Roşiile cu brânză reprezintă pentru mulţi dintre noi un adevărat deliciu culinar.
Nutriţionistul Mihaela Bilic crede însă că acest răsfăţ al simţurilor ‘’ne ajută’’ să ne îmbogăţim cu câteva kilograme.
“E vremea roşiilor cu brânză. Ce poate fi mai savuros, delicios şi de sezon decât roşiile cu brânză…fără pâine, o să spuneţi, ca să nu ne îngraşăm. Problema e că nu pâinea îngraşă sau nu la fel de tare precum brânza. Şi când spun brânza mă refer la orice tip de brânzeturi, indiferent de cât sunt de sărate: caş şi telemea proaspătă, telemea veche (măturată), mozzarella, caşcavaluri, brânză de burduf sau frământată”, scrie nutriţionistul Mihaela Bilic pe pagina sa de socializare.
Deşi conţine la fel de multe proteine ca şi carnea şi peştele, în brânzeturi avem de trei ori mai multă grăsime. “În plus, o felie de brânză de 100g o mănânci într-o clipă, la carne e mai mult de mestecat. Apropo de gramaj, porţia corectă de brânză e de 70g, adică acele pachete ridicol de mici de la supermarket conţin trei porţii! Unde sunt vremurile în care cumpărai brânza cu calupul? Acum asist la o adevărată conspiraţie a producătorilor, parcă şi-au propus cu toţii să ne înveţe ce înseamnă porţia corectă! O felie mare cât palma şi groasă de un deget are doar 200g şi e preţios pusă într-un pachet individual tras in vid. Deja când găseşti pachete de jumătate de kilogram se numeşte desfrâu. Aşa, cu pachetul mic, eşti mai atent. Nu de alta, dar brânza nu e prietena siluetei, nu e un aliment de bază, care se mănâncă cu sutele de grame. Brânza e un răsfăţ, un condiment, un ingredient al mâncării. Şi da, puteţi mânca fără grijă roşii cu brânză, cu condiţia ca roşiile să ocupe 80% din farfuria voastră. Cu alte cuvinte, puneţi câteva cubuleţe de brânză peste un castron de roşii. Şi atenţie la ulei, brânza are deja grăsimea inclusă”, subliniază Mihaela Bilic.
Sursa: descopera.ro
Read more