PDL Arad se laudă cu reprezentanţii pe care îi are în Guvern. Din păcate pentru ei şi mai ales pentru cetăţeni, nu este suficient ca arădenii să fie în Guvern, trebuie să fie şi capabili să gestioneze eficient problemele ministerelor pe care le conduc. Ceea ce, se vede bine, nu este cazul.
Uniunea Social Liberală (USL) va depune la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe tema ineficienţei autorităţilor în privinţa măsurilor de combatere a consumului de etnobotanice. Preşedintele PSD, Victor Ponta a arătat că Guvernul, deşi a promis un program eficient de combatere a consumului de etnobotanice, nu a făcut nimic în acest sens. „În luna februarie Guvernul României a anunţat adoptarea unui cadrul legislativ extrem de dur, un cadru care, spre exemplu, a fost adoptat în Polonia şi a dus la măsuri rapide şi efecte rapide. Este sfârşitul lunii mai şi Guvernul nu a făcut nimic”, a afirmat Victor Ponta.
Statisticile arată că România se situează pe locul patru în UE la consumul de etnobotanice şi că, la ora actuală, există mii de tineri internaţi în spitale în urma consumului plantelor cu efect halucinogen. Moţiunea este un semnal de alarmă pe două direcţii. Nu există un interes al statului şi al Guvernului de a combate un fenomen extrem de periculos şi nu se discută absolut deloc despre cauzele acestui fenomen.
„Asistăm zilnic la drame ale tinerilor care îşi distrug vieţile din cauza consumului de etnobotanice. Unii dintre ei au devenit violenţi, îşi atacă familiile, îi agresează pe cei din jur. Şi mai mulţi au grave probleme de sănătate sau devieri de comportament care îi marginalizează în societate. Dar ministerul condus de arădeanul Traian Igaş, cu alţi şefi impuşi de PDL Arad în acest minister, nu este capabil să gestioneze această situaţie. Este probabil prea ocupat să dea afară câteva mii de poliţişti, aşa cum îi dictează Traian Băsescu şi FMI!” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. (comunicat PSD Arad)
No comments so far.
Be first to leave comment below.