News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CUM SA FACI UN BLUSH DOAR DIN INGREDIENTE NATURALE

Femeile apelează la tot felul de trucuri pentru a se face și mai frumoase.  Majoritatea alege să cumpere cosmetice din comerț, dar sunt și femei care sunt destul de temătoare să folosească produse cu tot felul de substanțe toxice, dacă nu chiar cancerigene.

Pentru că tot mai multe studii arată faptul că produsele cosmetice conțin substanțe toxice care pot duce la îmbolnăviri grave, femeile au început să se întoarcă la vechile trucuri de înfrumusețare ale bunicii.

Folosind trucurile din vechime, cu ingrediente aromate și naturale cu siguranța veți fi și mai sănătoase, nu doar frumoase.

Urmăriți în cele ce urmează cum puteți face un blush doar din ingrediente naturale: flori de hibiscus, scorțișoară, sfeclă roșie uscată și rădăcină de maranta, ce oferă tenului o nuanță rozalie, întocmai ca obrazul sănătos al bunicii, în tinerețe.

Ingrediente

Rădăcină de maranta (sau rădăcină arrow, se găsește în piață, la standul cu legume exotice)

Sfeclă roșie uscată

Flori de hibiscus

Scorțișoară

Un recipient pentru depozitat amestecul

Pentru bază:

Dați prin râșnița de cafea rădăcina de maranta, sfecla roșie deshidratată și florile de hibiscus până când capătă consistența pudrei. Puneți într-un bol o lingură de pudră de maranta. Adăugați presărând ușor, pe rând, o lingură de flori de hibiscus și de praf de sfeclă roșie. Amestecați de fiecare dată. Pentru un plus de strălucire, adăugați scorțișoară, tot o linguriță.

Pentru nuanța dorită:

Pentru a obține culoarea dorită trebuie să aveți răbdare și să testați conținutul pe piele. Așadar, pentru cele care doriți o nuanță intensă, amestecați 2 linguri de făină de maranta, 3 linguri de praf de sfeclă roșie deshidratată, 4 linguri de flori de hibiscus-pudră și o linguriță de scorțișoară. Depozitați amestecul într-un container ermetic, la loc întunecos și rece.

Sursa: unica.ro

Read more
SAPUNUL DE SCORTISOARA ALUNGA STRESUL SI INSOMNIA

În ultima vreme, scorțișoara, renumitul condiment aromat, folosit în arta culinară pe tot mapamondul, este valorificat tot mai frecvent în medicamente naturiste și în produse cosmetice. Și în țara noastră, săpunurile preparate în casă sunt pe val. Diferite firme au intrat într-o competiție acerbă în privința producerii de săpunuri de casă care degajă arome foarte plăcute, având și efecte terapeutice extraordinare.

Dintre săpunurile cu astfel de proprietăți, săpunul cu scorțișoară nu prea are rivali. Scorțișoara, un ingredient de bază în acest produs de igienă, are zeci de proprietăți terapeutice, iar printre efectele lui  se remarcă proprietățile calmante și relaxante. După o zi  foarte obositoare, un duș cu apă caldă și săpun de scorțișoară este o mană cerească pentru starea de spirit și pentru un organism obosit.  Un săpun cu adaos de scorțișoară merită să fie pregătit de noi în casă, după o rețetă de familie,  din următoarele ingrediente: unt de sheea (140 g) care curăţă, hidratează și catifelează tegumentul, 180 g de ulei de nucă de cocos, 100 ml ulei de palmier, 300 ml de ulei de măsline, 100 ml ulei de ricin, 100 ml de lapte de cocos, 200 ml apă distilată, 150 g de săpun bio și 2 linguri de pudră de scorțișoară.

Preparare:

Se topeşte săpunul bio într-un vas la foc mic, se adaugă pe rând untul de sheea şi cel de nucă de cocos şi se amestecă încontinuu. Când ingredientele s-au topit, luați vasul de pe foc, apoi  adăugați  pe rând uleiul de măsline şi cel de ricin. Cât timp compoziţia este caldă ( și lichidă) adăugați în vas apa distilată şi amestecați până se încorporează bine. După alte cinci minute adăugați laptele de cocos uşor încălzit și  scorțișoara și amestecați până când acestea se încorporează în totalitate. Turnați compoziţia în formele pregătite şi lăsați-le la loc cald  timp de o săptămână.

Bine de știut: Dacă este  lichid, ulei de nucă de cocos este prelucrat. De aceea, este bine să alegeți ulei de cocos solid.

Sursa: click.ro

Foto: click.ro

Read more
CE NU STIAI CA POTI TRATA CU SCORTISOARA

Scorțișoara, acest condiment aparent banal, care se găsește în orice bucătărie, este în realitate un medicament formidabil, cu o gamă largă de aplicații. Mai mult decât atât, scorțișoara este o plantă sacră, menționată în Biblie, fiind folosită ca ingredient la prepararea Sfântului și Marelui Mir.

Scorțișoara, sub formă de diferite preparate fitofarmaceutice, este folosită ca remediu naturist în tratarea unor afecțiuni precum: răceli, bronșite, gripă, insomnie, afecțiuni digestive, gingivită, probleme ale pielii, memorie sau suprasolicitări nervoase datorate stresului. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva tratamente naturiste cu scorțișoară.

Te scapă de bătături

Antioxidanții din scorțișoară, combinați cu alte ingrediente cunoscute pentru proprietățile lor curative, revitalizează pielea crăpată și bătătorită a picioarelor. Astfel, amestecați sucul stors din 5 lămâi cu o lingură de ulei de măsline, un sfert de cană de lapte integral, o jumătate de cană de apă și două linguri de scorțișoară, apoi țineti picioarele timp de 15 minute în amestecul ce îți va reda frumusețea pielii tălpilor.

Diabet

În acest caz, scorțișoara are o triplă afecțiune: scade direct nivelul zahărului din sânge, stimulează și reglează secreția de insulină a pancreasului și crește receptivitatea organismului la insulină. Mai multe studii au demonstrat că administrarea a 3-6 grame de pulbere de scorțișoară pe zi poate scădea glicemia cu 18-29%, iar efectele antidiabetice se mențin până la 2-3 săptămâni de la încheierea tratamentului. La pacienții cu diabet de tip 2, tratamentul cu scorțișoară ajută la reducerea dozelor de insulină și previne complicațiile neplăcute ale diabetului.

Sursa: click.ro

Read more