Un bărbat din Cluj a fost reținut pentru o încăierare în localitatea Căprioara
LocalUltimele stiri 29 februarie 2024 admin 0
În dimineața zilei de 28 februarie a.c., în jurul orei 11:45, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, într-un local din localitatea Căprioara, ar fi avut loc un conflict.
Din cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 41 de ani, din județul Cluj, care domiciliază fără forme legale în Căprioara, ar fi tăiat, cu un cuțit, un alt bărbat, care a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Lipova, cu propunerea luării de măsuri preventive.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.
No comments so far.
Be first to leave comment below.