News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Trupa Compact va încheia, zilele viitoare, turneul desfăşurat în Canada începând cu data de 22 septembrie, la invitaţia publicaţiei ZigZag Român-Canadian.

Prezenţi pentru a treia oară în “ţara frunzei de arţar”, membrii formaţiei – Paul Ciuci, Adrian Tinca, Aurel Vasilescu şi Adrian Kiseleff – au susţinut cinci concerte în localităţile Vancouver, Calgary, Edmonton, Winnipeg şi Toronto, iar ultima întâlnire cu românii de peste Ocean – din acest turneu -, va avea loc duminică, 14 octombrie, la Montreal.

După spectacolele desfăşurate până acum, Paul Ciuci, solistul trupei, declară: “Am avut parte de experienţe minunate. Publicul a cântat cu noi de la început şi până la sfârşit, în picioare, cu braţele în aer. A fost peste orice aşteptări, cu greu am coborât de pe scenă. Superbi oameni! După concerte am stat de vorbă, am făcut poze şi am dat autografe. Vreau să le mulţumesc celor din public pentru că, prin ei, am ajuns cu sufletul până la Lună şi înapoi”.

După aproape 5.000 de km străbătuţi în acest turneu, după ce au vizitat multe locuri frumoase şi interesante, membrii formaţiei Compact aşteaptă acum, cu emoţie, întâlnirea cu prietenii din Montreal – cea care va încheia şirul concertelor din Canada. Paul Ciuci şi colegii săi speră că vor cânta din nou într-un glas cu publicul din acest oraş, aşa cum s-a întâmplat la spectacolul de anul trecut.

Trupa Compact a mai susţinut un concert în Toronto, în anul 2008, şi un turneu sold-out în 2011, care a cuprins oraşele Montreal, Quebec, Toronto şi Kitchener.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *