Luni, 05.12.2011, la punctul de trecere a frontierei Nădlac, comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 18.927 kg de portocale, în valoare estimată la 31.000 lei, după ce au constatat nereguli referitoare la documentele legale de însoţire a mărfii.
„În urma analizei documentelor prezentate şi a declaraţiei conducătorului auto, comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat discrepanţe referitoare la data şi locul încărcării. De asemenea, din documentul de transport internaţional lipsea menţiunea obligatorie a firmei beneficiare din Romania, intenţionându-se eludarea de la obligaţia plăţii impozitelor si taxelor aferente achiziţiilor intracomunitare realizate. Marfa confiscată va fi valorificată conform prevederilor legale, iar contravaloarea acesteia va constitui venit la bugetul de stat. Atragem atenţia asupra necesităţii prezentării si completării corespunzătoare a documentelor de însoţire a mărfurilor transportate, pentru evitarea confiscării acestora”, a precizat Sorin CIRŢI, comisar şef secţie Garda Financiară Arad.
Read more
În cadrul comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților au avut loc o serie de dezbateri având ca subiect proiecte legislative care vizează ținuta școlară și siguranța în școli. Ca urmare deputatul Marius Gondor invita cetatenii Aradului la o dezbatere, pe tema acestor proiecte, la Palatul Cultural pe data de 9 decembrie ora 16.00.
La aceasta dezbatere vor participa reprezentanti ai administratiei locale, ai ISJ, ai IPJ, ai parintilor precum si ai elevilor.
Read more
Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad, apreciază că demersurile PDL pentru comasarea alegerilor vizează o mare fraudă electorală. PDL a „uitat” de reducerea numărului de parlamentari, în schimb vrea să prelungească artificial mandatul administraţiei locale.
„Comasarea alegerilor nu este în interesul cetăţenilor. PDL merge pe mâna baronilor locali gen Falcă în tentativa de a păcăli încă o dată electoratul. Frauda pregătită de PDL are mai multe faţete. În primul rând, se doreşte crearea unei stări de confuzie, prin distribuirea a şase sau şapte buletine de vot în ziua alegerilor. Baronii locali ai PDL vor primi bani preferenţial de la Guvernul Boc, dar aceşti bani nu vor ajunge direct la cetăţeni, ci vor merge spre campania electorală a PDL, prin intermediul firmelor de partid. Amânarea alegerilor a fost decisă pentru a aduna cât mai mulţi bani”, apreciază Hălmăgean.
USL atrage atenţia arădenilor că ei sunt cei care suportă costul strategiei PDL. „Taxele şi impozitele locale mari, scumpirea căldurii, tăierile de salarii şi impozitarea pensiilor, introducerea coplăţii pentru serviciile medicale au ca scop salvarea puşculiţei de partid. Guvernanţii au refuzat propunerea USL de a reduce drastic cheltuielile cu achiziţii de bunuri şi servicii, tocmai pentru că aceşti bani vor fi folosiţie pentru fraudarea alegerilor. Noi credem că arădenii înţeleg că este foarte important să nu îşi vândă votul, pentru că tot ei sunt cei care suportă nota de plată”, apreciază Laurenţiu Hălmăgean.
Preşedintele organizaţiei municipale PSD sancţionează declaraţia ministrului Igaş, care a spus că la Arad nu s-a dat mită electorală. „La Arad PDL este campionul mitei electorale, care se oferă ca exemplu tuturor organizaţiilor PDL din ţară. Mita electorală a început încă din anul acesta, când s-au dat cadouri consistente de sărbători. Noi am atras atenţia asupra cadourilor pe care palamentarii PDL le-au dat inclusiv în şcoli. Ne aşteptăm ca proporţia acestor tentative de a cumpăra electoratul să crească. De aceea ministerul pe care îl conduce Igaş a propus reducerea pedepselor pentru frauda electorală. USL trebuie să susţină campanii civice de informare pentru a preveni frauda electorală” a încheiat Laurenţiu Hălmăgean.
Read more
La Bursa din Sibiu, luna noiembrie s-a incheiat cu un volum record pe anul in curs, fiind tranzactionate 222,664 derivate (221,813 futures si 851 optiuni), cu o valoare de peste 1,8 miliarde de lei, în crestere cu peste 6% fata de luna septembrie 2011, care detinea precedentul record. In noiembrie 2010 s-au tranzactionat 90.225 contracte futures si optiuni, asadar un plus de lichiditate de 146% in acest an.
“Prelungirea programului de tranzactionare pana la ora 23.15, cresterea numarului de produse care beneficiaza de market makeri (12), programele de marketing si publicitate lansate de Sibex si nu in ultimul rand volatilitatea au dus la cresterea volumelor”, a declarat Ovidiu Petru, director marketing Sibex.
Derivatele a caror active suport sunt tranzacţionate pe pieţele internaţionale au generat o lichiditate foarte buna, in special indicele Dow Jones care a fost foarte volatil. In aceasta luna s-a inregistrat un nou record în ceea ce priveşte numărul de contracte încheiate la Sibiu pe acest produs, respectiv 128,432. DEDJIA a fost lider de lichiditate, cu o cota de piata de 57,9% din total contrcate incheiate.
Pe celelalte pozitii s-au situat contractul futures pe uncia de aur cu 18.59% cota de piata si 41,239 contracte incheiate, iar pe pozitia a treia s-a aflat perechea valutara Eur/Usd cu un rulaj de 23,355 contracte, Derivatul SIF Oltenia s-a plasat pe pozitia a patra cu 21,282 contracte futures si o cota de piata de 9,60%.
Volume bune si pe piata spot, unde s-au tranzactionat 1.901.257 de actiuni, cu o valoare de 2,649,834.23 de lei.
Read moreGrea încercare pentru Paula Seling aseară la X Factor Mihai Morar si Adi Sînă i-au eliminat pe cei de la Duo Voice
Publicitate 6 decembrie 2011 0
Paula Seling a avut din nou parte de cele mai mari emoţii aseară la X Factor. Duo Voice şi T & L au intrat la duel, iar membrii juriului au decis ca T & L să rămână în concurs. Imediat după aflarea deciziei, Paula le-a făcut o invitaţie – surpriză celor de la Duo Voice, de a cânta împreună pe scena unui concert din Craiova, în această seară. Prestaţia celor de la Direcţia 5 a stârnit ropote de aplauze pe scena de la X Factor. Pe mai departe, misiunea mentorilor este din ce în ce mai grea, cei şase concurenţi rămaşi în lupta pentru marele premiu promiţând apariţii de zile mari pe scena megashow-ului X Factor.
Cea de-a şasea gală live X Factor a adus din nou la duel două grupuri din categoria Paulei Seling. Duo Voice şi T & L i-au dat mari emoţii juratei X Factor, însă în mod nesperat decizia a fost luată de ceilalalţi doi membrii ai juriului, Adrian şi Mihai, care au votat ca T & L să rămână în concurs. Imediat după aflarea deciziei însă, Paula le-a făcut o invitaţie extraordinară celor de la Duo Voice: aceea de a urca împreună pe scena unui concert al artistei, care va avea loc în această seară , la Craiova.
Marcus şi Elena, cei doi concurenţi Duo Voice au păşit pe scena X Factor cu gândul de a impresiona publicul, dar mai ales juriul megashow-ului. Piesa interpretată de cei doi copii – minune ai concursului, aşa cum au fost ei numiţi, “Hallelujah”, i-a lăsat pe toţi fără cuvinte. De cealaltă baricadă, T&L au abordat duelul plini de energie, cu piesa “Back to Black”, cu care cei doi tineri au smuls ropote de aplauze şi care le-a adus cel de-al doilea vot pentru a rămâne în concurs.
Spectacolul excepţional cu care megashow-ul X Factor ne-a obişnuit deja săptămână de săptămână a fost aseară alimentat de cei de la Direcţia 5, a căror prestaţie a ridicat în picioare publicul X Factor, stârnind ropote de aplauze încă de la primele acorduri ale piesei. Nici incidentele nu au întârziat să apară, Diana Hetea iscând un conflict în rândul concurenţilor. Supărată fiind, tânăra din categoria Peste 25 de ani, al cărei mentor este Adrian Sînă, a refuzat să cânte în deschiderea galei de aseară, alături de ceilalţi concurenţi.
Pe mai departe, seara de duminică şi, în special, momentul deciziei devine unul din ce în ce mai greu. Din 12 concurenţi, câţi au dat startul plini de emoţie şi totodată încrezători în sine primei gale live X Factor, au mai rămas doar şase în lupta pentru cel mai mare premiu din istoria televiziunii: 200.000 de euro.
Read more
APM Arad organizează vineri în data de 09.12.2011, între orele 9.30 şi 11.30 la sediul instituţiei situat în Arad, Splaiul Mureşului FN , o dezbatere publică la care sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai agenţiilor economici – persoane fizice şi juridice, precum şi alţi membri ai colectivităţi locale interesaţi de problematica privind mediul înconjurător. În cadrul acestei dezbaterii publice reprezentanţii APM Arad vor prezenta aspecte privind gestionarea deşeurilor, colectarea selectivă, calitatea aerului şi alte prevederi specifice legislaţiei de mediu în vigoare.
Read moreMinistrul de Interne, Traian Igaş, a declarat luni, pentru NewsIn, că la Arad, de unde vine el, nu există practica mitei electorale.
Prezent la Parlament, la comisiile de resort, pentru a prezenta bugetul MAI, Igaş a fost întrebat ce părere are de faptul că prin proiectul postat pe site-ul MAI au scăzut pedepsele pentru fraude electorale. „Eu nu susţin mita electorală. Cei care au astfel de deprinderi trebuie penalizaţi. Eu vin dintr-o zonă, de la Arad, unde această practică nu există. Vom discuta în momentul în care acest proiect va fi promovat. Aşteptăm să luăm propuneri, pentru că proiectul este la transparenţă„, a răspuns el.
Read more