ANM: Vreme schimbătoare, dar în general caldă, în următoarele două săptămâni
LocalUltimele stiri 4 martie 2024 0
Alternanţele termice, cu valori maxime de până la 18 grade dar şi minime de -4 grade la munte, şi precipitaţiile pe arii relativ extinse vor caracteriza regimul termic, pe parcursul următoarelor două săptămâni, în majoritatea regiunilor, arată prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 4 – 17 martie.
În Banat, în primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă, cu medii ale valorilor diurne în jurul a 17 grade şi ale celor nocturne de 5 – 6 grade. Ulterior, valorile termice vor fi în scădere până în jurul datei de 8 martie, când se vor înregistra medii ale maximelor de 11 grade şi ale minimelor de până la două grade. În restul intervalului vor mai fi variaţii termice, dar în general tendinţa va fi de creştere a valorilor de temperatură şi se vor înregistra medii diurne de 13 – 16 grade şi nocturne de 3 – 5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 6, 7 şi 8 martie şi după data de 11 martie.
În Crişana, la începutul intervalului, vremea va fi deosebit de caldă, cu medii ale valorilor diurne de 18 grade şi ale celor nocturne în jurul a 4 grade. În perioada 5-8 martie, valorile termice vor fi în scădere şi se vor înregistra medii ale maximelor de 10 – 11 grade şi ale minimelor în jurul a un grad. În restul intervalului vor mai fi alternanţe termice, dar în general tendinţa va fi de creştere a valorilor de temperatură şi se vor înregistra medii diurne de 12 – 15 grade şi nocturne de 3 – 5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 6, 7 şi 8 martie şi după data de 11 martie.
La munte, în primele două zile din interval, vremea va fi cu mult mai caldă decât normalul perioadei, cu medii ale valorilor diurne de 5 – 6 grade şi temperaturi minime în jurul a -1 grad. Ulterior, valorile termice vor fi în scădere şi vor ajunge la medii ale maximelor de zero grade şi ale minimelor în jurul a -6 grade. Vor mai fi variaţii termice, dar în general tendinţa va fi de creştere a valorilor de temperatură şi se vor înregistra medii diurne de 2 – 4 grade şi nocturne de la -4 grade la -1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 6 şi 7 martie şi, începând cu data de 11 martie, până spre sfârşitul intervalului. AGERPRES
Read moreVreme friguroasă în următoarele două săptămâni
LocalUltimele stiri 16 martie 2021 0
Meteorologii anunță temperaturi scăzute, mult mai reci decât în mod obișnuit, pentru următoarele două săptămâni. Media valorilor în timpul zilei va fi de 5 -8 grade, iar noaptea scad sub nivelul înghețului. După 19 martie, se va încălzi, dar ușor, cu medii diurne de până în 11 – 12 grade Celsius
În Banat, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă, îndeosebi în prima săptămână din interval. Până în data de 19 martie, media valorilor diurne va fi de 5…8 grade, iar a celor nocturne, în scădere treptată, de -3…1 grad. După data de 19 martie, deși vor mai fi variații termice de la o zi la alta, tendința va fi de încălzire ușoară și astfel, media maximelor va oscila între 7 și 12 grade, iar a minimelor între -2 și 1 grad. Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, mai însemnate cantitativ pâna în data de 17 martie și în intervalul 20-23 martie.
În Crișana, valorile termice vor fi mai scăzute față de cele normale pentru această perioadă, îndeosebi în prima săptămână din interval. Până în data de 19 martie, media maximelor va fi de 4…6 grade, iar a minimelor va fi în scădere de la 0 grade la -3 grade. După data de 19 martie, vor mai fi variații termice îndeosebi în jurul datei de 23 martie, dar tendința va fi de încălzire ușoară și astfel, media valorilor diurne va oscila între 7 și 11 grade, iar a celor nocturne între -3 și 0 grade. Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, mai însemnate cantitativ până la mijlocul primei săptămâni și în intervalul 20-23 martie.
Read more