News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

„Seara prieteniei” este un eveniment organizat de Tineretul Social Democrat Arad (TSD), prin care tinerii şi-au propus să prezinte istoria, tradiţiile şi obiceiurile grupurilor identitare care convieţuiesc la Arad. Au fost invitaţi reprezentanţi ai diferitelor etnii, pentru a-şi prezenta o parte din valorile tradiţionale (valori artistice, obiceiuri, tradiţii) sau istoria convieţuirii în comunitatea arădeană.

În cadrul evenimentului, a fost susţinută o prezentare cu privire la maghiarii din judeţul Arad (profesorul Ştefan Nagy), un grup de tinere de la Partida Rromilor a prezentat un film despre istoria şi tradiţiile rromilor, o proiecţie despre istoria şi tradiţiile bulgarilor din zona Vinga. Nu în ultimul rând, tinerii social-democraţi au prezentat tradiţii ale românilor.

„Aradul este un oraş multicultural, în care trăiesc în pace români, maghiari, sârbi, rromi, slovaci, germani, evrei şi bulgari. Noi considerăm că buna înţelegere se bazează pe cunoaşterea reciprocă, pe dialog. Prin acest eveniment am vrut să arătăm că punem prietenia ca şi garanţie împotriva neînţelegerilor şi conflictelor. Ne propunem să dezvoltăm acest proiect şi să facem din el o tradiţie” a spus Cătălina Muntean, liderul organizaţiei municipale TSD, unul dintre realizatorii proiectului.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *