News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ioan cristina

Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi „pentru”, 123 de voturi „împotrivă” şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.

Senatorul Ioan Cristina, co-preşedinte al USL Arad, explică votul „împotrivă” dat de liberali în Parlament, care i-a nemulţumit pe reprezentanţii PSD. „La nivelul USL nu a fost luată nici o decizie cu privire la votul din Parlament pe tema referendumului propus de președintele Traian Băsescu. Votul dat de parlamentarii liberali a fost în concordanță cu programul de guvernare cu care USL a câștigat alegerile din decembrie 2012. Acest program prevede clar sistemul bicameral iar românii, atunci când au votat USL, au știut că optează pentru păstrarea bicameralismului”, a declarat Ioan Cristina.

Acesta a ţinut să precizeze că „acuzațiile aduse de PSD sunt lipsite de temei, de vreme ce liderii social-democrați de la Senat și Camera Deputaților au fost informați din timp cu privire la decizia politică a PNL în această privință”.

Partidul Național Liberal consideră că referendumul propus de Traian Băsescu este un demers inutil și, în consecință, liberalii au votat „împotrivă”.

Read more
Peste două mii de vizitatori în noul magazin “Casa Rusu”  din Galleria  Arad

Galleria Arad Mall

În doar trei zile de la inaugurare, peste 2000 de arădeni au trecut pragul noului magazin “Casa Rusu”  deschis vineri  în incinta Galleria Arad.

“ Modul în care arădenii au răspuns, prin prezență, la deschiderea celui de-al 15-lea magazin  propriu “Casa Rusu”, ne onorează și ne demonstrează interesul consumatorilor din vestul țării pentru calitate.  Am încercat să recompensăm, pe parcursul celor 3 zile de la inaugurarea magazinului în Galleria Arad, fidelitatea clienților noștri, oferindu-le un discount suplimentar de 5 % la produsele achiziționate. Mai mult, continuăm politica de marketing propriu  aplicând reduceri de până la 47 % ”, afirmă Marius Raia, director general Casa Rusu.

Reducerile aplicate până în data de 25 iulie a.c. sunt valabile pentru întreaga gamă de produse regăsite în magazinul Casa Rusu deschis în Galleria Arad. Spre exemplu, biblioteca Cezar, se poate achiziționa acum de la 976 de lei, la 598 lei; mobila de bucătărie Luna – de la 1353, la 799 lei; dormitorul Gabriel, de la 1814 – la 1149 lei, colțarul Madrid, de la 1652 – la 998 lei.

Extinderea lanțului de magazine „Casa Rusu” prin cel deschis vineri în Galleria Arad coincide cu lansarea pe piață a unor noi modele de mobiler.

„Suntem atenți la nevoile cumpărătorilor noștri și la tendințe, astfel că lansăm noi modele de mobilier care oferă o și mai multă adaptabilitate la spațiu, dar și un design foarte actual din punct de vedere al culorilor și formelor. În prezent, investim în creșterea capacității de producție a fabricii de mobilier tapițat și în dezvoltarea unității de producție de mobilier personalizat”, a declarat Cristian Rusu, director general Rus Savitar.

Oferta Casei Rusu se adresează tuturor clienților care doresc să își amenajeze locuința, indiferent de preferințele personale privind design-ul sau cromatica. Noul mobilier îmbină într-o armonie perfecta stilul clasic cu cel modern, asigurând căminului atmosfera pe care și-o dorește fiecare.

“ Deschiderea unui magazin Casa Rusu în incinta Galleria Arad se încadrează perfect în strategia GTC de a răspunde nevoilor clienților noștri. Arădenii care doresc să își reamenajeze căminul găsesc de acum, în incinta Galleria Arad, pe o întindere de 1600 mp, tot ceea ce le este necesar,  indiferent de gusturi și de bugetul de care dispun. Galleria Arad asigură arădenilor mediul în care își pot face cumpărăturile – iată, prin Casa Rusu și cele privind amenajarea locuinței -, își pot rezolva problemele de ordin administrativ și desigur, se pot relaxa. Asta pentru că “Galleria suntem toți”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Read more
LIDL ESTE PARTENER WARNER BROS. șI "DISTRIBUITOR OFICIAL AL PRODUSELOR CU LICENŢĂ

figurina_man of steel

Clientii Lidl pot castiga bilete gratuite la avanpremiera super producţiei “Man of Steel”

Cu ocazia lansării filmului „Man of Steel”, Lidl devine primul retailer care primeşte din partea Warner Bros. titlul de „Distribuitor oficial al produselor cu licenţă” și aduce în exclusivitate în magazine produse cu această tematică. Astfel, începând de joi, 20 iunie, clienții Lidl se vor putea bucura de o gamă variată de produse cu îndrăgitul supererou, care va include haine, accesorii, jucării și produse alimentare.

 Atât cei mari cât și cei mici se vor simți supereroi în simpaticele pijamalele cu mânecă scurtă, cu licență Man of Steel. Figurinele, cărțile sau rucsacele cu îndrăgitul personaj vor fi surprize ideale pentru copii. Lidl oferă și o serie de produsele pentru plajă, precum păpuci Flip-Flop, prosoape de plajă sau seturi de jucării pentru nisip, toate cu tema Man of Steel. Tricourile, băuturile energizante sau pachetele Movie Snack în două sortimente (Tortillas cu sos salsa sau Tortillas cu sos brânză) completează gama de produse tematice.

 Mai mult, Lidl îşi răsplăteşte clienţii şi fanii de pe Facebook cu sute de bilete gratuite la super producţia anului, „Man of Steel”. Pentru a primi aceste bilete, clienţii Lidl trebuie să completeze un formular pe lidl.ro, câştigătorii fiind desemnaţi prin tragere la sorţi.

 Pe 19 iunie 2013, Lidl îi aşteaptă pe fericiţii câştigători din Bucureşti, alături de vedetele Lidl, la avanpremiera filmului ce va avea loc la Cinema City, din Afi Palace Cotroceni. Participanţii vor fi întâmpinați cu gustări şi băuturi răcoritoare, toate produse marcă proprie Lidl.

 Clienţii Lidl mai pot câştiga bilete la avanpremiera filmului „Man of Steel” din Arad, Brăila, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Cluj Napoca, Bacău şi Baia Mare, ce va avea loc pe 20 iunie 2013.

Read more
Dorel Căprar: „Îi invit pe colegii din PNL să ia atitudine pentru a apăra USL Arad”

caprar_18.09.12

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar se arată neplăcut surprins de ultimele declaraţii ale deputatului PNL, Mihăiţă Calimente la adresa PSD. „Sunt convins că domnul Calimente se situează în afara partidului când declară asemenea aberaţii. Cred că ţine cu tot dinadinsul să dinamiteze USL din interior la fel ca şi colegii domniei sale Sorin Roşca Stănescu şi Ioan Ghişe. Mai ieri, urmăream declaraţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu care vorbea despre cât de solidă este alianţa şi menţiona că guvernarea nu va fi umbrită de elemente perturbatoare, de voci răzleţe care exprimă opinii contrare intereselor USL. Eu aştept de la colegii noştri din USL să promoveze realizările Guvernului Ponta, să răspundă atacurilor nejustificate care vin dinspre opoziţie. În acelaşi timp, aştept din partea partenerilor noştri din USL să îşi respecte angajamentele convenite în cadrul alianţei locale, obligaţii care stau la baza unei relaţii clădite pe încredere. Nu am să răspund punctual acuzaţiilor lansate la adresa mea, mass-media poate să se uite în arhiva anilor 2011 şi 2012 să vadă cine a luptat împotriva regimului PDL condus la Arad de Falcă şi Ioţcu. În ciuda activităţii susţinute de opoziţie într-o perioadă grea, eu am lăsat orgoliile la o parte şi am acceptat doar în interesul construcţiei la nivel naţional a USL ca PSD să nu aibă candidat propriu la Primăria Aradului şi preşedinţia Consiliului Judeţean. Nu am să abandonez acum principiile USL pentru a-i răspunde domnului Calimente. Îi invit pe colegii din PNL să ia atitudine pentru a apăra USL Arad şi pentru a-l tempera pe domnul Calimente”a spus preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.

Read more

scoala de vara 2013 curbe C9

Unul dintre proiectele de succes inițiate și derulate sub auspiciile Centrului Cultural Județean Arad este Școala de Vară.

Cea de-a V-a ediție a acesteia se va desfăşura anul acesta pe întreg parcursul lunilor  iulie și august, atât în municipiu cât şi pe întreg cuprinsul judeţului Arad, cu precădere în localităţile Chişineu-Criş, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sebiş și Sântana.

La fel ca şi în anii precedenţi copii, tineri şi adulţi vor fi îndrumaţi de lectori profesionişti, cadre didactice autorizate. Perioada de înscriere a început la 20 mai și se va încheia la  25 iunie 2013.  Cu mențiunea că toate cursurile Școlii de Vară sunt gratuite cei interesați, mici și mari sunt așteptați să se înscrie la următoarele module de instruire:

„Micul Eco Artizan”, Fotografie, Jurnalism, Teatru-Actorie, Pictură, Dans modern, Dans popular. Înscrierile pentru oraşul Arad se pot face prin completarea fişei de înscriere si depunerea acesteia la secretariatul instituţiei, sau prin expedierea fişei la adresa de e-mail: [email protected] sau [email protected]

Read more
O tanara a furat cosmetice dintr-un supermarket

jandarmi_paza

La dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost sesizat un caz de furt ce a avut loc într-un complex comercial situat în Calea Radnei din municipiu.
La faţa locului, jandarmii au identificat persoana în cauză, o tânără în vârstă de 19 ani, domiciliată în municipiul Arad. Aceasta a fost observată de către reprezentanţii societăţii de pază, în timp ce ascundea în poşetă mai multe articole sustrase de la un raion de produse cosmetice.
Prejudiciul creat în acest caz, în valoare de peste 380 lei, a fost recuperat integral.
Jandarmii au întocmit actele de constatare, persoana în cauză fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. După verificări, a rezultat că aceasta a mai fost depistată în alte patru cazuri de furt din societăţi comerciale şi a mai fost sancţionată pentru atragerea de persoane, în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale.

Read more

fermieri_tractor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor interesaţi că termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă, cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare, pentru anul în curs, este 10 iunie 2013. După această dată cererea de sprijin nu mai este admisă.

Menţionăm că până la data de 04 iunie 2013 au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2013, un număr de 1.037.427 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 9.8 milioane hectare.

Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Read more

newsarad stiri arad

În dimineaţa zilei de 6 iunie a.c., la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj în zona unei staţii de combustibil aflată în cartierul Aradul Nou din municipiu.

          Echipajul s-a deplasat la faţa locului unde a identificat persoana care a făcut apelul. Aceasta, o femeie în vârstă de 40 de ani, le-a relatat jandarmilor faptul că o persoană în vârstă se află pe străzile din apropiere, din seara anterioară, şi că prezintă un comportament dezorientat.

          Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii respectivei persoane. Aceasta însă nu avea asupra sa nici un document de identitate şi nici nu a putut da detalii referitoare la nume sau adresa de domiciliu. După mai multe încercări, s-a reuşit identificarea acesteia, fiind vorba de o femeie în vârstă de 75 de ani care locuieşte în cartierul Micălaca din municipiul Arad.

          La scurt timp după ora 6.00, persoana a fost condusă în siguranţă acasă, unde o aşteptau membrii familiei. Aceştia anunţaseră dispariţia ei cu o seară înainte.

Read more

caprar_18.09.12

Unul dintre punctele centrale ale strategiei de guvernare USL este atragerea investiţiilor externe, care pot genera noi locuri de muncă şi dezvoltare economică. Potrivit unui studiu al Ernst&Young România se află în acest moment pe locul 4 în Europa Centrală si de Est după numărul locurilor de muncă create în urma proiectelor de investiţii străine, realizate în ţară în 2012, dovadă clară a creşterii gradului de încredere a partenerilor economici externi faţă de Guvernul Ponta.

