Machiajul nu a fost inventat de ieri, de azi, el a început să fie folosit încă de pe vremea Egiptului Antic. Iar în zilele noastre multe femei îl privesc ca pe o obligaţie, deoarece societatea impune standarde foarte ridicate de frumuseţe. Iată mai jos patru motive pentru care folosim fond de ten, pudră, farduri de obraz şi de pleoape, rimel şi creion dermatograf.
-
Pentru a ascunde imperfecţiunile tenului
Probabil că acesta este primul motiv pentru care folosim fond de ten, pudră, farduri de pleoape şi de obraz. Aceste produse cosmetice pot camufla rapid acneea, punctele negre, roşeaţa, cuperoză, chiar şi ridurile fine.
-
Pentru a arăta mai tinere
- Un machiaj perfect te va face să pari mai tânără cu câţiva ani buni. Şi cine nu-şi doreşte acest lucru? Pentru a părea mai tinere, femeile folosesc, de obicei, un machiaj natural, care nu încarcă tenul. Culorile sunt discrete dar, în acelaşi timp, scot în evidenţă părţile frumoase ale feţei: ochi, buze, pomeţi. Tinereţea pielii este întreţinută şi cu produse cosmetice împotriva ridurilor, care hidratează şi hrăensc pielea în profunzime, accelerând producţia de elastină şi colagen.
-
Machiajul le dă încredere în sine
O femeie care se machiază are mult mai multă încredere în ea şi în forţele proprii. Se simte frumoasă, atrăgătoare, puternică, iar acest lucru se observă prin modul în care se comportă în societate. Bărbaţii nu au cum să rămână indiferenţi.
-
Îşi doresc o schimbare de look
Se întâmplă, de multe ori, să ne dorim o schimbare, iar machiajul sau părul vopsit ne ajută să ieşim din banal. Femeile se machiază şi pentru a ieşi în evidenţă, într-un fel sau altul, mai ales că şi societatea în care trăim ne impune un astfel de standard în materie de frumuseţe.
-
Sursa: click.ro
Read moreNelipsit din portfardul femeilor, rimelul este un produs cosmetic cu multiple întrebuințări. Alungește genele, le face mai dese și curbate. Dar cum să-l alegi pe cel potrivit ție?
Dacă ești în căutarea unui rimel care să dea un luciu genelor după ce se usucă, optează pentru cel care conține polimeli. Un alt aspect de care să ții cont este tipul de gene: fragile, scurte sau lungi.
Întărește genele fragile
Dacă genele tale sunt foarte subțiri și au tendința de a se rupe, apelează la un rimel care are ca rol întărirea acestora. Alege unul cu perii mici, pentru ca rimelul să se întindă pe toată lungimea genelor. Ai grijă să nu folosești prea mult rimel, întrucât acesta se poate strânge în mici biluțe, la vârful genelor.
Pentru gene scurte
În acest caz este bine să folosești un rimelcare are ca rol alungirea genelor. Acest tip de mascara poate fi folosit în mai multe straturi, pentru a spori iluzia de alungire a genelor. Rimelurile pentru gene scurte pot irita ochii sensibili, mai ales dacă porți lentile de contact
Pentru zile călduroase
Indicat pentru zilele când temperaturile sunt ridicate este rimelul rezistent la transfer. Substanțele care se găsesc în acesta creează o barieră rezistentă la apă, împiedicând astfel curgerea lui. Cu toate acestea, când folosești un astfel de rimel ai grijă cum întinzi crema de față, deoarece emolienții uleioși din componența ei poate duce la întinderea rimelului. Deoarece acest tip de mascara poate favoriza uscarea genelor, folosește-l la ocazii speciale, cum sunt nunțile, sau utilizează-l o dată la câteva zile. În cazul în care ochii tăi sunt foarte sensibili, folosește un demachiant pe bază de ulei.
Sursa: clickpentrufemei.ro
Read more