News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

tnl
Consilierul liberal Boca, desemnat președinte interimar al TNL Arad

Conducerea Tineretului Național Liberal România l-a desemnat vineri, 09 septembrie, în cadrul sedinței Colegiului Director National ce a avut loc la Eforie Nord, pe Bogdan Boca în funcția de președinte interimar al organizației tinerilor liberali arădeni.

“Încrederea acordată de colegii mei mă onorează, dar mă și responsabilizează. Vreau să le mulțumesc liderilor PNL și echipei TNL Arad pentru susținerea și colaborarea deosebită de care am avut parte încă de la bun început. Aradul este unul dintre orașele în care tinerii liberali și-au dovedit performanța atât în administrație cât și în sfera politică, fapt ce ne determină să venim în continuare cu programe și proiecte noi pentru arădeni. Consider că prioritatea organizației TNL Arad este cetățeanul și bunăstarea orașului, iar noi, ca și până acum, vom contribui la dezvoltarea Aradului, rămânând mereu aproape de oameni.”, a declarat noul președinte TNL Arad, Bogdan Boca

Bogdan Boca are 30 de ani, din 2009 este membru PNL, iar în prezent ocupă funcția de consilier local municipal, fiind la primul mandat.

Read more
Trei tineri liberali au fost alesi in Biroul Politic National al TNL

Biroul Politic Național (BPN) al Organizației de Tineret a Partidului Național Liberal (TNL) s-a renuit duminică, la Brașov, pentru a face o analiză proprie asupra rezultatelor de la alegerile locale, pentru a analiza activitatea din cadrul filialelor, dar și pentru a aproba anumite modificări în cadrul structurilor de conducere a filialelor județene sau chiar în cadrul BPN.

Astfel, în cadrul ședinței BPN a TNL, președintele Organizației Județene de Tineret a PNL Arad (TNL Arad), Andrei Fuliaș, a fost ales vicepreședinte al TNL România. Totodată, Glad Varga, care până acum deținea funcția de secretar general adjunct al TNL România, a fost ales co-președinte al Clubului Oamenilor de Afaceri Tineri Liberali (COATL).

Andrei Fuliaș și Glad Varga nu sunt singurii tineri liberali arădeni care fac parte din Biroul Politic Național al TNL. Președintele Organizației Municipale de Tineret a PNL Arad, Bogdan Boca, este și el membru în cadrul BPN al TNL.

Astfel, cu excepția Capitalei, Aradul este județul cu cea mai mare cotă de reprezentare în cadrul conducerii naționale a tinerilor liberali, cu trei reprezentanți.

Read more

Tinerii liberali arădeni şi-au ales liderul la sfârşitul acestei săptămâni, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în persoana lui George Demian. Acesta a fost ales cu 229 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 8 abţineri, în cadrul unei Conferinţe Judeţene netensionate, George Demian fiind singurul candidat înscris în cursa pentru şefia TNL Arad.

La conferinţă au participat aproximativ 300 de persoane, între care 255 de delegaţi ai organizaţiilor de tineret din municipiu şi judeţ. „Mă bucură încrederea pe care mi-au acordat-o colegii mei şi sunt convins că vom face multe lucruri bune împreună”, a declarat George Demian.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa lui Ioan (Neluţu) Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, Mihai Calimente, deputat PNL de Arad, Cristian Branc (primar Seleuş), Florin Farcaşiu (primar Tarnova), Dorel Vidran (primar Zimand), Călin Abrudan (vicepreşedinte PNL Arad), Bogdan Radu Ţimpău – deputat şi vicepreşedinte BPN şi Liviu Cocean (preşedinte TNL Timiş).

Read more