News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Peste 15.000 de copii s-au născut în martie,cu 2.000 mai mulți decât în februarie

Sporul natural a rămas negativ și în luna martie a acestui an, decedații având un excedent față de născuții-vii cu 7.420 persoane, potrivit datelor publicate miercuri de INS.

În luna martie 2017, s-a înregistrat nașterea a 15.051 copii, cu 2.035 mai mulți copii decât în luna februarie 2017.

Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna martie a fost 22.471, cu 238 mai puține decât în luna februarie 2017. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an a fost de 108, în creștere cu 3 față de luna februarie 2017.

Față de luna martie a anului trecut, numărul născuților-vii a fost mai mare cu 232, iar numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 300. Sporul natural a fost negativ atât în luna martie 2017 (-7.420 persoane), cât și în luna martie 2016 (-7.352 persoane), precizează INS.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 29 mai mic în luna martie 2017, decât cel înregistrat în luna martie 2016.

În luna martie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.428 căsătorii, cu 120 mai puține decât în luna februarie 2017, în timp ce numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.691, cu 258 mai multe decât în luna februarie 2017.

Față de aceeași lună din anul precedent, numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2017, cu 697 mai mic iar divorțurile cu 278 mai puține. (agerpres.ro)

 

Read more