News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

D.G.F.P. a jud. Arad aminteşte contribuabililor că data de 25 octombrie reprezintă termenul scadent pentru depunerea declaraţiilor fiscale aferente lunii septembrie, trimestrului III 2010 (formularele 100, 102, 300, ş.a., după caz) şi efectuarea plăţilor către bugetul general consolidat al statului.

Totodată, dorim să reamintim agenţilor economici că, începând cu data de 1 octombrie 2010, s-a renunţat la impozitul minim.

Prin dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, începând cu 1 octombrie 2010, s-a renunţat la impozitul minim, urmând ca  persoanele  juridice,  plătitoare de impozit pe profit, care până la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim conform prevederilor art. 18, alin. (2-7) din Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, să calculeze si să plătească pentru trimestrul IV 2010 impozit pe profit.

Agenţii economici vor plăti impozit minim/impozit pe profit pentru trimestrul III 2010, potrivit prevederilor în vigoare la data de 30 septembrie 2010, urmând ca pentru trimestrul IV să calculeze si să plătească impozitul pe profit realizat.

Rugăm contribuabilii să nu amâne până în ultima zi scadentă îndeplinirea acestor obligaţii întrucât se pot crea aglomeraţii la ghişee.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *