ACTIUNI CU EFECTIVE MARITE DESFASURATE DE POLITISTII ARADENI PENTRU COMBATEREA SI PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE
LocalUltimele stiri 23 septembrie 2015 0
La data de 22 septembrie 2015, între orele 16.00-20.00, poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu cei aparţinând Secţiei nr. 8 de Poliţie Rurală Săvârşin, Posturilor de Poliţie Comunale Păuliş şi Bârzava, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite, pe DN 7, pe tronsonul de drum din localitatea Păuliş până la limită cu judeţul Hunedoara, în care au fost folosite 6 echipaje radar, în sistem cascadă, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
În urma acţiunii desfăşurate au fost aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale, din care 60 pentru depăşirea vitezei legale de deplasare şi 25 pentru alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice, sancţiuni în valoare totală de aproximativ 28.000 de lei.
De asemenea, au fost reţinute 3 permise de conducere şi au fost constatate 3 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Exemple:
Poliţiştii au depistat în trafic pe raza localităţii Lipova, un bărbat, de 61 de ani, care a condus un autoturism radiat din circulaţie de autorităţile germane din data de 13 mai 2013.
Totodată, pe DN 7, pe raza localităţii Lipova, a fost depistat în trafic un bărbat, de 45 de ani, care a condus un moped, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar pe DN 7, pe raza localităţii Ilteu a fost depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, care a condus un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat din data de 13 august a.c.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel de acţiuni vor continua pe acelaşi tronson de drum pe toată durata acestei săptămâni.
Read more
În cursul zilei de ieri, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat în trafic mai multe persoane, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, pe DN 7, pe raza localităţii Vladimirescu, a fost depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,43 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar pe DJ 792/A, pe raza localităţii Craiva, a fost depistat în trafic un alt bărbat, de 43 de ani, care a condus un autoturism, având o alcoolemie de 0,47 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în ambele cauze s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma acţiunilor au fost depistaţi în trafic: un bărbat, de 41 de ani, care a condus, pe DN 7, pe raza localităţii Vladimirescu, un autoturism neînmatriculat, radiat din circulaţie din data de 03 iulie a.c., un bărbat, de 35 de ani, care a condus, pe raza localităţii Ineu, un autoturism, având numărul de înmatriculare provizoriu cu valabilitatea expirată din data de 18 august a.c. şi bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat, pe Bulevardul Revoluţiei, din municipiu.
Totodată, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 60 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 709, pe raza localităţii Seleuş, având permisul de conducere reţinut şi un bărbat, de 24 de ani, care a condus un moped, pe DN 7, pe raza localităţii Vladimirescu, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Read morePoliţiştii rutieri au depistat ieri în trafic un bărbat, care avea permisul de conducere anulat.
Bărbatul, de 35 de ani, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Vinga, în urma verificărilor efectuate constatându-se că acesta a deţinut permis de conducere eliberat de autorităţile din Belgia, care a fost anulat din data de 3 decembrie 2011.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
Read more