Taxă pe exprimare

Please follow and like us:

Ca organu’ nu-i niciunul/Cumu-i sluga-i şi stăpânul.

Ar putea fi primele versuri dintr-un şlagăr al Aradului. Un şlagăr din care să nu lipsească vreun «bă, comunistule» sau vreun «mă, ziaristule», apelative des întâlnite în gura primarului şi numai a lui. Că, dacă zice altcineva câte un «mă» sau câte un «bă», taxa e de 700 de lei noi, aşa cum a păţit Leo Aslău. Care a fost amendat de un purtător de cască din teoretica subordine ierarhică a lui Igaş şi din practica subordine a lui Falcă.

Minte cine spune că libertatea de exprimare a murit în Arad. Da de unde… Doar că aceasta costă. Azi, 700 de lei de la unul, mâine, alţi 700 de lei de la altul, încet-încet devenim un oraş al şoaptelor şi al gândurilor nerostite. Dacă vorbim prea tare, cu câte-un «mă» sau câte-un «bă», se trezeşte automat câte-un «şterge prafu’» de-al primarului, cu uniformă de serviciu să ne taxeze.

Nu avem partipriuri cu vreun partid sau cu vreun ONG, dar ceea ce au semnalat liberalii, social-democraţii şi/sau conservatorii, ceea ce a spus Mişcarea arădeană sau Asociaţia Revoluţionarilor se adevereşte. Orice dictatură începe cu un cult al personalităţii, încurajat de servilismul apropiaţilor. E chiar o reţetă. Iar comisarul-şef Buzgău – cel care i-a întocmit procesul-verbal lui Leo Aslău – e prototipul ideii de întărire a cultului personalităţii. Ceea ce, la 21 de ani de la moartea celui mai împuşcat fiu al poporului, e de-a dreptul tragic. Nu pentru democraţie ca stare generală, ci pentru gândirea democratică a fiecăruia dintre noi.

P.S. Poate este cel mai serios articol din Flacăra, de când existăm. Poate v-aţi aşteptat la o abordare pamfletară a subiectului, dar nu e de glumă… (flacara-rosie.ro)