Recent, directorii companiilor de apă din Arad şi Bekes (Ungaria au semnat protocolul de înfiinţare al unei societăţi româno-maghiare numită S.C Trans Mureşul S.A., prin care se va exporta apă potabilă în Ungaria. Vicepreşedintele Biroului Teritorial Judeţean al PNL Arad, Ionel Ciupe, nu este de acord cu unele prevederi ale contractului. « În primul rând, cine a permis şi cu ce drept concesionarea apei Aradului pe 49 de ani, pe un preţ de nimic ? Ni se aruncă praf în ochi că România va avea beneficiu, că anual Compania de Apă va avea 239.000 euro beneficiu. O nimica toată. Dorim să aflăm cu cât sunt susţinute cheltuielile de producţie de către partea română şi mai ales de ce maghiarii vor plăti un preţ în jurul a 1 leu pentru metrul cub de apă, pe când noi plătim 3,3 lei metrul cub. Este corect ca arădenii să plătească mai mult pentru apa potabilă decât preţul la care se vinde aceeaşi apă ungurilor?» – întreabă Ionl Ciupe. Acesta mai arată că preţul plătit acum de cetăţenii maghiari este în jurul a 1 euro pentru metru cub de apă, preţul urmând să fie probabil menţinut de către compania care le va vinde în continuare apă cetăţenilor din Bekescsaba. « Diferenţa ar însemna un profit frumuşel pentru partenerii unguri, având în vedere că ei vor primi o apă aproape potabilă de la Arad. Singurele operaţiuni pe care vor mai trebui să le facă sunt o clorinare şi o trecere a apei printr-un pat filtrant format din straturi de nisip cuarţos. Aceste operaţiuni sunt prea ieftine pentru a ridica preţul apei la 1 euro metrul cub », a arătat Ionel Ciupe.
Vicepreşedintele PNL pe judeţ mai are o serie de precizări legate de acest contract. « În conformitate cu Legea 215 ce prevede atribuţiuni clare pentru Consiliul Judeţean în relaţiile cu alte ţări, noi dorim să ştim dacă există acordul Ministerului de Externe al României pentru încheierea unei astfel de colaborări economice. Dacă nu, domnii Ioţcu şi Bănăţan se află în faţa unei ilegalitaţi pentru care pot suporta consecinţele legii. Constituţia ţării stabileşte norme foarte clare privind bogăţiile naturale ale subsolului. Pentru exploatarea şi exportarea lor este obligatorie consultarea poporului, ori cetăţenii Aradului nu au fost consultaţi cu privire la acest aspect. Să fim noi arădenii de acord cu această afacere, să vindem apa iar noi să continuăm să o plătim de trei ori mai scump? Suntem noi fraierii celor care vremelnic ne conduc, Falcă, Ioţcu, Seculici, Bognar, Király? Oricum vor da socoteală pentru aceste lucruri în 2012. Propunem organizarea unui referendum local cu privire la furnizarea apei pentru Ungaria şi a tarifelor corespunzătoare. Arădenii trebuie să simtă beneficiul exportul de apă, nu să fie cei care suportă costurile celor care ne conduc », conchide vicepreşedintele Ionel Ciupe. (comunicat PNL)
No comments so far.
Be first to leave comment below.