News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Consilierul Florin Tripa acuză clientelismul CJA la împărțirea banilor pentru primării

Consilierul judeţean Florin Tripa, secretar executiv al PSD Arad, consideră că şi în acest an Bugetul județului a fost împățit pe criterii politice, de către conducerea Consiliului Judeţean Arad, favorizate fiind primăriile controlate de PNL.

 

A devenit un obicei şi nu este deloc normal, ca alocările bugetare să fie tributare unor considerente de ordin politic şi pot să îmi argumentez punctul de vedere prin nenumărate exemple. Oare de ce trebuie să sufere atâţia cetăţeni din localităţile unde există primari PSD? Cu ce sunt de vină locuitorii oraşelor Chişineu Criş şi Lipova pentru faptul că cei din conducerea CJA au decis să nu le atribuie nici un leu, doar pentru că primarii au altă culoare politică. Situaţia este identică la o serie de comune din judeţ precum Săvârşin, Bârzava, Macea sau Dezna şi exemplele pot să continue. Vreau să reamintesc faptul că PSD a demonstrat în timpul Guvernării Ponta că are în vedere dezvoltarea armonioasă a judeţului Arad şi a dat dovadă de transparenţă şi obiectivitate în momentul în care a eliminat orice criteriu politic la repartiţia de fonduri. Aşadar se poate, un lucru pe care domnii de la PNL refuză să-l înţeleagă şi mai ales să-l pună în practică. Aici nu discutăm despre litigii politice ci despre obiectivitate administrativă în folosul cetăţenilor judeţului” – afirmă consilierul județean Florin Tripa.

Read more
DNA descinde, din nou, la Poliția Timiș

Procurorii DNA Timişoara au descins, împreună cu ofiţerii DGA în urmă cu puţin timp la sediul Poliţiei Timiş. Conform primelor informaţii cei vizaţi sunt comisarul şef Dumitru Pavel, cel împuternicit la conducerea Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice şi comisarul şef Sorin Munteanu, fostul şef al Poliţiei Timiş, aflat acum la dispoziţia inspectoratului după ce afost arestat în primul dosar care a vizat conducerea inspectoratului. Din primele informaţii, ancheta DNA vizează modul în care s-a făcut ancheta în mai multe dosare economice. Anchetatorii DNA au probe din care reiese că s-a dat şpagă pentru rezolvarea dosarelor.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/02/dna-descins-din-nou-la-politia-timis-vezi-ce-personaje-importante-sunt-vizate/

Read more
Doi copii au ars de vii intr-un incendiu, la Arad
Doi copii de 6 și 12 ani au murit într-un incendiu care a avut loc vineri dimineață la Arad, pe strada Caransebes.
În casă dormea întreaga familie, compusă din 10 copii și doi părinți. Focul a fost observat de trecători, care au anunțat Pompierii.
Potrivit reprezentanților ISU, incendiul s-a propagat foarte repede, astfel că cei doi copii nu au mai putut fi scoși la timp.
Mama copiilor a suferit arsuri pe 10% din corp.
Din primele informații, focul pare să fi pornit de la un scurtcircuit.
Read more
Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente datorează contribuţii de asigurari sociale

Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente sub diverse forme de organizare datorează contribuţii de asigurari sociale daca realizează venituri care depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului.

Astfel, contribuabilii persoane fizice, impuse în sistem real, care în anul fiscal 2015 au realizat un venit anual (încasări minus cheltuieli deductibile, exclusiv contribuţiile de asigurari sociale), raportat la numarul lunilor de activitate din cursul anului, mai mare sau egal cu suma de  10.140 lei (respectiv 845 lei/lună pentru cei care nu au desfăşurat activitate întregul an fiscal), datorează contribuţie de asigurări sociale pe anul 2016.

Deasemenea, persoanele impuse pe bază de normă de venit datorează contribuţia de asigurări sociale, în cazul în care pe anul fiscal 2016 norma de venit anuală la care sunt impuse, după aplicarea indicilor de corecţie, este mai mare sau egală decât suma de 11.256 lei (respectiv 938 lei/lună).

Drept urmare, contribuabilii care se află în una din aceste situaţii şi nu sunt pensionari sau asigurati în sisteme proprii de asigurări sociale au obligaţia să  depună “Declaraţia privind îndeplinirea condiţiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii”, formular cod 600, pentru anul 2016, la organul fiscal competent, până la data de 31.01.2016.

Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, care determină venitul net anual în sistem real sunt obligate să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere prin aplicarea cotei de 10,5% sau 26,3% potrivit optiunii exprimate de către contribuabili asupra bazei de calcul de 938 lei lunar. Definitivarea contribuţiei de asigurări sociale se determină de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală, cu încadrarea acesteia în plafonul minim 938 lei  şi maxim 13.405 lei lunar.

Contribuabilii a caror venituri sunt determinate în sistem real, care în anul fiscal precedent au realizat venituri sub nivelul plafonului minim, nu au obligaţia depunerii declaraţiei

Read more
Cod galben de ger pentru tot weekend-ul

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod Galben de ger, valabilă de joi până luni în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, valul de frig va persista, astfel că vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade, iar izolat vor coborî şi până la -28…-25 de grade, în timp ce maximele termice, preponderent negative, pe arii restrânse, nu vor depăşi -10 grade.

Conform meteorologilor, în cursul nopţii de joi spre vineri (21-22 ianuarie) şi pe parcursul zilei de vineri, 22 ianuarie, temporar vântul va avea unele intensificări în Moldova şi în zona de munte.

Singurele judeţe care nu vor fi afectate de Codul Galben sunt Caraş-Severin, Timiş, Satu-Mare, Arad şi Bihor. (agerpres.ro)

Read more
(VIDEO) DOI AGENTI DE LA RUTIERA, ACUZATI CA AU AGRESAT UN BARBAT PENTRU CA NU S-A LEGITIMAT

Doi agenţi de la Poliţia Rutieră Arad sunt acuzaţi de un bărbat că au folosit forţa, pentru că acesta a traversat strada prin loc nepermis şi nu s-a putut legitima, fiindcă nu avea actele de identitate asupra sa. Totul s-a petrecut sub ochii nepoatei bărbatului, în vârstă de 9 ani, care este afectată emoţional în urma scandalului la care a fost martor.

Povestea s-a petrecut în data de 2 noiembrie, în jurul orei 15,00, pe Calea Aurel Vlaicu. Un bărbat a traversat strada, alături de nepoţica în vârstă de 9 ani, iar în momentul în care a ajuns pe trotuar a fost luat la întrebări de către doi agenţi de la Poliţia Rutieră. Aceştia i-au cerut actele, însă bărbatul nu le avea asupra sa. În acel moment, povesteşte bărbatul, nepoata sa a intrat într-un fast food aflat la câţiva metri, aşa că a intrat după ea, de frică să nu se piardă. Bărbatul susţine că imediat au intrat cei doi poliţişti, care l-au agresat şi l-au aruncat între mese. La scena cu pricina au asistat mai mulţi martori, inclusiv angajați ai localului, care sunt dispuşi să dea declaraţii pentru a se face lumină în acest caz. Povestea nu se termină aici, fiindcă bărbatul a fost scos de cei doi poliţişti din fast food şi aruncat din nou la pământ în mijlocul străzii, după cum se vede şi în filmarea realizată de un martor. Totul sub privirile disperate ale nepoatei, care, aşa cum observăm din imagini, este în pragul unei crize, fiind nevoie ca cei prezenţi să o ducă în restaurant, pentru a nu mai vedea agresiunea la care este supus bunicul ei.

După ce l-au trântit din nou la pământ, cei doi agenţi agresivi au chemat un echipaj de poliţie, bărbatul fiind transportat la Secţia de Poliţie Vlaicu. Aici i s-a întocmit două procese verbale, unul pentru trecere prin loc nepermis (amendă pe care a şi plătit-o), iar un altul pentru refuzul de a se legitima. Bărbatul susţine că martorul trecut în procesul verbal nici măcar nu se afla în secţia de poliţie în momentul în care au fost întocmite actele, numele acestuia fiind trecut ulterior, ceea ce arată încă o dată comportamentul abuziv al poliţiştilor.

Sperăm ca reprezentanţii IPJ Arad să demareze o anchetă în acest caz, pentru ca astfel de abuzuri să nu se mai petreacă în municipiul Arad. Până atunci, bărbatul agresat a luat legătura cu un avocat, a obţinut un certificat medico-legal şi este hotărât să depună plângere penală împotriva celor doi poliţişti. Iar imaginile video, în care un bunic este tratat ca un terorist de doi agenţi de la Rutieră, suntem convinşi că le vor fi de mare ajutor atât procurorilor, cât şi şefilor IPJ Arad.


politia rutiera arad – bataie in strada

Read more
Test de IQ organizat in Arad

Mensa România organizează o sesiune de teste IQ la Arad sâmbătă, 21 noiembrie 2015, la Colegiul Național Moise Nicoară, începând cu ora 10:00.

Testarea constă în rezolvarea în 20 de minute a unui set de 45 de întrebări (15 minute, 25 de întrebări în cazul candidaților cu vârste între 11 și 16 ani). Este vorba despre întrebări „culture free”, bazate pe imagini, nu pe cunoștinte lingvistice.

Un model de test IQ asemănător celui standardizat găsiți aici: http://mensa-romania.ro/testari-mensa/test-online/.
Candidații minori pot participa doar cu acordul parinților / tutorilor.

Înscrieri on-line pe www.mensa-romania.ro. Data limită: 19 noiembrie 2015.

Rezultatul testării este recunoscut internațional.  Candidații declarați eligibili se pot înscrie în Mensa România.

Mensa – The High IQ Society este organizația oamenilor cu coeficient înalt de inteligență. Criteriul de admitere în Mensa este obținerea la testul standardizat a unui scor care să plaseze candidatul în procentul de 2% din populație cu cel mai ridicat IQ.

Mensa România, fondată în 1991, este afiliată Mensa International și are peste 600 de membri activi. Detalii, pe www.mensa-romania.ro.

Read more
Accident in Arad. Un tren de persoane a lovit un tir

Un tren care circula între Cluj-Napoca şi Timişoara şi în care se aflau 50 de pasageri a lovit în plin, luni, un TIR, în judeţul Arad, fără a se înregistra persoane rănite, însă garnitura a suferit pagube importante, iar câteva trenuri au fost deviate sau anulate.
Accidentul a avut loc în apropiere de Staţia CFR Nădab, unde şoferul unui TIR care transporta pavaje nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată semnalizată cu Crucea Sfântului Andrei, remorca fiind lovită în plin de trenul Interregio 1531, care circula între Cluj-Napoca şi Timişoara.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, în vagoane se aflau 50 de pasageri, dar nu au fost înregistraţi răniţi.

Călătorii au rămas blocaţi în vagoane două ore, până când au fost preluaţi de alt tren, pentru a fi transportaţi la Arad şi Timişoara.

Şoferul, care a scăpat nevătămat, ar putea fi cercetat penal pentru distrugere din culpă. (antena3.ro)

Read more
Presedintele CJA, Nicolae Iotcu, practica un comision de 2% spaga

Planul de fraudare a licitației pentru achiziționarea de echipamente medicale necesare Spitalului Județean Arad a fost pus la punct de către președintele CJ Arad, Nicolae Ioțcu, și de ceilalți implicați, încă din 2011, reiese din rechizitoriul prin care acesta a fost trimis în judecată, ieri, de către DNA Timișoara pentru trafic de influență.

Toate demersurile au pornit după o ședință din biroul lui Ioțcu la care au participat mai mulți angajați ai instituției și reprezentanți ai firmei Medicare Tehnics. „Urmare a acestor angajamente informale, martorul Totolici Bogdan – manager la S.C.J.U. Arad, a primit sarcina de a identifica necesarul de aparaturi medicale în valoare de maxim 1.000.000 euro, sens în care inițial a întocmit în numele S.C.J.U. Arad referatul nr. 14266/27.10.2011, înregistrat la C.J. Arad cu nr. 15854/27.10.2011, prin care justifica achiziția de aparaturi medicale evaluate la suma de 999.970 euro, după care, prin adresele din datele de 09.12.2011 și 22.12.2011, se justifica achiziția de aparaturi medicale evaluate la suma de 967.270 euro”, se arată în rechizitoriu.

În perioada în care se întocmeau caietele de sarcini, directorul tehnic Adrian Nedelciu, desemnat iniţial de Ioţcu să se ocupe de toate detaliile afacerii, a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii firmei agreate într-un restaurant din apropierea CJ Arad, unde s-au stabilit condiţiile cele mai favorabile pentru câştigarea licitaţiei. După aprobarea hotărârii și întocmirea referatului de necesitate se lucra la întocmirea caietului de sarcini și a fișei de date a achiziției, dar nu se concretiza nimic. A urmat o întâlnire la restaurant, în care Nedelciu a comunicat că firma trebuie să plătească 5% din valoarea contractului dacă doreşte deblocarea situaţiei, anunţând că vorbeşte în numele lui Ioţcu. Discuţia s-a purtat între patru ochi, pe holul restaurantului, între baie și lift, pentru a se asigura că nu sunt interceptaţi. Ulterior, într-o discuţie cu denunţătorul Cristian Drăgan, Nedelciu a confirmat procentul şi discuţiile purtate cu Ioţcu şi cei de la Medicare Technics, afirmând „5%, ştiu io! […] Da, mi-o zis. Mi-o zis. […] Mai bine 2% din 10 milioane de euro, decât 10% din o sută de mii”. Precauţiile pe care preşedintele CJ Arad şi le-a luat au fost prezentate pe larg în rechizitoriu, remarcându-se faptul că Ioţcu încerca să vorbească cât mai puţin despre bani şi cât mai codificat, uneori nelăsându-şi interlocutorul nici măcar să termine cuvântul. În timpul discuţiei purtate cu denunţătorul Cristian Drăgan la locuinţa acestuia, unde a primit prima tranşă de 35.000 lei, vicepreşedintele CJ Arad i-a făcut o solicitare surpriză.

„Cu privire la cei 10.000 de euro pe care trebuia să-i mai primească de la martorul Drăgan Cristian în cursul zilelor următoare, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae i-a dispus martorului să predea o parte şi subordonatei lor Puia Diana Otilia, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a achita o amendă ce i-a fost aplicată de ANRMAP. Concret, inculpatul Ioţcu Petru Nicolae a scris numele martorei Puia Diana pe o bucată de hârtie şi după ce a arătat denunţătorului Drăgan Cristian numele martorei, inculpatul s-a interesat dacă «La asta […] Ştii că are o datorie pentru…[…] Şi cu ea ai închis» (vol.II, f.147), martorul întrebându-l pe inculpatul Ioţcu dacă doreşte să-i dea subordonatei Puia contravaloarea amenzii din banii pe care trebuia să-i mai remită inculpatului Ioţcu, acesta din urmă confirmând «Da, te rog!», ceea ce demonstrează nu doar faptul că a înţeles pe deplin ceea ce i-a explicat martorul denunţător în legătură cu situaţia «încasării» foloaselor infracţionale în numele inculpatului Ioţcu, ci şi că acesta dispunea asupra felului în care se împart aceşti bani, chiar dacă ulterior şi-a însuşit întreaga sumă de 10.000 euro, cu ocazia constatării infracţiunii flagrante din data de 24 iulie 2015”, se arată în rechizitoriu.

Înainte de a lua plicul cu cei 10.000 de euro, Ioţcu a întrebat dacă au fost opriţi banii pentru plata amenzii, răspunzându-i-se că plata se va face din următoarea tranşă de 20.000 de euro care urma să fie încasată de la firma de echipamente medicale.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/08/filosofia-spagii-in-epoca-iotcu-la-cj-arad-mai-bine-2-din-10-milioane-de-euro-decat-10-din-o-suta-de-mii-vezi-ce-plata-incredibila-trebuia-facuta-din-spaga/

Read more

Ca urmare a faptului că judeţul Arad a intrat din nou sub incidenţa Codului Galben de caniculă, Consiliul Judeţean vă informează că reintră în vigoare Hotărârea CJA nr.153/ 08.07.2015, privind instituirea de restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate. Restricţiile sunt valabile pe întreaga perioadă a avertizărilor meteorologice.

Astfel, pe întreaga perioadă pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie emite avertizări meteorologice „cod galben”, „cod portocaliu” sau „cod roşu” de caniculă, valabile pe teritoriul administrativ al judeţului Arad, se instituie restricţii temporare de circulaţie pe drumurile judeţene asfaltate din judeţul Arad aflate în administrarea Consiliului Judeţean Arad, între orele 10-20, pentru vehiculele cu o masă totală mai mare de 7,5 tone.

Restricţiile temporare de circulaţie instituite conform art.1 din hot. nr.153/ 08.07.2015, nu se aplică transporturilor de persoane şi de animale vii, transporturilor de produse perisabile de origine animală şi vegetală, transporturilor de apă îmbuteliată şi de produse provenite din activităţi agricole, vehiculelor care intervin în caz de forţă majoră, transporturilor funerare, de prim ajutor, de mărfuri sub temperatură controlată, transporturilor efectuate pentru tractări de vehicule avariate, pentru distribuţie de apă şi de hrană în zonele calamitate.

Conform art. 3 din Hot nr.153/ 08.07.2015, Consiliul Judeţean Arad asigură informarea utilizatorilor drumurilor publice asupra cărora sunt instituite restricţii temporare de circulaţie conform art. 1, prin afişarea pe site-ul propriu al Consiliului Judeţean Arad www.cjarad.ro a perioadei în care operează restricţia.CA

Read more