USR Arad: Noul buget al Aradului prevede reducerea cu 60% a salariilor de la Filarmonică
LocalUltimele stiri 7 aprilie 2021 admin 0
Proiectul întocmit de primarul Bibarț prevede pentru anul 2021 suma de 5,5 milioane de lei destinată cheltuielilor de personal ale Filarmonicii. Proiectul de buget al anului trecut a alocat 9,2 milioane de lei pentru aceeași destinație (9,3 milioane pentru 2019).
Pentru primele 4 luni ale anului se aplică prevederile bugetare din 2020 (în lipsa unui buget adoptat pentru anul curent), astfel că în ultimele 8 luni ale lui 2021 rămâne disponibilă suma de 2,5 milioane de lei pentru plata angajaților.
Un calcul simplu arată că fondul de salarii al Filarmonicii se va reduce cu 60% după adoptarea noului buget. Având în vedere că valoarea salariului este stabilită prin legea salarizării unitare, este evidentă intenția Primăriei de a face concedieri substanțiale.
Soluția alternativă a USR PLUS este scăderea cheltuielilor materiale (1,4 milioane de lei), în paralel cu creșterea numărului de spectacole și beneficiari (spectatori). În Arad trebuie să privim banii alocați Filarmonicii ca o investiție în viitor, în baza unei mai bune colaborări cu școlile.
USR PLUS se opune oricărei reduceri de personal care va afecta capacitatea Filarmonicii de a presta servicii culturale. O astfel de instituție este greu de construit, iar pierderea ei ar coborî și mai mult statutul orașului nostru, aflat în evident declin față de municipiile vecine.
No comments so far.
Be first to leave comment below.