olimplic (arc recurbat), Mihnea si-a dat seama ca tirul cu arcul este o disciplina care i se potriveste. Astfel, a inceput sa se antreneze in mod serios, iar dupa un an de zile a achizitionat un arc profesionist cu care, saptamna trecuta, la Campionatul National Thailandez “Ram Open” s-a clasat in topul zece.

Aflata la a 36-a editie, competitia a fost organizata de Universitatea Ramkhamhaeng din Bangkok iar distatanta la care s-a tras a fost 50 de metri. “Am tras doua runde dimineata, in fiecare runda cate 36 de sageti. Deci, in total, punctajul maxim posibil este de 720. Am avut vreme frumoasa, dar spre dupamasa, cand am participat la concursul pe echipe s-a innorat si a plouat,” ne-a declarat Mihnea.

Dupa cele doua runde, tragatorul aradean s-a calificat pe locul 6 dintr-un total de 38 de arcasi la categoria open barbati. Majoritatea au fost thailandezi, cu doar doua exceptii: un roman si un francez! Din cele 720 de puncte posibile, Mihnea a inscris 604, cu zece sageti in centru de 10 puncte si sase sageti in punctul central X. In comparatie, primul loc a fost ocupate de catre un arcas din lotul olimpic thailandez cu un total de 644 puncte.

Echipa din care Mihnea a participat, inscirsa in Clubul “Archer Factory” din Bangkok, a reusit sa se clasesze pe locul trei la puncte dar, din pacate, au pierdut in patrimi de finala. Interresant de mentionat este faptul ca si in 2010, Mihnea a fost din nou intr-o echipa care s-a clasat tot pe locul 3 la puncte.

A doua zi a competitiei au avut loc eliminarile individuale. “Primul si al doilea meci au fost usoare. Am castigat de fiecare data cu 6 – 0. Al treilea meci, cel din  sferturile de finala, a fost foarte strans,” a explicat Mihnea. Tragatorul thailandez, fost membru al echipei nationale, nu a reusit sa castige meciul cu arcasul roman chiar asa de usor. “Dupa cinci seturi de cate 3 sageti fiecare, scorul a fost 5 – 5. In acest caz, se trage cate o sageata de departajare, iar arcasul cu cel mai mare punctaj castiga partida. Am pierdut la o diferenta de doua puncte.” In ciuda acestui meci pierdut, Mihnea a avut o evolutie foarte buna, iar tragatorul thailandez a ajuns in finala mica unde a castigat medalia de bronz. “Nici o problema, data viitoare voi castiga!” a spus Mihnea.

In Bangkok, Mihnea face parte dintr-un club local dar, prin aceasta afiliere, arcasul aradean nu poate concura pentru Romania. “Anul acest am fost invitat de catre presedintele Asociatiei Nationale Thailandeze de Tir cu Arcul sa particip la prima editie a Grand Prix-ul Asiatic 2012 care, in mod traditional, are loc in Bangkok. Pentru a putea participa am luat legatura cu Federatia Romana de Tir cu Arcul unde, din ianuarie 2012, am devenit sportiv inregistrat la clubul bucurestean Besta.”

Asadar, la mijlocul lui februarie, arcasul Voicu Mihnea Simandan va reprezenta Romania la una dintre cele mai importante competitii de tir cu arcul organizate pe continentul asiatic. Peste 200 de arcasi din 28 de tari se vor prezenta pe poligonul Hua Mark din Bangkok unde, un aradean de-al nostru, va concura umar la umar cu arcasi de elita mondiala. Ii uram success!

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *