UTA se fereşte de presă şi îşi prezintă achiziţiile pe YouTube! Liviu Antal întăreşte mijlocul, dar unde e atacantul promis?
SportSport Local 4 ianuarie 2021 admin 0
Conducerea clubului UTA a ajuns la un acord cu Liviu Antal, care, de azi, a devenit component al UTA-ei. Născut pe 2 iunie 1989 în Șimleul Silvaniei, fotbalistul ofensiv (poate juca și mijlocaș și atacant) a făcut junioratul la LPS Bihorul Oradea. Bornele carierei sale la seniori sunt Concordia Chiajna, FCM Tg. Mureș, Oțelul Galați, FC Vaslui, Genclerbirligi (Turcia), Beitar Ierusalim (Israel), Hapoel Tel Aviv (Israel), Pandurii Târgu Jiu și Zalgiris Vilnius (Lituania). E campion național al României cu Oțelul Galați, în sezonul 2011-2012, când a câștigat și Supercupa României. Cu gruparea din Vilnius și-a trecut în palmares încă trei trofee – Cupa Lituaniei (2019), titlul național și Supercupa Lituaniei (ambele în 2020). În anul 2011 a fost convocat la echipa națională a României, pentru care a jucat în meciul cu Paraguay. Nu înţelegem atitudinea clubului UTA, care dă impresăa că se fereşte de presă şi mai nou îşi prezintă achiziţiile pe… internet, mai exact prin intermediul canalului de YouTube. Invocând pandemia de Covid, care însă nu dispăruse nici anul trecut (n.n. perioadă în care se organizau conferinţe de presă), ba mai degrabă era şi mai agresivă, cei de la UTA sunt probabil nemulţumiţi de faptul că mai sunt şi criticaţi în presă. Sau mai bine zis de o parte a presei.
E Roger număr 10?! Liviu Antal, un alt fost campion al României la Arad
Nici campania de transferuri din această iarnă nu ne-a dat pe spate şi e greu de înţeles de ce aduci un mijlocaş defensiv când tu ai vreo patru jucători în lot ce pot evolua pe acest post. Dacă ne punem să numărăm mijocaşii echipei ne ia cu dureri de cap. Deşi putem zice că e concurenţă mare, sperăm noi şi valorică, nu doar numerică. În schimb, au fost puşi pe liber doi atacanţi, Ioniţă şi Morar şi încă nu a fost transferat nici unul, pentru că Antal nu e vârf. Practic, UTA şi-a întărit linia de mijloc, aducând până acum trei jucători în această zonă, fără însă să transfere un atacant de meserie, eventual de careu. Exact ce îi cam lipsea „Bătrânei Doamne”, fără un golgheter autoritar în turul de campionat. Brazilianul Roger, ultima oară la FC Riga, e şi nu e număr 10, el jucând mai bine în bandă, plus Antal, tot o extremă şi lituanianul Vorobjovas, mijlocaş la închidere, ultimii doi de la Zalgiris, sunt până acum noutăţile iernii la UTA. Să vedem ce urmează, încă sperăm la un atacant autentic şi la doi fundaşi de bandă. Cert este că returul bate deja la uşă şi timp nu prea mai este.
No comments so far.
Be first to leave comment below.