News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

EUROSTAT: ROMANIA, IN RANDUL STATELOR MEMBRE UE IN CARE PRETURILE PRODUCTIEI INDUSTRIALE AU SCAZUT IN IANUARIE

Prețurile producției industriale au scăzut în ianuarie cu 1% în zona euro și în UE 28, comparativ cu luna precedentă, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În ianuarie, prețurile producției industriale au scăzut în majoritatea statelor membre ale UE, singurele creșteri fiind înregistrate în Estonia (4,5%), Danemarca (1,7%), Lituania (0,6%), Luxemburg (0,5%) și Malta (0,1%).

Cele mai semnificative scăderi au fost raportate în Olanda (minus 3,1%), Grecia (minus 2,9%), Belgia (minus 2,7%), Spania (minus 2,5%) și Ungaria (minus 2,2%).

În România, prețurile producției industriale au scăzut cu 0,6% în ianuarie, după un declin de 0,3% în decembrie.

Comparativ cu perioada similară din 2015, prețurile producției industriale au scăzut în ianuarie cu 2,9% în zona euro și în UE.

Toate statele au raportat scăderi ale prețurilor producției industriale, cu excepția Estoniei, unde prețurile au rămas stabile. Cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Olanda (minus 6,8%), Cipru (minus 6,6%), Grecia (minus 6,3%) și Slovacia (minus 5,3%).

În România, prețurile producției industriale au scăzut cu 2,3% în ianuarie, după un declin de 1,7% în decembrie.

Sursa: agerpres.ro

Read more
CRESCATORII DE PORCI, APROAPE DE FALIMENT: PRETUL DE VANZARE AL PORCULUI VIU, DE DOUA ORI MAI MIC DECAT PRETUL CARNII LA RAFT!

Preţul de vânzare al porcului în viu a atins în această săptămână cel mai mic nivel din ultimii cinci ani.

El este de aproape două ori mai mic decât preţul de producţie al unui kilogram de carne de porc, în timp ce preţul la raft a rămas neschimbat, avertizează asociaţiile fermierilor din acest sector, potrivitAgerpres.

„Preţul de vânzare la poarta fermei a atins, săptămâna aceasta, pragul de 3,5 lei/kg, în timp ce preţul de producţie al unui kilogram de carne de porc este de aproximativ 6 lei/kilogram. Este cel mai mic preţ de vânzare al porcului in viu din ultimii cinci ani, în timp ce preţul la raft al cărnii de porc a rămas neschimbat. Dacă facem comparaţie cu Franţa, preţul unui kilogram de carne de porc astăzi la poarta fermierului francez este echivalentul a aproximativ 6 lei. În plus, Franţa poate vinde porc viu către alte state membre, pe când România nu are acest drept”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOPR).

Potrivit sursei citate, vânzarea porcilor vii din ferme a devenit o mare problemă mai ales în contextul ultimelor 60 de zile, când piaţa a fost efectiv invadată de carne provenită din Polonia, Ungaria şi Germania.

„Criza declanşată de embargoul rusesc la carnea provenită din Uniunea Europeană face capreviziunile pentru prima parte a anului 2016 să fie sumbre, aruncând fermierul român într-un marasm economic şi existenţial fără precedent. Toate statele membre produc carne de porc. Piaţa rusă fiind închisă, există un război al vânzărilor în care fiecare stat luptă cu armele pe care le are. Noi ne punem întrebarea: România are arme pentru acest război? Cum este protejat fermierul roman faţă de invazia de carne din statele membre?”, apreciază preşedintele acestei asociaţii, Mary – Eugenia Pană.

Sursa: evz.ro

Read more
OPORTUNITATI OFERITE DE RETEAUA EURES

Reteaua EURES a fost creata in scopul facilitarii liberei circulatii a fortei de munca in cadrul Spatiului European  si reprezinta colaborarea intre  serviciile publice de recrutare din statele membre si sindicatele, organizatiile patronale si alti actori implicati pe piata muncii .

Aceasta retea ofera asistenta pentru persoanele care doresc sa-si gaseasca un loc de munca in tarile membre U.E. si poate fi accesata la adresele : www.eures.anofm.ro si  www.eures.europa.eu .

EURES – Romania, www.eures.anofm.ro, prin Serviciile Publice de Ocupare poate oferi persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca :

  • informatii despre locurile de munca vacante disponibile in spatiul U.E
  • sfaturi si indrumari pentru gasirea unui loc de munca in alta tara
  • sfaturi referitoare la conditiile de munca si viata din toate statele membre ale U.E
  • servicii de recrutare si selectii.
  • La inceput de an 2016, reteaua EURES Romania gestioneaza  peste 2000 locuri de munca vacante, in mai multe domenii de activitate : medical, IT, constructii, transport international, agricultura.

    Tarile care ofera aceste locuri de munca sunt : Danemarca, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Slovacia, Germania.

    Serviciile EURES sunt gratuite.

    Persoanele interesate din județul Arad pot obtine informatii suplimentare la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, str. Calugareni, nr. 1 A, et.I, cam 23, la adresa de email a consilierului EURES : [email protected], sau la numarul de telefon : 0771452447 .

Read more
RATA SOMAJULUI IN ZONA EURO A SCAZUT LA 10,7%, CEL MAI REDUS NIVEL DIN  IANUARIE 2012

Rata șomajului în zona euro a scăzut la 10,7% în octombrie, de la 10,8% în septembrie și 11,5% în octombrie 2014, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În Uniunea Europeană, rata șomajului s-a situat în octombrie la 9,3%, fiind stabilă comparativ cu luna precedentă și în scădere de la 10,1% în octombrie 2014.

În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale șomajului se înregistrează în Grecia (24,6% în august 2015) și Spania (21,6%). La polul opus se situează Germania, cu o rată a șomajului de 4,5%, alături de Cehia (4,7%) și Malta (5,1%). România se situează sub media din UE, cu o rată a șomajului de 6,8%.

Eurostat estimează că aproximativ 22,497 milioane de persoane erau în șomaj în UE în cursul lunii octombrie, dintre care 17,240 milioane de șomeri numai în statele membre ale zonei euro.

Comparativ cu octombrie 2014, rata șomajului a scăzut în 24 de state membre ale UE și a crescut în patru țări. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Spania (de la 23,9% la 21,6%), Slovacia (de la 12,7% la 10,7%), Irlanda (de la 10,7% la 8,9%) și Croația (de la 17,6% la 15,8%). Singurele creșteri au fost înregistrate în Finlanda (de la 9% la 9,5%), Franța (de la 10,5% la 10,8%), Belgia (de la 8,6% la 8,7%) și România (de la 6,7% la 6,8%).

Sursa: agerpres.ro

Read more
ISU ARAD VA ORGANIZA UN EXERCITIU CU FORTE SI MIJLOACE IN TEREN, „ROMODEX” 2015

În perioada 21-25 octombrie a.c. în judeţul Arad va avea loc exerciţiu internaţional cu forțe și mijloace în teren  pentru module de protecţie civilă destinate procesului de pentru gestionare a inundaţiilor – „ ROMODEX 2015 „.

          Acțiunea,  desfășurată în baza aprobării Comisiei Europene a proiectului „Exerciţii pentru module de protecţie civilă, echipe de suport şi asistenţă tehnică şi echipe de protecţie civilă a Uniunii Europene LOT 2 module destinate intervenţiei la inundaţii”, este organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în parteneriat cu Fundaţia Centrul Naţional APELL pentru Managementul Dezastrelor, Directoratul General pentru Siguranţa la Incendii şi Protecţie Civilă Bulgaria şi Serviciul de Salvare din Estonia.

          Scopul exerciţiului urmărește pregătirea personalului de conducere a modulelor de protecţie civilă, a echipelor de suport şi asistenţă tehnică în vederea îmbunătăţirii coordonării şi interoperabilităţii acestora pentru acordarea sprijinului țărilor care solicită asistenţă internaţională în caz de inundaţii.

Echipele de intervenţie internaţionale care vor susține activitățile din teren provin din Austria, Germania, Cehia şi Bulgaria și dețin capabilităţi operaţionale, module de salvare cu bărci şi module cu capacitate mare de pompare. Totodată,  echipa de protecţie civilă a Uniunii Europene (EUCPT) va avea în componență experţi aparținând statelor membre, cu rol de facilitare a procesului de acordare a asistenţei internaţionale, de evaluare a situaţia şi de sprijin pentru autorităţilele naţionale în gestionarea situaţiei de urgenţă.

Conducerea şi coordonarea exerciţiului va fi asigurată de o echipă internaţională formată din experţi în coordonarea asistenţei în caz de dezastre din Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Austria, Grecia, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Estonia.

Evenimentul se va bucura și de participarea observatorilor din mai multe state UE care vor lua parte la procesul de evaluare a operaţiunilor de intervenţie, de planificare şi suport.

Read more
EUROSTAT” ROMANII SUNT CEI MAI EXPUSI LA RISCUL DE SARACIE SI EXCLUDERE SOCIALA

România se clasează pe primul loc în UE într-un top privind riscul de sărăcie și de excludere socială în 2014, arată date ale Eurostat.

În Uniunea Europeană o persoană din patru este supusă acestui risc. În trei state membre, mai mult de o treime din populație este vulnerabilă: România (40,2%), Bulgaria (40,1%) și Grecia (36%).

La polul opus, cel mai mic risc de sărăcie și excludere socială se înregistrează în Cehia (14,8%), Suedia (16,9%), Olanda (17,1%), Finlanda (17,3%) și Danemarca (17,8%).

Pe de altă parte, România este una dintre țările care au înregistrat cele mai mari progrese în privința reducerii acestui risc, între 2008 și 2014. Reducerea a fost de patru puncte procentuale, mai mare fiind doar în Polonia, de 5,8%.

În schimb, în 14 state membre, riscul de sărăcie și excludere socială a crescut între 2008 și 2014, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Grecia (7,9%), Spania (4,7%) , și Cipru (4,1%).

Procentul populației din UE afectată de acest risc a crescut în perioada 2008-2014 de la 23,8% la 24,4%.

Read more
ROMANIA, CEA MAI MARE CRESTERE A LUCRARILOR DE CONSTRUCTII DIN UE

Slovacia și România au avut cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din toate statele membre ale Uniunii Europene în iulie 2015 comparativ cu perioada similară din 2014, arată datele prezentate joi de Oficiul european de Statistică (Eurostat), informează Agerpres. La nivelul Uniunii Europene, lucrările de construcții au urcat în iulie cu 2,3%, iar în zona euro s-a înregistrat un avans de 1,8%.

În rândul statelor membre, lucrările de construcții au înregistrat cele mai mari creșteri în Slovacia (23,4%), România (15,1%) și Cehia (14,1%) iar cele mai semnificative scăderi au fost în Slovenia (minus 14%), Franța (minus 3%) și Marea Britanie (minus 2,3%).

În iulie 2015, comparativ cu luna precedentă, lucrările de construcții au înregistrat o creștere de 0,7% în Uniunea Europeană și de 1% în zona euro.

În rândul statelor membre, lucrările de construcții au înregistrat cele mai mari creșteri în Suedia (4,2%), Germania (3,2%), Polonia (2,2%), Cehia (1,9%) și România (1,4%) iar cele mai mari scăderi au fost în Ungaria (minus 3%), Slovenia (minus 2,8%) și Marea Britanie (minus 1,3%)

Sursa: antena3.ro

Read more