News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Clienţii Lidl împreună cu angajaţii au strâns 170.000 de lei pentru copiii din comunităţile sărace din România, prin intermediul programului „Zâmbet de copil”

Salvati Copiii Romania_2

Programul “Zâmbet de copil”, desfășurat de compania Lidl în perioada 08 aprilie 2013 – 1 iunie 2013, pentru sprijinirea copiilor din comunităţile sărace din România a reușit să adune suma de 170.000 de lei. 

Fondurile colectate vor asigura hrana zilnică pe durata unui semestru școlar pentru aproximativ 300 de copii din centrele educaționale ale Salvaţi Copiii din orașele: București, Cluj,  Reșița, Hunedoara, precum și pentru familii provenind din comunități defavorizate din cele patru orașe.

“Suntem la a treia ediţie a programului Zâmbet de copil şi nu sunt surprinsă de rezultate, cred că Lidl este deja un partener de nădejde, iar clienţii săi au devenit susţinători ai organizaţiei noastre. Mulțumim tuturor donatorilor, companiei Lidl şi angajaţilor săi pentru sprijinul oferit prin programul Zâmbet de copil, program prin care beneficiarii au parte de suportul educaţional necesar şi nu mai sunt în risc de abandon şcolar”, a declarat doamna Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii.

“De-a lungul celor trei ediţii am constatat că secretul acestui program constă în dorinţa oamenilor de a-şi ajuta semenii. Lecția de viaţă primită de la fiecare dintre clienţii noștri este aceea că trebuie mereu să ne gândim şi la cei care, dintr-un motiv sau altul, sunt defavorizaţi şi nu au siguranţa zilei de mâine, așa cum sunt aceşti copii. Avem încredere că prin intermediul acestui  program vom reuşi să aducem o schimbare şi un zâmbet pe chipul fiecărui copil“, a declarat din partea Lidl România Georgiana Tugearu, PR Manager.

Programul „Zâmbet de copil” a debutat în decembrie 2011 cu proiectul pilot „Participă la miracolul de Crăciun”, desfăşurat în magazinele Lidl din Bucureşti şi din ţară. Încă de la prima ediţie, campania a reuşit să strângă 150.000 de lei, bani care au ajuns la peste 200 de copii din centrele Salvaţi Copiii şi la 500 de familii, sub forma unor pachete cu alimente şi produce igienico-sanitare. În cea de-a doua ediţie a programului, Lidl a reușit să strângă, cu ajutorul clienților și angajaților companiei, suma de 300.000 de lei, bani redirecţionaţi pentru masa zilnică a 250 de copii din centrele educaţionale Salvaţi Copiii și familiile lor, timp de un an şcolar.

Prin acest program, Lidl România în parteneriat cu Salvați Copiii și-a propus susținerea combaterii sărăciei în rândul copiilor. Conform ultimelor statistici, România este țara cu cel mai mare risc de sărăcie infantilă din Uniunea Europeană, cu o rată de 32.9% – conform Eurostat (în 2011).

În România, copiii sunt mai afectați de sărăcie extremă în comparație cu populația generală, cei între 0 şi 14 ani reprezentând peste un sfert din totalul persoanelor afectate de sărăcie extremă (Min. Muncii, “Raportul privind incluziunea socială în România în anul 2010”). UNICEF şi Banca Mondială estimau în anul 2009 că un număr de peste 350.000 de copii vor trăi în condiţii de sărăcie absolută.

În cei 22 de ani de când promovează drepturile copilului în România, organizația Salvați Copiii a inclus peste 750.000 de copii în programe educative, de protecție și de asistență socio-educațională. Mai multe detalii despre activitatea organizației pot fi accesate pe site-ul www.salvaticopiii.ro.

Contact: Alexandra Boeriu, Coordonator Comunicare Organizația Salvați Copiii, [email protected], 0744 360 664

Read more

În perioada 24-26 martie 2011 oraşul nostru găzduieşte faza zonală a Olimpiadei Naţionale de Interpretare Instrumentală şi Coregrafie.
Deschiderea oficială a acestei competiţii va avea loc vineri, 25 martie 2011, în Sala de festivităţi a Liceului de Artă Sabin Drăgoi Arad.
La această competiţie vor participa 169 de elevi din ciclul primar şi gimnazial, elevi care studiază muzică la una dintre şcolile de profil din oraşele: Caransebeş, Lugoj, Reşiţa, Timişoara, Alba Iulia, Deva, Hunedoara, Petroşani şi Arad.
Secţiunile la care aceşti elevi vor concura sunt: pian, corzi, corzi grave, suflători lemn, suflători alamă, percuţie.
Juriul va fi format din profesori de la şcolile aflate în competiţie.
Gala va avea loc sâmbătă, 26 martie 2011, orele 18,00 la Filarmonica din Arad.

Read more