Preşedintele Organizaţiei Judeţene UNPR Arad, d-nul Gheorghe Tănase s-a întâlnit sâmbătă 3 iulie în municipiul Reşiţa, cu conducerea UNPR.
Din delegaţia arădeană au făcut parte 3 vicepreşedinţi, care au ascultat cuvântul de deschidere al domnului deputat Ion Tăbugan, precum şi alocuţiunile domnilor Marian Sîrbu, preşedintele partidului, Gabriel Oprea, preşedinte executiv al UNPR, Cristian Diaconescu, preşedinte de onoare, şi preşedinţii judeţelor Timiş, Mehedinţi, Hunedoara, Arad şi Dolj.
Delegaţia arădeană a transmis un mesaj de implicare şi încredere în viitorul mişcării politice în fruntea căreia stă UNPR.
Intervenţiile numeroşilor participanţi s-au centrat asupra asigurării stabilităţii politice prin votul la moţiunea de cenzură, ce a împiedicat prăbuşirea României într-un haos economic şi social,deoarece opoziţia nu a dovedit că are soluţii viabile.
Interesul naţional şi dialogul social s-au reafirmat ferm ca principii de acţiune cu toate forţele politice care doresc ieşirea ţării din criza economică şi morală.
În această săptămână, vor continua întâlnirile conducerii UNPR cu liderii locali,pentru reafirmarea dialogului ca mijloc de realizare a politicii UNPR.
No comments so far.
Be first to leave comment below.