UTA obține o victorie mare în Gruia!
SportSport LocalUltimele stiri 28 septembrie 2024 0
Nimic nu prevestea ceea ce avea să întâmple în această seară în Gruia. UTA avea probleme mari în joc, Mircea Rednic s-a operat marți din nou la inimă și nu a mai luat loc pe bancă la meciul cu CFR Cluj, echipa era pe loc de baraj, fără victorie acasă și fără succes de o lună și jumătate, plus cel mai slab atac. Cu toate astea, utiștii s-au mobilizat exemplar într-un moment greu și important al sezonului și au reușit o prestație aproape de perfecțiune în fieful vicecampioanei en-titre, cu un Dan Petrescu împietrit pe margine! Chiar și abia externat din spital, Rednic a gândit excelent partitura tactică, i-a ieșit totul astăzi, de la formula de start la schimbări, până și lăsarea lui Fabry în afara lotului! Practic, i-a dat o predat o lecție de toată frumusețea contestatului Petrescu, căruia i s-a cerut demisia din tribune. Susținută pe Someș de o galerie destul de numeroasă și activă venită de la Arad, UTA și-a respectat exact partitura și a avut eficiență maximă în fața porții. Roș-albii au început bine și au dictat ritmul, iar în minutul 13, Omondi i-a furat mingea lui Deac undeva la 35 de metri și i-a pasat filtrant lui Costache, care singur cu Popa l-a executat pe acesta cu un șut de la 18 metri, puțin peste portarul clujenilor. CFR-ul s-a aruncat în atac, dar s-a lovit de o apărare atentă și foarte motivată, cu Conte și Paulolo imperiali în duelurile aeriene, un mijloc mult mai dispus la efort, dar și benzi mai active ca și altădată. Luis Munteanu, în două rânduri, Korenica și Bolgado au avut șanse la poarta Bătrânei Doamne, dar ori Popa a fost la post, ori imprecizia amfitrionilor a ținut tabela nemișcată, 0-1 la pauză!
Rednic, inspirat peste tot! Omondi a fost pe tot terenul: două asissturi și gol!
Începutul mitanului secund nu a fost de bun augur, asta pentru că CFR a egalat repede, în minutul 48, atunci când Korenica a recentrat în fața porții și Tachtsidis a trimis cu capul în plasă, dintre apărătorii arădeni. Rednic a reacționat repede și l-a introdus pe teren în minutul 54 pe Kadiri, care avea să facă și el un joc excelent. Peste un minut, Radu Petrescu i-a iertat pe clujeni de o eliminare la Fică, la faultul asupra lui Costache, într-o fază în care utistul scăpa singur spre poartă. Ocazia lui Pedro, din minutul 59, cu șut din careu în plasa laterală, a anunțat reușita secundă a UTA-ei, după o fază de atac superbă: era minutul 64, când Costache i-a întors serviciul lui Omondi și i-a pasat excelent, filtrant, lui Omondi, care cu o execuție de atacant de rasă, a marcat cu un șut rapid, la colțul scurt, fără șanse pentru Popa, 1-2! UTA nu s-a baricadat în apărare, a stat bine în teren și cu o determinare mult peste ceea ce am văzut de exemplu etapa trecută, cu Poli Iași, nu le-a oferit clujenilor prea multe ocazii. Ex-utistul Postolachi ne-a dat ceva emoții cu un sfert de oră înaintea finalului, cu o lovitură de cap peste poartă, pentru ca în minutul 78 să asistăm la golul meciului.
Kadiri a pus cireașa pe tort, cu golul meciului: lui Petrescu i s-a cerut demisia!
Nigerianul Kadiri avea să iasă la rampă cu o execuție de maestru, după ce a fost angajat de Omondi, cu două asissturi și un gol astăzi. Omondi i-a trimis o pasă de 40 de metri din stânga, Kadiri a câștigat duelul fizic cu Bolgado și l-a lobat elegant de la 13 metri pe celălalt Popa, dar din poarta gazdelor, scor final 1-3! Pe final, Munteanu și Michael au avut două ocazii mari, primul șutând de la 16 metri puțin peste poartă, iar al doilea reluând cu capul pe direcția lui Robert Popa. Ultimul fluier a declanșat bucuria în tabăra utistă, a doua victorie stagională ducând echipa pe locul 11, cu 12 puncte, la doar trei puncte de zona de play-off! Rednic poate zâmbi din nou și probabil vor urma replici tăioase la adresa contestatarilor de serviciu din ultima perioadă.
Formații:
CFR Cluj: M. Popa – Abeid (Camora), Boben, Bolgado, Rocha – Djokovic – Deac (Păun), Korenica (Michael), Tachtsidis, Fică (Postolachi) – L. Munteanu.
UTA: R. Popa – Râpă, Poulolo, Conte, Trif – Hrezdac, Van Durmen – Câmpanu (Kadiri), Pedro (C. Mihai), Omondi – Costache (Zsori).
Au arbitrat: Radu Petrescu – la centru, Radu Ghinguleac, Mircea Grigoriu – asistenți (toți din București).
Read moreVești bune pentru UTA și Dinamo! Vor juca ultimele două meciuri de acasă cu suporterii alături
SportSport LocalUltimele stiri 17 aprilie 2024 0
Așa cum vă anunțam încă de săptămâna trecută, UTA și Dinamo au găsit articolul de regulament care îi readuce pe suporterii lor pe stadion, în ciuda suspendării de patru etape cu porți închise, la meciurile de acasă! Deși suspendarea nu a fost întoarsă nici de Comisia de Recurs a FRF, cele două cluburi s-au legat de articolul 37 din regulament, cu privire la suspendarea terenului și bineînțeles că au avut câștig de cauză. Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a cedat solicitării celor două cluburi, care au invocat articolul 37 în ridicarea suspendării dictată în urma incidentelor de la partida directă de pe „Arcul de Triumf”, din ultima etapă a sezonului regular al SuperLigii. În urmă cu câteva minute, a venit și anunțul judecătorilor federali, care îi anunță practic pe fanii arădeni că pot veni din nou la ultimele două meciuri ale favoriților pe arena „Francisc Neuman” din acest sezon, cele cu Oțelul Galați și FC U Craiova 1948. ”AFC UTA Arad – Cerere de suspendare parțială a sancțiunii pronunțată în dosarul 116 / CDE / 2024 – În temeiul art. 37 alin.1 și 2 din RD, admite cererea formulată de AFC UTA Arad și dispune suspendarea parțială a executării sancțiunii aplicată prin Hotărârea nr. 116 / 27.03.2024, privind abaterea disciplinară prevăzută de art. 83 alin 2 lit.f din RD.”
Comisia de Disciplină a FRF a fost nevoită să respecte litera regulamentului
Ce prevede pe scurt articolul 37? Suspendarea să se fi scurs pe jumătate, iar apoi clubul în cauză să nu mai fost sancționat pentru astfel de abateri în ultimul an. De asemenea, organul disciplinar să considere că scopul sancțiunii poate fi atins și fără executarea restului sancțiunii. Așadar, fanii utiști își pot face deja planuri pentru meciul din „intermediară”, cu Oțelul Galați, de joi, 25 aprilie, de la ora 16:45, dar și pentru cel cu FCU Craiova, programat în penultima etapă a play-out-ului, între 3 și 6 mai. Până la finalul stagiunii, echipa lui Mircea Rednic mai are partide și în deplasare, cu Petrolul, Poli Iași și Dinamo. Așadar, în ultima etapă a play-out-ului, Dinamo – UTA se va juca din nou cu galerii pe stadionul „Arcul de Triumf”! De asemenea, Dinamo va juca și meciul cu FC Voluntari din nou cu fani în tribune!
