News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Taximetristii la control!

Local 9 februarie 2011 admin 0

Please follow and like us:
Pin Share

Un amplu control care a vizat activitatea  de taximetrie s-a desfășurat astăzi în municipiul Arad . La acțiune au luat parte Poliția Municipiului Arad – secția Micalaca, Poliția Locală Arad – Serviciul Siguranță Rutieră și Primăria Arad – Serviciul Autorizații. Au fost verificate un număr  de 90 de autovehicule care serveau transportului în regim de taxi.

Controalele au vizat îndeplinirea de către șoferi a condițiilor legale privind activitatea de taximetrie, respectiv existența autorizațiilor de transport persoane în regim de taxi și a avizelor necesare.

Cu ocazia controalelor au fost aplicate 5 sancțiuni în urma încălcării prevederilor OUG 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, actualizată prin OUG nr.63/2006, în valoare totală de 702 lei, și 15 sancțiuni ca urmare a nerespectării prevederilor HCLM 109/2009, privind aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de taxi.

De asemenea, în trei cazuri șoferii au fost avertizați în legătură cu punerea în legalitate, și au fost reținute 3 certificate de înmatriculare.

Poliția Locală Arad atrage atenția persoanelor care desfășoară activitate în regim de taxi ca verificările și controalele se vor intensifica în viitor , în vederea depistării celor care nu îndeplinesc condițiile legale pentru aceasta.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *