VICTOR PONTA, LA ICCJ
NationalUltimele stiri 24 iunie 2016 paula craciun 0
Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat vineri la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă dosarul „Turceni – Rovinari”, în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor.
„Este o zi foarte importantă pentru Europa, așa încât sper să nu aveți timp de mine azi”, a declarat Victor Ponta, la venirea la sediul ÎCCJ, întrebat de jurnaliști despre votul britanicilor la referendum.
De asemenea, la ÎCCJ s-a prezentat și senatorul Dan Șova, trimis în judecată în același dosar.
Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.
În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.
Sursa: agerpres.ro
No comments so far.
Be first to leave comment below.