Read moreUTA şi-a prezentat lotul în faţa abonaţilor şi apoi a câştigat amicalul cu Ripensia
SportSport Local 14 iulie 2021 0
UTA şi-a prezentat astăzi, la ceas de seară, lotul şi echipamentul pentru noul sezon de Liga 1. La evenimentul de pe arena Francisc Neuman au luat parte cei aproximativ 2.500 de abonaţi. După un scurt moment artistic asigurat de trupa de dans Doma Art şi Dj Sebuh, pe teren au pătruns protagoniştii „Bătrânei Doamne” pentru stagiunea 2021/2022, după cum urmează: Laszlo Balint (antrenor principal), Cezar Zanfir, Alin Pînzaru (antrenori secunzi), Gabi Vasiliu (antrenor cu portarii), Alexandru Radu (preparator fizic); Darius Miharț (medic), Zsolt Nagy (fizioterapeut), Dănuț Ifrim, Călin Petrică, Nicolae Tomescu, Daniel Chiorean (maseuri); 33. Dragoș Balauru, 31. Haralambie Mociu, 1. Florin Iacob – portari; 21. Erico da Silva, 3. Vinko Medjimorec, 15. Marko Vukčević, 55. Evgenyi Shlyakov, 23. Rolandas Baravykas, 26. Marius Tomozei, 4. Alexandru Benga, 18. Florin Ilie – fundași; 7. Roger Jr. 10. David Miculescu, 19. Idriz Batha, 22. Sorin Bustea, 6. Pablo Passaglia, 98. Damian Isac, 77. Claudiu Negoescu, 20. Desley Ubbink, 17. Tudor Călin, 11. Adrian Mar, 28. Cristian Mihai, 5. Modestas Vorobjovas – mijlocași; 8. Liviu Antal, 88. Ioan Hora, 44. Marcel Mercioiu, 9. Filip Dangubic – atacanți. Absolut toți jucătorii au salutat și galeria prezentă în peluza „Iosif Petschovschi”, iar înainte de a se încălzi pentru amicalul cu Ripensia, utiştii au ajuns în fața „ultrașilor” și au cântat împreună.
UTA s-a impus cu 3-2, goluri semnate de Hora, Roger şi Antal
Testul cu divizionara secundă de pe Bega a fost câştigat de UTA cu 3-2 (2-1), după două reprize a câte 30 de minute. Pentru arădeni au înscris Hora, în minutul 8, Roger în minutul 30 şi Antal, din penalty, în minutul 54. Timişorenii au egalat în două rânduri, prin autogolul lui Medjimorec, din prima parte şi reuşita semnată de Stoica, minutul 49. UTA a jucat în prima repriză în formula cu care probabil va începe şi cu Farul: Iacob – Vukčević, Erico, Medjimorec, Shlyakov – Batha, Passaglia – Bustea, Roger, Miculescu – Hora. În partea a doua, Balint a schimbat liniile, mai puţin fundaşii centrali şi au jucat: Balauru – Tomozei, Erico (50 C. Mihai), Medjimorec (50 Mar), Baravykas – T. Călin, Vorobjovas – Antal, Ubbink, Negoescu – Mercioiu (50 Dangubic). Per total, o repetiţie utilă înaintea primei etape de Liga 1, când UTA va primi duminică, ora 18:30, vizita celor de la Farul Constanţa, formaţie pregătită de Gică Hagi.
Read moreUTA câştigă, în sfârşit, acasă şi îşi face viaţa mai uşoară în play-out
SportSport Local 5 aprilie 2021 0
UTA a avut şansa de a întâlni în această seară o Sepsi calificată deja matematic în play-off-ul Ligii 1.
Trupa lui Leo Grozavu a venit pe „Francisc Neuman” ca-n vacanţă şi parcă cu gândul mai mult la sărbătorile pascale ale catolicilor, moment de care „roş-albii” au profitat din plin şi şi-au trecut în cont prima victorie din acest an acasă şi singura din retur, pe teren propriu.
