Folosit mai ales ca agent de afânare, bicarbonatul s-a dovedit a fi bun şi în alte domenii.
El poate fi folosit pentru curăţenie, în cosmetică sau pentru a trata unele afecţiuni. Merită să încercaţi!
Piele mai fină
Înainte de a-ţi face baie, adaugă în cadă o jumătate de cană de bicarbonat de sodiu. Acesta îţi va face pielea mai fină şi mai netedă.
Deodorant
Pune 3 linguri de bicarbonat într-un vas şi adaugă 3-5 picături din uleiul esenţial pe care îl preferi, amestecă-le şi deodorantul este gata. Aplică-l cu buretele de la pudra de faţă sau cu o pensulă, la subraţ, şi va neutraliza mirosul neplăcut.
Exfoliant pentru corp
Amestecă 3 linguri de bicarbonat cu 1 lingură de fulgi de ovăz şi 3 linguri de apă. Vei obţine un exfoliant uimitor, hidratant şi revigorant. Freacă-te cu această pastă pe tot corpul, cu mişcări circulare, şi apoi spală-te cu apă călduţă. Poţi folosi acest exfoliant şi pentru faţă, dar ai grijă să nu freci prea tare.
Şampon
Pune bicarbonat de sodiu în şamponul preferat şi vei obţine un şampon purificator uimitor, care îţi va curăţa părul de resturile pe care produsele de styling le lasă în urma lor. După ce îl vei clăti cu atenţie, vei observă că părul tău va deveni foarte curat şi mai uşor de aranjat. Este bine să-ţi speli părul cu acest şampon cu bicarbonat de sodiu o dată sau de două ori pe lună. Pentru un rezultat similar te poţi spăla doar cu bicarbonat şi apă.
Apă de gură
Pentru a obţine uşor o apă de gură cu bicarbonat de sodiu, amestecă o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu 3 picături de ulei esenţial de mentă (sau de eucalipt) într-un pahar de apă. Îţi va împrospăta respiraţia şi va înlătura bacteriile.
Dantură mai albă
Poţi să pui bicarbonat pe periuţa de dinţi şi să te speli ca de obicei sau poţi pune pasta ta preferată de dinţi pe periuţă, presară puţin bicarbonat de sodiu deasupra şi spală-te pe dinţi cu acest amestec.
Curăţă pensulele de machiaj
Bicarbonatul te va ajuta să elimini uleiurile şi surplusul de la produsele cosmetice. Amestecă o linguriţă de bicarbonat cu o ceaşcă de apă. Înmoaie pensulele de make-up în soluţia obţinută, apoi clăteşte-le cu apă şi lasă-le la uscat.
Săculeţi parfumaţi
Amestecă 2 linguri de bicarbonat de sodiu cu 3-5 picături de ulei esenţial şi pune acest mixt într-un săculeţ. Apoi, aşază-le oriunde doreşti şi bucură-te de mirosul plăcut
Spală fructele şi legumele
Una dintre cele mai cunoscute utilizări ale bicarbonatului de sodiu este de a spăla fructele şi legumele cu el. Este natural, uşor şi eficient.
Flori proaspete
Adaugă o linguriţă de bicarbonat în vaza cu flori şi acestea vor rămâne proaspete mai mult timp.
Analgezic
Dacă ai o erupţie cutanată pe piele, o muşcătură de insectă sau o înţepătură de albină, freacă locul cu bicarbonat de sodiu şi îţi va trece, conform www.sanatatesistaredebine.ro.
Sursa: click.ro
Inamicii siluetei sunt, fără doar și poate, celulita și vergeturile. Acestea apar la femei indiferent de greutatea corporală și de vârstă. Din fericire, există remedii care le pot ține sub control și chiar estompa.
Principalele cauze care se fac vinovate de apariția celulitei, dar și a vergeturilor sunt legate de dietă și de sedentarism, dar și de predispoziția genetică. Sunt multe metode renumite că îndepărtează chiar și vergeturile mai vechi, printre acestea numărându-se tratamentele corporale cum sunt abraziunea dermică, peelingul chimic sau intervenţiile cu laser.
