News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ROMANII AU CHELTUIT PESTE 10 MILIOANE DE EURO IN MINIVACANTA DE PASTE SI 1 MAI

Cei aproximativ 116.000 de turiști români care și-au petrecut minivacanța de Paște și 1 Mai în stațiuni din țară și străinătate au cheltuit 47 de milioane de lei (peste 10,4 milioane de euro), mai puțin cu 38% față de anul trecut, când cheltuielile cumulate cu ocazia celor două sărbători au ajuns la 65 de milioane de lei, informează, marți, reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

În toate zonele turistice din România s-au vândut aproximativ 107.000 de locuri, în timp ce în străinătate au plecat pentru minivacanța de Paște aproape 10.000 de turiști.

Spre deosebire de anul trecut, când Paștele și 1 Mai au fost sărbătorite la distanță de 3 săptămâni, fiind înregistrate încasări din servicii turistice de aproximativ 65 milioane de lei, anul acesta sărbătorile s-au suprapus, iar încasările au ajuns la 47 milioane de lei, mai puțin cu aproximativ 38%.

În topul preferințelor românilor s-au aflat în aceste zile stațiunile rurale, cu 50.000 de locuri vândute, urmate de cele montane, cu 22.000 de locuri vândute și de cele balneare, cu 14.000 de locuri vândute.

În unitățile de cazare clasificate de pe litoralul românesc, numărul turiștilor a scăzut față de anul trecut, deoarece prognoza meteo a fost nefavorabilă, iar mulți dintre aceștia au preferat să sărbătorească Paștele în familie, numărul turiștilor sosiți pe litoral ajungând la 20.000.

Din totalul locurilor pregătite pe litoral, în topul preferințelor a fost Mamaia, cu un grad de ocupare de aproximativ 90% în nordul stațiunii și 60% în restul stațiunii. Turiștii au preferat Mamaia datorită posibilităților variate de distracție, iar cluburile și barurile au fost principalele atracții. În acest an, de 1 Mai, pe litoral au fost puse la dispoziția turiștilor aproximativ 30.000 de locuri de cazare în structurile clasificate, din totalul de 98.448, locuri clasificate. În comparație cu nordul litoralului, în structurile de cazare din sud, gradul de ocupare a fost mult mai scăzut de aproximativ 30%. Cererea a fost mai mică față de anul trecut în unitățile clasificate deschise în această perioadă.

În ceea ce privește turismul extern, reprezentanții FPTR spun că cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru petrecerea minivacanței de Paște și 1 Mai au fost Bulgaria, Grecia și Ungaria. Spre deosebire de anii trecuți, românii și-au îndreptat atenția și către destinațiile exotice precum Bali, Thailanda sau chiar Brazilia.

Sursa: agerpres.ro

Read more