News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Conducerea ULAL (Uniunea Locală a Asociaţiilor de Locatari) Arad dezvăluie faptul că arădenii plătesc aiurea 30% din factura la încălzire emisă de CET Arad, procentul respectiv fiind reprezentat de căldura care se pierde pe reţelele de transport. „La încălzire există pierderi la transport de 30%, care încălzesc pământul”, a declarat vicepreşedintele ULAL Arad, Vasile Arion. Acesta a precizat că modalităţile de facturare practicate de CET Arad dezavantajează populaţia şi, deşi ULAL a solicitat ca felul în care este făcut calculul costului de producţie al gigacaloriei să fie făcut public, acest lucru nu s-a întâmplat.
Probleme sunt şi în ceea ce priveşte apa caldă, conducerea ULAL spunând că populaţia plăteşte volumul de apă care circulă pe coloane, nu cantitatea de apă caldă efectiv utilizată. „Nu s-a investit în montarea unor contoare care să facă posibilă numai plata apei calde. Noi plătim, în continuare, volumul de apă ce circulă pe coloana de apă caldă”, a declarat Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.
În ceea ce priveşte plata încălzirii spaţiilor comune, reprezentanţii ULAL au precizat că, pe viitor, aceasta va fi calculată în urma inventarierii instalaţiilor de încălzire comune. „În acest fel, cota comună nu va mai fi hotărâtă de adunarea generală a asociaţilor dintr-un bloc, ci va fi o rezultantă exactă din calcule”, a spus Dorina Lupşe.
Nu în ultimul rând, ULAL a cerut Primăriei Municipiului Arad o dezbatere publică în vederea stabilirii datelor la care va începe furnizarea şi sistarea furnizării agentului termic, conform art. 5 din ordinul nr. 483/2008 emis de A.N.R.S.G. (news-ar)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *