News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

FARA VIZA DE FLOTANT PENTRU INSCRIEREA LA SCOALA

Unul dintre cele mai căutate licee din Timişoara a renunţat la criteriul de înscriere a elevilor în funcţie de zona în care locuiesc. Pentru că tot mai mulţi părinţi erau nevoiţi să-şi facă viză de flotant ca să îşi poată duce copiii la cele mai bune şcoli, Ministerul Educaţiei a decis ca liceele pedagogice să aibă posibilitatea de a elimina acest criteriu. Profesorii urmează să stabilească acum noile reguli pentru înscriere.

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara are şi cursuri pentru clasa pregătitoare. Este şi motivul pentru care este printre cele mai căutate. Iar până acum, conducerea a încercat să onoreze cât mai multe cereri şi a înfiinţat şase astfel de clase. Anul acesta s-a decis renunţarea la criteriul domiciliului.

Sunt în jur de 150 de elevi care urmează acest program. Datorită numărului mare de clase pregătitoare şi faptul că nu putem controla fenomenul de înscriere la clasa pregătitoare, acestea au generat situaţia de fapt. Suntem convinşi că vom reuşi să funcţionăm fără circumscripţie, pentru că permite legislaţia, şi în acest fel să facem ca numărul de clase pregătitoare să fie acela pe care îl propunem noi”, a declarat Nicolae Seimeanu, director adjunct Liceul Pedagogic Timişoara.

Astfel, pentru anul şcolar 2016 – 2017 va fi diminuat numărul de clase. Decizia vine şi după ce mai mulţi părinţi şi-au făcut viză de flotant pentru zona respectivă.

Unitatea de învăţământ să îşi întocmească un plan de şcolarizare realist şi să solicite pentru anul 2016-2017 un număr de două clase faţă de cele șase pe care le-au primit anul trecut ca urmare a faptului că s-a făcut dovada că toţi solicitanţii aparţineau circumscripţiei şcolare”, spune Aura Danielescu, inspector şcolar general, Timiş.

Schimbarea domiciliului prin viză de flotant a ajuns un fenomen la Timişoara. Părinţii obţin documentul pentru a-şi înscrie copiii la şcoala dorită şi astfel unele unităţi sunt supraaglomerate, iar altele au clase goale.

În luna ianuarie, aproape 600 de persoane au solicitat viză de flotant, iar peste 440 au şi obținut-o. Angajaţii de la Evidenţa Persoanelor Timişoara, spun că numărul solicitărilor va creşte luna aceasta, pentru că la finalul lui februarie încep înscrie pentru clasa pregătitoare.

Sursa: digi24.ro

Read more
DRPCIV: INMATRICULARILE DE MASINI NOI AU CRESCUT CU APROAPE 38% PANA LA 11.078 DE UNITATI, IN NOIEMBRIE

Numărul înmatriculărilor de mașini noi a crescut, în noiembrie, cu 37,58%, până la 11.078 de autovehicule, în comparație cu aceeași lună din 2014, arată datele publicate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV)

Potrivit sursei citate, în noiembrie, din totalul de mașini noi înmatriculate, 8.022 de unități au fost reprezentate de autoturisme, în creștere cu 41,54% față de luna corespunzătoare din anul anterior, când erau consemnate 5.669 unități.

În ceea ce privește mărcile preferate de către șoferii români, pe primul loc continuă să se plaseze Dacia, cu 2.830 de unități noi înmatriculate în noiembrie (+56,61% față de noiembrie 2014), urmată de Skoda (666 unități, +3,26%), Volkswagen (651 unități, +24%) și Renault (575 unități, +80,82%).

Statistica DRPCIV arată că pe lista mașinilor cu cea mai redusă frecvență a înmatriculărilor s-au aflat, în noiembrie: Smart (9 exemplare), Jaguar (8), Subaru (5), Alfa Romeo și Maserati (câte 3), SsangYong (două unități), Mercedes-AMG și Tesla Motors (câte un exemplar).

Totodată, la majoritatea categoriilor de autovehicule noi înmatriculate s-au consemnat procentaje pozitive în noiembrie 2015, comparativ cu aceeași lună din anul anterior, după cum urmează: tractoare (27 de unități, +50%), autoturisme (8.022 unități, +41,51%), autovehicule transport mărfuri (1.884 unități, +31,75%), remorci (658 unități, +29,02%), mopede/motociclete (68 unități, +23,64%), autobuze și microbuze (126 unități, +22,33%) și semiremorci (256 unități, +19,07%).

Segmentul în care s-au consemnat scăderi ale numărului de înmatriculări noi a fost cel al autovehiculelor cu destinație specială, respectiv 37 de unități noi înmatriculate, în scădere cu 28,85% față de noiembrie 2014.

La nivelul primelor 11 luni din 2015, numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a ajuns la 74.423 unități, în creștere cu 12,15% față de intervalul ianuarie — noiembrie 2014, când se consemnaseră 64.577 unități.

Datele oficiale ale Direcției de Înmatriculări relevă faptul că, la sfârșitul anului 2014, parcul auto național din România depășise 6,27 milioane de unități, în creștere cu 4,77% față de 2013, când acesta număra 5,98 milioane de exemplare.

Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, aproape 4,91 milioane de unități erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3,16 milioane de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce aproape 1,74 milioane de unități erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 de milioane de vehicule din parcul auto național prezentau o vechime cuprinsă între 6 și 10 ani, iar 1,53 milioane de unități aveau un grad de uzură cuprins între 11 și 15 ani.

În același timp, aproximativ 1,103 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani și doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.

La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat mașinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV.

Sursa: agerpres.ro

Read more