Vlad Botoș: ”Soluții pentru absorbția fondurilor europene”
PoliticaUltimele stiri 3 noiembrie 2020 admin 0
„Programul 2021–2027 bate la ușă iar după 6 ani România are o rată de absorbție de 44% din totalul fondurilor alocate de la Uniunea Europeană pentru programul 2014–2020.
Datele sunt confirmate de Ministerul Fondurilor Europene dar si de informările pe care le primesc lunar de la Comisa REGI (Dezvoltare Regională) în Parpamentul European, comisie în care sunt membru.
Acest procent mic de absorbție ne situează la coada clasamentului european și sub media de 50% a UE. Statistica absorbției și faptul că economia românească, ca și cea europeană, trece printr-o perioadă critică datorită pandemiei COVID-19 mă îngrijorează și mă face să trag un semnal de alarmă. Suma de 13,4 miliarde euro este o sumă confirmată de Ministerul Fondurilor Europene ca fiind suma primită de România de la Uniunea Europeană.
Nu vreau să mă gândesc la câtă birocrație și câte tone de hârtie stă în spatele acestor bani, nu vreau să mă gândesc la cât timp au pierdut beneficiarii acestor bani în labirintul birocratic, nu vreau să mă gândesc câte informații suplimentare inutile au fost cerute.
Din păcate această rată a absorbției ne demonstrează că sistemul nu funcționează bine. Un potențial beneficiar pierde prea mult timp întocmind dosare și cereri de finanțare pentru a afla că nu este sau că este eligibil.
Consultanții în fonduri europene au devenit mai degrabă niște ghizi într-un labirint birocratic în loc să fie consultanți financiari care să evalueze și analizeze impactul fondurilor europene în viața economică a unei societăți comerciale sau impactul socio-economic pe care l-ar avea fondurile europene în cazul autorităților publice.
România are nevoie de o schimbare imediată în abordarea politicii de absorbție a fondurilor europene și personal nu aș dori să ne trezim că va trebui să gestionăm două programe, poate chiar trei având în vedere că încă mai sunt sume de gestionat rămase din exercițiul 2007-2013.
✅ Abordare unitară în evaluarea proiectelor;
✅ eliminarea birocrației printr-o mai bună cooperare interinstituțională;
✅ scurtarea termenelor de evaluare;
✅ digitalizarea sistemelor de evaluare;
✅ selectare, implementare și monitorizare a proiectelor europene;
✅ consultări corecte și eficiente cu toți actorii din acest domeniu,
ar fi câteva aspecte care ar putea modifica statistica fondurilor europene în favoarea României.
România trebuie să se facă bine, am fost aleși să punem România în fruntea clasamentului iar USRPLUS o va face” a declarat europarlamentarul Vlad Botoș.
No comments so far.
Be first to leave comment below.