News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

VOLKSWAGEN S-AR PUTEA CONFRUNTA CU AMENZI RIDICATE DACA SE CONFIRMA CA A REALIZAT MAI MULTE VERSIUNI ALE SOFTULUI

Volkswagen a realizat câteva versiuni ale softului care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, ceea ce sugerează o acțiune premeditată, cunoscută de mulți șefi ai grupului german.

Până acum, VW a susținut că un mic grup de directori a supervizat instalarea softului care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Publicația germană ‘Der Spiegel’ susține că investigațiile au dezvăluit că sunt implicați în scandal în jur de 30 de directori.

VW ar fi realizat timp de șapte ani aceste dispozitive ilegale pentru patru tipuri de motoare diesel, un director al companie știa de aceste dispozitive, susțin sursele.

Purtătorii de cuvânt ai VW din Europa și SUA au refuzat să comenteze informația, citând investigațiile în derulare derulate de companie și autoritățile de reglementare în ambele regiuni. Întrebat de numărul persoanelor care ar fi știut de softul ilegal, un purtător de cuvânt al VW de la sediul central din Wolfsburg, Germania, a declarat: ‘Lucrăm intens pentru a afla cine știa, când și ce, dar este încă prea devreme pentru a da declarații’.

Unii experți susțin că utilizarea mai multor versiuni ale softului indică posibilitatea implicării unui număr ridicat de angajați. Numărul persoanelor implicate în scandalul emisiilor este un indiciu cheie pentru anchetatori deoarece ar putea afecta mărimea potențialelor amenzi și modificarea structurii de conducere a VW, a declarat analistul Arndt Ellinghorst, de la Evercore ISI.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Sursa: agerpres.ro

Read more