Cinci luni trecuseră de la primul succes de la Arad, acel 1-0 cu Chindia, din luna octombrie 2020! Mai determinată şi motivată, UTA a ştiut ce vrea de la acest meci din etapa a 29-a, penultima, cu Sepsi şi a reuşit să profite de momentele de slăbiciune ale adversarei, setată probabil pe ultimul joc din sezonul regulat, cel cu FCSB. UTA a început în forţă partida şi în minutul 3, Buhăcianu a fost oprit prin fault la 20 de metri de Bouhenna, poziţia jucătorului de la Sepsi fiind de ultim apărător. Centralul Mladinovici i-a acordat însă doar galben, iar Hora a şutat plasat din lovitură liberă, în plasa laterală. Acelaşi Buhăcianu a şutat de la 16 metri, cu pământul, peste alte cinci minute, dar Niczuly a respins în corner. UTA a continuat să joace mai bine şi în minutul 23 a deschis scorul după un corner executat de Roger, iar Tomozei, nemarcat în opt metri, a reluat imparabil cu capul pentru 1-0. Sepsi a acuzat şocul, iar Hora putea mări avantajul, şutul său din 14 metri ocolind de puţin poarta, în minutul 27.
Goluri cu fundaşii laterali, Tomozei şi Shlyakov la superlativ!
Peste un minut am consemnat o şansă rarisimă, Buhăcianu alunecând şi câlcând pe minge la 11 metri, singur cu portarul în faţă. Prima parte s-a încheiat cu avans minim şi meritat de partea „roş-albilor”, Sepsi făcând mai mult figuraţie. Grozavu a mutat ofensivă la pauză, iar de la vestiare a ieşit o echipă ceva mai motivată, dar tot lipsită de luciditate. UTA s-a organizat bine defensiv, reuşind să blocheze de cele mai multe ori atacurile sterile ale oaspeţilor. Totuşi, Sepsi şi-a creat câteva ocazii în partea a doua, Fofana, cu o lovitură de cap imprecisă şi Petrila, cu două şuturi, nereuşind să cadreze pe poartă din poziţii bune. Nici măcar accidentarea lui Benga nu a destabilizat defensiva arădeană, unde Ilie, Shlyakov şi Tomozei, ajutaţi de un Albu venit mereu la recuperare, au prins o zi foarte bună. Conturile au fost încheiate cu zece minute înainte de final, când rusul Shlyakov a pătruns excelent în careu, de pe dreapta şi l-a învins pe Niczuly cu un şut la colţul lung, din opt metri, 2-0.
Sepsi a rămas în zece oameni, iar Niczuly ratează meciul cu FCSB
Seara de coşmar a celor din Sfântu Gheorghe a fost completată de eliminarea portarului Niczuly, care l-a placat ca la rugby la 25 de metri, pe Buhăcianu, scăpat singur spre poartă. Cum schimbările erau deja epuizate, Sepsi a terminat cu Fofana în poartă! Rămasă în zece oameni, echipa lui Grozavu putea marca golul de onoare în minutul 89, ghinionistul Petrila nimerind bara, cu un şut de la 18 metri. S-a terminat 2-0, victorie meritată pentru UTA, care face 36 de puncte şi se distanţează pentru moment de zona fierbinte a clasamentului. „Bătrâna Doamnă” rămâne pe locul 10 şi chiar şi după înjumătăţirea punctelor poate porni cu un avantaj important în faţa echipelor din subsol. Înainte de play-out, arădenii se deplasează în ultima etapă pe terenul Astrei, echipă care la fel ca UTA, şi-a luat şi ea adio de la play-off.
Formații:
UTA: Iacob – Tomozei (78 Roumpoulakou), Benga (63 Erico), Ilie, Shlyakov – Albu, Isac (46 Vorobjovas) – Miculescu (72 Bustea), Roger, Buhăcianu – Hora (72 Petre). Antrenor: Laszlo Balint
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bouhenna (47 Vaşvari), Mitrea, Fl. Ștefan (81 Ştefănescu) – Tincu, Fofana – Tamas (46 Golofca), Achahbar (67 Fulop), Petrila – Safranko (67 Eder Gonzalez). Antrenor: Leo Grozavu
Arbitri: Horia Mladinovici – Bogdan Gheorghe (ambii din București), Ferencz Tunyogi (Zalău). Observator FRF: Adrian Comănescu, (Râmnicu Vâlcea)
Read moreUTA, ca şi “executată” de FRF: play-off în “6”, cu înjumătăţire de puncte!
