News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Nici urmă de dive în TOP 10 cele mai influente românce în social media!

În primele zile ale anului, o echipă de programatori din Suceava a lansat, în premieră pentru România și Europa, o aplicație care calculează și recompensează influența în social media.

Aplicația segmentează audiențele în funcție de influență și de profilul comportamental și temperamental al utilizatorului social media.

Okkut.com este un complex algoritm matematic care reușește să ordoneze pe verticală rețelele sociale și valorizează corect influența ca vector cu randamente maxime în comunicarea digitală.

După 3 luni de la lansare, câteva zeci de mii de utilizatori Facebook din România și-au evaluat influența în rețelele sociale, iar parte dintre ei au fost recompensați cu premii importante.

Având în vedere că algoritmul românilor nu face fatala confuzie între notorietate și influență, este interesant de remarcat faptul că în acest top nu se regăsesc, și cel mai probabil nu se vor regăsi vreodată, divele noastre autohtone.

Așa se face că Inna, Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Teo sau Delia nu se regăsesc în acest top! Aflăm în schimb că primele poziții sunt ocupate de românce cât se poate de anonime, dar care au un coeficient ridicat de influență: Ana Croitoru, Andreea Radu, Andreea Butnaru, Daniela Boltasu, Elena Mihai, Erika Crăciun, Florentina Cojocaru, Gabriela Mitrana, Georgiana Zamfir, Carina Gindele, Ioana Daniela, Maria Teodora, Paula Butnariu, Paula Oprea, Trif Consuela etc.

Cauza este simplă, potrivit celor care au dezvoltat OKKUT:

„Notorietatea și influența sunt două noțiuni foarte de diferite, definite ferm în literatura de specialitate. Okkut măsoară influența în social media, nu altceva. Sigur, fragilitatea culturii digitale permite, uneori, o confuzie pe acest subiect. Din fericire, matematica nu minte niciodată. Motiv pentru care, în acest caz subiectul nu poate fi negociabil! Utilizatorii social media cu un număr foarte mare de likers sau followers au și cele mai mici coeficiente de influență, cifre aflate în relație directă, evident, cu nivelul audienței lor directe și indirecte! Fără să intrăm în detalii tehnice, precizăm doar că paradigma digitală se va schimba foarte curând, deoarece dinamica acestui domeniu și randamentele care scad de la an la an impun un update sistemic de profunzime. Mai simplu spus, care este motivul pentru care o vedetă primește sume imense pentru o postare comercială atâta vreme cât rata de engagement pe acel tip de conținut, livrat audienței respective, este subunitară? Sunt utilizatori Okkut cu rate incredibile, de peste 80%. Despre asta este vorba! Prea mult spectacol, cu rezultate neglijabile. ”

Okkut.com recompensează cu monede virtuale utilizatorii care-și calculează coeficientul de influență, iar aceștia pot folosi monedele că să câștige premii.

În săptămânile care urmează vor fi lansate aplicații mobile pentru Android și IOS, iar sucevenii sunt pregătiți ca în cel mult 12 luni să exporte acest concept în Europa și Statele Unite!

Read more