Poți încerca și remediile mai puțin dureroase, de exemplu, masajele anticelulitice și antivergeturi, dar și alte măsuri și trucuri menite să rezolve aceste probleme spinoase cu care se confruntă femeile.
1. Stabileşte-ţi o dietă bogată în alimente care conţin zinc (peşte), vitaminele A şi C (se găsesc în morcovi, citrice şi lapte), şi proteine, cum sunt ouăle. Nu uita şi de consumul a cel puţin doi litri de apă! Hidratarea intensă ajută la menţinerea elasticităţii pielii şi la prevenirea apariţiei altor vergeturi.
2. Încearcă să ai un stil de viaţă activ. Mergi mult pe jos sau fă mişcare cel puţin 15 minute pe zi.
3. Ajută-te şi de loţiuni sau creme speciale concepute pentru a „şterge“ vergeturile de pe piele. Indiferent de marcă, ele au substanţe asemănătoare care acţionează direct asupra liniilor albe apărute în urma întinderii forţate a pielii.
4. Nu ezita să mergi la un medic. Acesta îţi va spune ce tratament să urmezi şi cum să-ţi îngrijeşti pielea. Îţi poate recomanda uleiuri hrănitoare şi creme care conţin colagen, pentru a fi refăcută textura pielii.
Fă masaje care îmbunătățesc circulația
Prin masaj se stimulează circulaţia sangvină, se tonifiază musculatura, iar stratul adipos este vizibil redus. Astfel, centimetrii din talie şi de pe coapse se vor reduce, iar circumferinţa şoldurilor se va „topi“ văzând cu ochii.
Dintre toate tipurile de masaj, cel anticelulitic este cel mai indicat atunci când este vorba de un strat mai gros de grăsime.
Masajul anticelulitic ajută la netezirea pielii, diminuarea şi dispariţia celulitei, detoxifierea organismului, intensificarea circulaţiei sangvine, îmbunătăţirea digestiei, întărirea musculaturii, dispariţia constipaţiei şi a balonării.
Nu este indicată însă practicarea masajului anticelulitic două zile consecutiv, deoarece corpul are nevoie de o perioadă de refacere. Manevrele folosite într-un masaj anticelulitic sunt frământări, tapotament (baterea), neteziri, ciupituri.
După masaj, anumite zone pot să fie dureroase. Nu este admis să apară vânătăile care indică vase de sânge sparte. Acestea pot duce în timp la probleme vasculare.
Inițial, vergeturile sunt roșii
În fază incipientă se poate vorbi despre vindecare completă a pielii de vergeturi. La început, iau forma unor linii roşii, iar în timp vergeturile se decolorează şi devin alb-sidefii. Cu cât sunt mai vechi, cu atât „ştergerea“ lor este mai dificilă. La fel ca şi cicatricile, fără intervenţie chirurgicală acestea nu pot dispărea complet.
Ce sunt de fapt vergeturile? Sunt leziuni ale pielii, care apar din cauza unor factori cutanați și mecanici care produc ruptura fibrelor elastice epidermice şi reducerea colagenului.
Uleiul cu glicerină „șterge“ vergeturile
Orice schimbare în greutate a unei femei sau a unui bărbat poate duce la apariţia vergeturilor. Dietele drastice de slăbire sau creşterea bruscă în greutate pot avea drept urmări inesteticele vergeturi.
Cel mai mare duşman al pielii este perioada de sarcină, când se măreşte volumul, ceea ce duce la suprasolicitarea pielii, în special din zona abdomenului. Vergeturile apar în ultimul trimestru de sarcină, dar sunt mai vizibile după naştere, când pielea îşi revine la normal.
Aplică la fiecare spălare creme cu extracte de placentă şi siliciu sau abrazive, pentru a îndepărta celulele moarte. După exfoliere, fă masaje în locurile afectate cu loţiuni pe bază de vitamina A acidă şi uleiuri care conţin vaselină sau glicerină. Ajută mult la diminuarea semnelor.
Sursa: clickpentrufemei.ro
Read more