„Vizita în China, din luna aprilie, a unei delegaţii parlamentare din care am făcut parte, a vizat atragerea investiţiilor străine. Am subliniat astfel importanţa şi potenţialul spaţiului investiţional chinez, care poate aduce beneficii directe economiei naţionale şi pieţei de muncă. Mediul de afaceri arădean are nevoie de direcţionarea de capital şi tehnologie. În calitate de vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Irlanda am avut o serie de întâlniri vizând aceleaşi obiective. Putem beneficia de experienţa Irlandei, care s-a descurcat foarte bine cu atragerea fondurilor europene. O şansă pentru dezvoltarea economică a regiunii de Vest şi a pieţei aferente de muncă este proiectul de infrastructură Nabucco, în condiţiile în care conducta va ieşi din ţară prin judeţul Arad. Mă număr printre cei care au votat în Parlament legea specială care reglementează din perspectiva română construirea conductei ce va asigura transportul de gaze din Azerbadjan”- a declarat deputatul PSD Dorel Căprar.

Read more

newsarad stiri arad

Delicvenţa juvenilă are implicaţii deosebite în plan social, iar efectele sale se întind pe termen lung, atât asupra celor care săvârşesc fapte antisociale, cât, mai ales, asupra victimelor infracţiunilor. Nevoia educaţională desprinsă din frecventele incidente cu implicaţii penale petrecute în zona şcolară, cu autori şi victime din rândul elevilor şi co-vârstnici ai acestora, impune o abordare integrativă. Astfel, începând cu acest an şcolar, Penitenciarul Arad şi Judecătoria Ineu au decis să dezvolte împreună un program educativ menit să contribuie la prevenirea delincvenţei juvenile, folosind experienţa practică a specialiştilor din cele două instituţii.

Astfel, în perioada aprilie – iunie 2013, în Ineu, cele doua institutii au desfasurat o serie de  acţiuni comune, ce au presupus activităţi de prevenire derulate în licee, susţinute de către doi psihologi ai sectorului de asistenţă psihosocială din cadrul Penitenciarul Arad, expunerile fiind dublate de expertiza a doi judecători din cadrul Judecătoriei Ineu.

Sesiunile educaţionale, desfasurate in cadrul Grupului Şcolar “Sava Brancoviciu” şi ai Liceului “Mihai Viteazul” din Ineu, au constat pentru început în prezentarea unui film documentar realizat în mediul penitenciar, conţinând mărturiile unor condamnaţi, relativ tineri, cu care se pot identifica elevii.

În paralel, patru grupuri distincte de elevi din unităţile de învăţământ vizate au avut ocazia să participe în incinta Penitenciarului Arad, la un alt tip de sesiuni educative, cu implicarea directă a şase deţinuţi atent selecţionaţi, scopul dezbaterilor fiind tot conştientizarea urmărilor conduitelor antisociale.

În final, elevii participanti la cele doua actiuni, au avut ocazia, ca în cadrul a două sesiuni de dezbateri organizate la sediul Judecătoriei Ineu, să ofere feedback cu privire la experienţa lor educativă. Părerile elevilor, exprimate în cadrul discuţiilor, precum şi cele consemnate în chestionarele privind eficienţa demersului inter-instituţional vor fi centralizate într-un raport de evaluare finală.

Prin dezvoltarea acestui proiect, Penitenciarul Arad şi Judecătoria Ineu îşi aduc aportul la creşterea gradului de siguranţă comunitară, folosindu-şi resursele proprii în sprijinul proceselor educative, alături de profesorii Grupului Şcolar “Sava Brancoviciu” şi ai Liceului “Mihai Viteazul” din Ineu.

“Acest proiect, derulat în parteneriat cu unităţi de învațământ din orașul Ineu, are ca scop sensibilizarea elevilor din această localitate pe linia prevenirii delincvenţei juvenile, precum şi informarea corectă a elevilor cu privire la consecinţele penale ale comportamentelor deviante.” este concluzia judecătorului Mariana Luciu, președintele Judecătoriei Ineu.

Read more