Comments
Add a comment
Stiri si reportaje din judetul Arad
LocalUltimele stiri 19 aprilie 2022 admin 2
Prima acțiune de dezinsecție din municipiu a demarat în această dimineață, cu operatorul contractat de Primăria Arad. Tratamentul de dezinsecţie terestru se va aplica pe timp de zi, între orele 7:30 – 16:30. În aceste zile se va aplica și tratamentul insecticid împotriva căpușelor.
„În acest an, am început din timp dezinsecția în municipiul Arad, astfel încât cetățenii să nu mai aibă probleme cu țânțarii sau tigrii platanului, pe perioada verii. Știm cu toții ce probleme au fost anul trecut, când birocrația a făcut ca Primăria Arad să nu poată încheia la timp un contract pentru dezinsecție, iar arădenii au avut de suferit toată vara, din cauza țânțarilor. De dimineață, am verificat în teren modul în care se derulează prima acţiune de dezinsecţie. La acțiune participă patru echipaje: 4 auto cu 4 echipamente de mare capacitate ULV_Elit 34s-300 și 8 operatori cu 8 aparate de pulverizat Stihl (LV). Astfel de acțiuni vor fi repetate în fiecare lună, până în octombrie, inclusiv“, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Ilie Cheșa.
Locațiile supuse tratamentului de delarvizare (lavicidare) sunt Râul Mureş-partea dreaptă, plus zona balastieră Micălaca, baza CET, zona podului rutier Micălaca, Parcul Corneliu Coposu și zona Lacului Pădurice.