SportSport Local 14 mai 2020 0
Incredibil dar adevărat! După ce a amânat la nesfârşit decizia pentru eşalonul secund, Federaţia Română de Fotbal este pe cale să calce în picioare regulamentele şi meritul sportiv, atât de invocat de normele UEFA şi să o trimită pe UTA într-un play-off al primelor şase echipe din Liga a II-a, dar cu înjumătăţire de puncte! Şi ca să nu îşi asume decizia, a supus totul la votul, punându-o pe UTA practic la zid, pentru că una din cele trei variante propuse nu avea cum să nu fie pe placul majorităţii echipelor!
Totul a fost decis astăzi, în cadrul videoconferinţei cu reprezentanţii Ligii a II-a. Urmază ca în zilele următoare, Comitetul Executiv al FRF să valideze propunerea votată masiv, adică acest play-off ruşinos, care ar ratifica “furtul calificat”, aşa cum se temea Gyuszi Balint. Putem spune că am asistat la o “execuţie” în direct a “Bătrânei Doamne”, Burleanu şi acoliţii săi fiind pe cale să schimbe regula în mijlocul campionatului! Caz probabil fără precedent în fotbalul mondial, pentru că aşa ceva nu s-a mai auzit.
S-ar ratifica furtul calificat!
Practic, liderului autoritar al Ligii a II-a i se anulează avansul de 11 puncte, luat după 24 de etape, faţă de următoarele clasate, “roş-albii” având după înjumătăţire doar cinci lungimi în faţă. Din mare favorită la promovarea în Liga 1, UTA se trezeşte acum în mijlocul unei adevărate furtuni, play-off cu cinci finale – probabil trei meciuri acasă şi două în deplasare, în care orice se poate întâmpla! UTA a presimţit, parcă, nedreptatea ce i se pregăteşte şi a contactat deja o serie de avocaţi, urmând să se adreseze celor de la TAS, pentru a i se face dreptate.
Urmează un proces la TAS?!
Revenind la planul celor de la FRF, competiţia se va încheia pentru locurile 7-18, nu va retrograda nimeni. Practic, pentru restul lumii se îngheaţă campionatul, ca toată lumea să fie mulţumită. Aşadar, singura nedreptăţită din toată această variantă de continuare a campionatului este UTA! Conform calendarului gândit de FRF, cele cinci etape din play-off ar trebui să înceapă pe 4 iulie, mult mai târziu decât Liga 1, urmând să se joace în 4, 11, 18 şi 25 iulie şi în 1 august. Barajul de promovare-retrogradare este programat în 5 august. Primele două clasate în play-off promovează direct în Liga 1, iar locul trei din play-off va disputa meciul de baraj cu ocupanta locului 6 din play-out-ul Ligii 1.
Noul clasament al Ligii a II-a, conform play-off-ului cu înjumătăţire de puncte, este următorul:
1.UTA 25 de puncte
2.Mioveni 20
3.Turris 20
4.Argeş 19
5.Petrolul 19
6.Rapid 19.
Cum s-a ajuns aici?
Pe masa reprezentanților ligii secunde au ajuns trei scenarii, dintre care e clar că doar unul putea avea majoritate:
1 – Să se joace toate meciurile rămase (14 etape) – 1 vot – Dănărea Călărași
2 – Play-off între primele 6 echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și play-out în două grupe de câte 6. Ultimele două clasate în cele două serii ar urma să retrogradeze în Liga 3-a, iar formațiile de pe locul 5 ar juca un meci de baraj pentru a se decide ultima echipă retrogradată – niciun vot
3 – Play-off între primele 6 echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și înghețare pentru restul fără a mai retrograda nimeni – 15 voturi.
UTA și Metaloglobus s-au abținut de la acest vot.
UTA ar urma să se întoarcă la antrenamente, în sistem de cantonament centralizat cu respectarea protocolului pe sănătate, peste două zile, pe 15 mai! Vom reveni cu poziţia oficială a clubului arădean.
Read more