Trafic restricționat pe Bulevardul Revoluției
LocalUltimele stiri 28 noiembrie 2022 admin 0
Miercuri, 30 noiembrie 2022, între orele 14:00 – 15:30, circulația va fi restricționată pe Bulevardul Revoluției, de la Teatrul Clasic Ioan Slavici până la intersecția cu str. N. Grigorescu, în vederea repetiției generale pentru parada de Ziua Națională a României.
Tot miercuri, dar în intervalul orar 15:00 -17:00, circulația rutieră va fi oprită pe traseul strada Corneliu Coposu – B-dul Revoluției – Teatru – retur, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului ,,Parada portului popular”. Parada va începe la ora 15:00, iar plecarea va fi din fața Consiliului Județean Arad.
O zi mai târziu, pe 1 decembrie 2022, între orele 11:00 – 14:30, accesul pe Bulevardul Revoluției va fi restricționat din nou, pe același tronson cuprins între Teatrul Clasic Ioan Slavici și str. N. Grigorescu, pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a evenimentelor omagiale organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie.
Cu aceeași ocazie, Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil solicitarea de interzicere a parcării pe principalul bulevard din municipiu, tronsonul delimitat de strada 1 Decembrie 1918 și Biserica Roșie, între orele 11:00 – 14:30.
No comments so far.
Be first to leave comment below.