News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, s-a întâlnit joi cu Vlad Pavlovschi, managing director al SC Nabucco Gas Pipeline România SRL – Mediaş, în vederea discutării şi prezentării obiectivului de investiţii „Conducta de gaz Nabucco”, care va traversa România şi judeţul Arad. „Realizarea acestei conducte va aduce investiţii de peste 1 miliard de Euro în România, din care un estimat că aproximativ 100 de milioane de Euro numai în judeţul Arad. Noi am emis certificatul de urbanism nr. 99/14.07.2010 şi sprijinim cu tot ce se poate materializarea proiectului”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad.
„În urma studiilor pe hărţi şi a analizelor în teren a fost definit un traseu optim din punct de vedere al posibilităţilor şi costurilor de construire pentru secţiunea din România. Pentru acest traseu au fost depuse şi sunt în curs de obţinere Certificatele de Urbanism. În paralel se pregătesc documentaţiile ce vor fi depuse pentru obţinerea de acorduri/avize în vederea autorizării. Au demarat procedurile de identificare a proprietarilor în vederea obţinerii acordului acestora. Obţinerea Autorizaţiilor de Construire este preconizată pentru trimestrul II al anului 2011, urmând ca faza de construire să demareze la începutul anului 2012, cu finalitate în 2014”, a spus Vlad Pavlovschi, directorul Nabucco România.
Reprezentantul Nabucco a prezentat câteva date legate de proiect, sintetizate după cum urmează:
– Companiile implicate în Proiectul Nabucco au fondat Nabucco Gas Pipeline International Gmbh cu sediul la Viena, dezvoltatorul proiectului şi titularul investiţiei.
– În data de 13 iulie 2009 a fost semnat la Ankara Acordul Interguvernamental privind Proiectul Nabucco încheiat între Guvernele Austriei, Bulgariei, României, Turciei şi Ungariei, ratificat de către Parlamentul României prin Legea nr. 57 /22 martie 2010. – Amplasarea surselor potenţiale de gaze: zona Mării Caspice, Iran, Irak, Rusia, Egipt
– Lungime totală conductă: 2510 km (conducta principală, fără a include conductele de alimentare), din care: Turcia: 1558 km; Bulgaria: 412 km; România: 471,480 km; Ungaria: 384 km; Austria: 48 km. (news-ar)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *