Vreme închisă cu precipitații slabe ziua, dar în extindere noaptea anunță meteorologii joi, 26 ianuarie. Vineri, fenomenele de iarnă cuprind tot mai multe zone, însă vor apărea și ploi abundente.
Ninsorile aduse de un ciclon polar care va afecta România își vor face apariția pe parcursul zilei de joi, urmând ca după-amiază și mai ales seara să se extindă în sud-vestul țării, în Carpații Meridionali și local în Moldova. În aceste zone, vor fi șanse și de lapoviță, dar și depuneri de polei.
„Joi avem temperaturi undeva la două, trei, poate chiar patru grade ziua, în mare parte din țară, apropiate de zero în cursul nopților. Practic, valori apropiate de normalul perioadei, iar vorbind în perspectivă, săptămâna viitoare am putea avea, într-adevăr, nopți ceva mai reci, cu temperaturi negative în toată țara, minus cinci, minus șapte grade, poate chiar și în București. De sâmbătă seară vom avea foarte puține precipitații, situație care ar putea să dureze și săptămâna viitoare. Un alt aspect de punctat este că vorbim de strat de zăpadă în toate stațiunile montane. În București, sâmbătă dimineață am putea să avem parte de ninsoare. Mai mult ca sigur va ninge”, mai explicat meteorologul Robert Manta la România TV.
Strat consistent de zăpadă la munte
Joi, 26 ianuarie, conform ANM, în regiunile extracarpatice vremea va fi în general închisă, cu nebulozitate persistentă și precipitații, ziua slabe și pe arii restrânse, dar moderate (10-15 l/mp) și în extindere treptată seara și noaptea. În Dobrogea și în Bărăgan vor fi mai ales ploi și lapoviță, iar în Oltenia, Moldova și restul Munteniei predominant ninsori. Aria ninsorilor va cuprinde și zona montană, iar în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură se va depune strat nou de zăpadă, posibil mai consistent.
În vestul, centrul și nord-vestul țării cerul va fi temporar noros, iar mai ales spre sfârșitul intervalului pe alocuri va ninge slab. Se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în Muntenia și în sudul Moldovei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 7 grade Celsius, iar cele minime vor avea valori cuprinse între minus 6 și 4 grade Celsius, mai ridicate pe litoral.
În București, vremea se va menține închisă, iar din orele serii, temporar se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, cu tendință de transformare în lapoviță și ploaie. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări spre sfârșitul intervalului. Temperatura nu va avea variații semnificative pe parcursul intervalului, astfel că maxima va fi de 2 grade Celsius, iar minima se va situa în jurul valorii de 1 grad.
No comments so far.
Be first to leave comment below.