PENTRU ELIBERAREA CAZIERULUI JUDICIAR NU SE VA MAI CERE TIMBRUL FISCAL SI VA PUTEA FI ELIBERAT PE LOC
NationalUltimele stiri 8 iulie 2016 0
Certificatul de cazier judiciar se va obține mai ușor din data de 11 iulie, când va fi eliminat timbrul fiscal în valoare de 2 lei, iar cazierul se va elibera, de regulă, pe loc sau în cel mult trei zile de la data solicitării.
„Pentru a se obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, însoțită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate și chitanța prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei”, informează Inspectoratul General al Poliției Române într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Pentru a obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-și dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, însoțită de dovada calității de persoană juridică, dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante, copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal și chitanța prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei.
Poliția Română aplică astfel prevederile OUG nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
„Astfel, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor în bazele de date, adeverințe în care se consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate”, se arată în comunicat.
Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor — în termen de 10 zile de la data solicitării.
Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii și numai în scopul pentru care au fost eliberate.
Sursa: agerpres.ro
Read moreSEMNAL DE ALARMA: MEDICAMENTELE IEFTINE DISPAR DE PE PIATA ROMANEASCA
NationalUltimele stiri 10 februarie 2016 0
Peste 2.000 de medicamente cu preturi accesibile au disparut deja de pe piata în ultimii ani, dintre care 700 numai în 2015, a declarat miercuri, într-o conferinta de presa, presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragos Damian.
‘APMGR anunta ca, din cauza cadrului fiscal si a politicii de preturi complet nefavorabila industriei producatoare de medicamente generice, mii de medicamente cu preturi accesibile au disparut de pe piata, iar linii întregi de productie de medicamente cu prescriptie au fost închise. Conform datelor APMGR, peste 2.000 de medicamente cu preturi accesibile au disparut deja de pe piata în ultimii ani, dintre care 700 de medicamente au disparut numai în 2015. Când vorbim de medicamente generice, vorbim de medicamente cu pret accesibil, acele medicamente esentiale pentru milioane de pacienti, mai ales pentru cei cronici, care se adreseaza unor arii terapeutice de baza precum boli cardiovasculare si digestive, cancer, boli ale sistemului nervos central si ale aparatului respirator’, a afirmat Damian.
Totodata, APMGR atrage atentia ca, în ultima perioada, aproape 500 de salariati au fost disponibilizati, iar aceasta tendinta va continua daca autoritatile mentin acelasi cadru de reglementare.
‘Producatorii locali vor fi fortati sa îsi închida facilitatile de productie din România, sa îsi reduca drastic portofoliul de produse, sa faca disponibilizari si sa amâne investitii în site-urile de productie locale. Toata industria producatoare de medicamente generice trece, de peste patru ani, printr-un proces periculos de decapitalizare si decompetitivizare în conditiile în care companiile membre APMGR au platit pentru taxa clawback peste un miliard de lei în perioada 2012 – 2015’, a spus reprezentantul APMGR.
Dragos Damian a solicitat Parlamentului sa aprobe de urgenta introducerea calculului diferentiat al taxei clawback pentru a opri disparitia medicamentelor cu pret accesibil în contextul în care proiectul de lege care prevede aceasta formula de calcul pentru medicamentele generice mai are nevoie doar de votul Comisiei pentru buget, finante, banci din Camera Deputatilor si al plenului forului pentru a fi adoptat.
‘În acest moment, depinde doar de parlamentari si de oamenii politici sa opreasca declinul industriei farmaceutice locale si sa se asigure ca pacientii îsi gasesc medicamentele de zi cu zi în farmacii. Trebuie sa subliniem ca introducerea calculului diferentiat al taxei clawback nu are niciun efect asupra bugetului de stat, dimpotriva, el va avea efecte pozitive, pentru ca medicamentele ieftine vor ramâne pe piata si nu vor fi înlocuite de alternative mai scumpe. (…) Am discutat deja atât cu Ministerul Sanatatii, cât si cu Ministerul Economiei, care ne-au asigurat ca nu exista nicio obiectie împotriva acestei reglementari, care a fost comentata pozitiv si de Consiliul Concurentei. Avem încredere ca si decizia membrilor Parlamentului va fi una favorabila proiectului’, a mai sustinut presedintele APMGR
Sursa: stiripesurse.ro
Read moreALIMENTELE SE VOR SCUMPI CU PANA LA 30%, DIN CAUZA CRESTERII TAXEI PE AMBALAJE
EconomieUltimele stiri 20 ianuarie 2016 0
axa pentru ambalaje va crește de la 65 la 2.000 de lei pe tonă, astfel că vor transfera această majorare de costuri către consumatori, potrivit adevărul.ro.
Conservele de legume şi fructe, sucurile, vinul, mierea, berea şi apa minerală sunt printre alimentele vizate de scumpiri.
Producătorii sunt puşi în faţa creşterii exponenţiale a taxei pe ambalaje, care ar putea duce la falimentul unor firme sau la scumpiri masive ale produselor.
„Un borcan cu mazăre costă acum trei lei, dar după 25 ianuarie va costa mai mult de patru lei. Asta pentru că pe ambalajul respectiv (borcanul de sticlă) producătorul va plăti o taxă de mediu de doi lei per kilogram şi, în plus, va trebui să administreze singur toate celelalte costuri aferente reciclării“, a declarat Emil Dumitru, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro.
„O sticlă cu vin de calitate medie la 750 ml costă acum între 8 şi 10 lei; la două sticle avem deja un kilogram de ambalaj, iar dacă taxa pe acest ambalaj va creşte de la 65 de bani la 2 lei, avem dimensiunea scumpirilor la această categorie. Desigur, o să zică lumea să nu mai ambalăm în sticlă produse precum legumele sau fructele în conservă sau băuturile (alcool, suc, ape minerale), dar sticla este recunoscută ca fiind o garanţie pentru siguranţa alimentară. Ajungem să suprataxăm siguranţa alimentară, şi asta nu e bine“, a mai spus liderul federaţiei.
Aplicarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a legislaţiei subsecvente ar putea avea efecte negative.
„Producătorii sunt practic obligaţi să suporte creşterea costurilor pe unitatea de produs cu circa 30%. Repoziţionarea preţurilor produselor noastre nu este o opţiune, în condiţiile în care 50% din piaţă este acoperită de importuri din ţări în care această taxă (ce seamănă mai mult a amendă) nu există sau este de 7-8 ori mai mică“.
Producătorii cer o amnistie fiscală „Având în vedere că obligaţiile de plată şi efectele vor fi aplicate începând cu 25 ianuarie 2016, se impune în regim de urgenţă identificarea măsurilor necesare şi implementarea acestora până la această dată“, arată Pro Agro, într-un memoriu adresat principalelor instituţii guvernamentale şi parlamentare.
Sursa:b1,ro
Read more