News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

UN ELEVETIAN A RECOLTAT UN DOVLEAC DE 750 DE KILOGRAME UN ELEVETIAN A RECOLTAT UN DOVLEAC DE 750 DE KILOGRAME
Please follow and like us:
Pin Share

Elvețianul Beni Merier poate fi considerat pe bună dreptate regele bostanilor: el a câștigat duminică, a șasea oară, concursul organizat în Elveția pentru desemnarea celui mai mare dovleac recoltat, cu unul de circa 750 de kilograme, relatează luni 7sur7.be.

Legumicultorul din Pfungen nu a reușit totuși să își depășească propriul record mondial, stabilit anul trecut în Germania cu un exemplar de 1.054 de kilograme. Valul de căldură estivală nu i-a permis dovleacului să atingă asemenea proporții. Dovlecii au nevoie de multă apă și se dezvoltă cel mai bine la temperaturi de circa 25 de grade Celsius, a spus Valerie Suter, organizatoarea evenimentului care a avut loc la Jona.

Alte tipuri de legume au profitat însă de căldura excepțională din acest an. Este cazul castraveților și morcovilor lui Jurg Wiesli din Dozwil. Clasat la doilea la categoria dovleci, el a înregistrat trei recorduri în Elveția: pentru cel mai mare morcov (1,9 kilograme), cel mai mare castravete (7,6 kilograme) și cel mai mare Field Pumpkin (31,7 kilograme), soi de dovleac destinat consumului. Tot Jurg Wiesli a depășit recordul european la cea mai mare floare a soarelui, cu o „pălărie” de 66 centimetri diametru, încheie 7sur7.be.

Sursa: agerpres.ro

Foto: agerpres.ro

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *