News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PE CATI DINTRE PRIETENII TAI PE FACEBOOK TE POTI BAZA? UN REZULTAT AL CERCETATORILOR SPULBERA UNUL DINTRE MARILE MITURI

În medie, fiecare utilizator de Facebook are 150 de prieteni.

Cercetătorii din cadrul Universităţii din Oxford spun că ideea conform căreia utilizatorii site-urilor de socializare au în lista lor de prieteni câteva mii de persoane este total fals. Din contră, se pare că pe fiecare cont de Facebook există, în medie, o listă cu circa 150 de prieteni. Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă britanici susţin că în viaţa reală nu putem avea mai mult de 4 prieteni pe care ne putem baza la nevoie.

Cercetătorul Robin Dunbar, unul dintre cei mai cunoscuţi biologi din Marea Britanie, a studiat rezultatele a două sondaje realizate pe un număr de 3500 de persoane. Rezultatele au arătat că subiecţii din primul grup chestionat aveau, în medie, 155 de prieteni în lista de Facebook, pe când cei din grupul secund aveau, în medie, 183 de prieteni. Totodată, s-a arătat faptul că femeile şi persoanele tinere sunt mai sociabile decât celelalte categorii de subiecţi.

Întrebaţi câţi dintre prietenii virtuali le-au fost alăturit la nevoie, cei intervievaţi au răspuns că nu mai mult de 4 persoane. În ceea ce priveşte utilizatorii din listă cu care subieţii menţineau o legătură amicală, numărul a crescut la 15. Pe de altă parte, doar 15% dintre cei intervievaţi aveau mai mult de 300 de „prieteni” pe Facebook.

„Faptul că respondenţii care aveau un număr foarte mare de contacte virtuale nu însemna că ei aveau şi prieteni mai mulţi în viaţa reală. Din contră, adăugând tot mai multe persoane în lista lor de pe Facebook, utilizatorii au relaţii mai puţin apropiate cu contactele lor, deoarece site-urile de socializare nu ne permit să diferenţiem prietenii adevăraţi de cei virtuali”, a declarat Robin Dunbar.

S-a discutat mult pe seama faptului că, permiţându-ne să ne facem „prieteni” în număr foarte mare şi într-un timp scurt, internetul ne dă posibilitatea să ne îmbunătăţim viaţa socială. Cu toate acestea, profesorul Dunbar susţine că, în momentul în care se iveşte ocazia întemeierii unei noi prietenii, utilizatorii de Facebook au un comportament similar cu cei care nu folosesc site-ul. Astfel, persoanele care au conturi pe reţelele de socializare încearcă să-şi menţină „prietenii” pentru o perioadă cât mai lungă de timp, însă, când se pune problema apropierii reale dintre două persoane, ele se vor întâlni întotdeauna faţă în faţă pentru a discuta, lăsând în plan secund mediul virtual.

Sursa: descopera.ro

Read more
VIRUSUL HIV VA FI COMBATUT DEFINITIV IN URMATORII 5 ANI

Progresele din domeniul medical vor face posibilă tratarea completă a pacienţilor seropozitivi

Evoluţia rapidă a tehnologiilor folosite în domeniul medical va permite pacienţilor diagnosticaţi cu virusul HIV să fie vindecaţi de boala cumplită de care aceştia suferă. Tratamentele folosite pentru combaterea virusului sunt folosite şi acum cu succes, însă tratarea completă este, deocamdată, imposibilă.

Deseori, purtătorii virusului sunt respinşi de membrii societăţii în care trăiesc, îndeosebi pentru faptul că se tem ca aceştia să nu le transmită boala. În acest sens, medicii propun celor care intră în contact cu bolnavii să elimine toate prejudecăţile legate de răspândirea virusului în rândul populaţiei. Astfel, persoanele seropozitive nu se vor mai simţi stânjenite în a căuta tratamentul optim şi vor putea fi ajutate mult mai uşor.

Atitudinea ostilă faţă de această boală se manifestă sub mai multe forme. Unul dintre motivele principale pentru care aceşti oameni sunt excluşi de către societate este asocierea lor cu homosexualitatea şi folosirea în comun a drogurilor injectabile. Deşi aceste acţiuni nu reprezintă întotdeauna cauza infestării cu HIV, ele sunt considerate acte imorale ce trebuie neapărat combătute.

În tot acest timp, medicina avansează, iar rezultatele sunt îmbucurătoare. De exemplu, în acest an Cuba a devenit prima ţară din lume care a eliminat definitiv transmiterea virusului HIV de la mame la nou-născuţi. Alte 17 ţări de pe continentul american urmează exemplul statului cubanez.

Liderii ţărilor din întreaga lume îşi propun ca până în anul 2030, numărul persoanelor infestate cu HIV să scadă cu 89%. Eforturile sunt concentrate asupra statelor africane, unde se întâlnesc cei mai mulţi bolnavi, raportat la numărul total de locuitori. „Dacă am aloca cel puţin 3 dolari pentru fiecare persoană infestată cu HIV, în următorii 5 ani epidemia va dispărea în mod definitiv”, a declarat Michel Sidibé, directorul executiv al Programului de Combatere a HIV/SIDA din cadrul ONU.

Sursa: descopera.ro

Read more
DOI CETATENI SIRIENI CU DOCUMENTE FALSE, CALAUZITI DE UN CETATEAN GREC, DEPISTATI LA GRANITA

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nadlac- Nagylak – I.T.P.F. Oradea au depistat doi cetăţeni sirieni (un bărbat şi o femeie), care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de cărţi de identitate greceşti false, fiind călăuziţi de un cetăţean grec, cu intenţia de a ajunge în Germania.

 

În data de 07.09.2015, ora 09.45 la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac- Nagylak – I.T.P.F. Oradea, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageri într-un autoturism marca Kia, condus de un cetăţean grec, două persoane (un bărbat şi o femeie) care s-au legitimat cu cărţi de identitate greceşti.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au sesizat că documentele prezentate de către cele două persoane nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, motiv pentru care acestea, împreună cu şoferul, au fost conduse la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 26, respectiv 34 de ani. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Germania şi pentru că nu deţineau documente legale, au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 100 euro fiecare, apoi au apelat la sprijinul cetăţeanului grec, care s-a oferit să-i transporte până la destinaţie.

Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit cetăţenilor sirieni lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferului, cetăţeanul grec S. Georgios, în vârstă de 70 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more