La Socodor a avut loc astăzi conferinţa de lansare a unui proiect transfrontalier de o importanţă majoră pentru comuna arădeană şi partenera sa din Ungaria, comuna Kétegyháza.
Astfel, comunele Socodor şi Kétegyháza (Ungaria) derulează, în perioada noiembrie 2010 – aprilie 2012, proiectul „Înlăturarea barierelor de tranzit rutier transfrontalier dintre Socodor şi Kétegyháza”, în valoare totală de 1.026.722 de euro, prin care vor fi realizate lucrări de întreţinere şi reparaţii pe circa 11 km de drumuri interioare, defalcate astfel: aproximativ 6,2 km de drum aferent comunei Socodor şi aproximativ 4,9 km aferent localităţii Kétegyháza.
„Pentru comuna noastră şi Kétegyháza, acest proiect este de o importanţă deosebită. Principalii beneficiari de pe urma implementării sale sunt cetăţenii, cărora le va creşte standardul de viaţă. Proiectul va avea un impact major asupra dezvoltării comunei noastre şi a localităţii maghiare, dar nu numai. Impactul pozitiv va fi resimţit în întreaga zonă transfrontalieră, prin fluidizarea şi creşterea siguranţei în trafic, intensificarea schimburilor comerciale, posibilităţi de dezvoltare a turismului etc.”, a declarat Dimitrie Ioan Jura, primarul comunei Socodor.
Proiectul este cofinanţat de Uniunea European prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. Finanţarea nerambursabilă este în valoare de 984.395,90 de euro, din care comunei Socodor îi revin 450.500 de euro iar comunei Kétegyháza 576.222 de euro. În cadrul proiectului, comuna Socodor are o contribuţie proprie de 3%, în valoare de 13.515 de euro, iar Administraţia localităţii Kétegyháza o contribuţie de 5%, în valoare de 28.811,10 de euro. Obiectivul general al proiectului este facilitarea dezvoltării comune pentru comunităţile partenere şi agenţii economici din zona de frontieră iar principalii beneficiari sunt locuitorii celor două localităţi.
La eveniment au participat zeci de persoane, oficialii comunei Socodor, o delegaţie a comunei Kétegyháza, subprefectul Levente Horvath, deputatul Mihai Calimente, precum şi jurnalişti din România şi Ungaria.