CONSUMUL NATIONAL DE ENERGIE ELECTRICA A CRESCUT CU 5,8% IN PRIMELE DOUA LUNI ALE ANULUI (INS)
EconomieUltimele stiri 11 aprilie 2016 0
Consumul final de energie electrică a fost de 9,3 TWh în primele două luni ale anului, în creștere cu 5,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate, luni, Institutul Național de Statistică (INS).
Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 6,6%, iar consumul populației a crescut cu 1%. Exportul de energie electrică a fost de 1,5 TWh, în scădere cu 158,3 milioane KWh. Consumul propriu tehnologic în rețele și stații s-a cifrat la 1,3 TWh, fiind mai mic cu 64 milioane KWh.
În această perioadă, resursele de energie electrică au totalizat 12,2 TWh, în creștere cu 293 milioane KWh (+2,4%) față de perioada corespunzătoare a anului 2015.
Producția din termocentrale a depășit 5,2 TWh, fiind în creștere cu 362 milioane KWh (+7,4%) față de aceeași perioadă a anului trecut. Producția din hidrocentrale a ajuns la 2,6 TWh, în scădere cu 488 milioane kWh (-15,4%), iar cea din centrala nucleară a fost de 2 TWh, în creștere cu 8 milioane KWh (0,4%).
Producția din centralele electrice eoliene în primele două luni a totalizat 1,4 TWh, în creștere cu 210 milioane KWh față de aceeași perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalații fotovoltaice, în această perioadă, a fost de 168 milioane KWh, în creștere cu 33 milioane KWh față de perioada corespunzătoare a anului 2015.
În perioada analizată, resursele de energie primară au crescut cu 1,6%, iar cele de energie electrică au crescut, față de aceeași perioadă a anului precedent, cu 2,4%.
Principalele resurse de energie primară au totalizat 5,4 milioane tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 85.500 tep față de anul precedent. Producția internă a însumat 3,7 milioane tep, în scădere cu 28.800 tep față de aceeași perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 1,7 milioane tep.
Sursa: agerpres.ro
Read moreCURTEA DE CONTURI ACUZA CA 10% DIN BUGETUL ROMANIEI SUNT CHELTUITI INEFICIENT
EconomieUltimele stiri 3 februarie 2016 0
Curtea de Conturi (CC) acuză că se continuă practica unui management ineficient și uneori incorect al fondurilor publice în cadrul administrației, dovedindu-se că deciziile cu privire la alocările de fonduri publice nu au la bază anumite priorități, informeazăzf.ro.
Abaterile financiar-contabile din 2014 au ajuns la 22,7 miliarde de lei, echivalentul a 10% din bugetul consolidat pe anul respectiv. În ciuda faptului că abaterile nu au generat neapărat pierderi la buget, conform CC, acestea au distorsionat și distorsionează realitatea, creând imagini false care duc la decizii eronate.
Ponderea cea mai mare în totalul valorii estimate a abaterilor financiar-contabile constatate de Curtea de Conturi o deține bugetul de stat, cu 42%. Au fost afectate și bugetele companiilor de stat de aceste rori, valoarea lor estimată reprezentând 31% din totalul valorilor abaterilor financiar-contabile.
Printre cauzele pentru care banii sunt cheltuiți cu încălcarea normelor se numără fundamentarea nerealistă sau insuficientă a proiectelor de buget ale unor ordonatori principali de credite, lipsa unui sistem bine definit de alocare a resurselor bugetare în funcție de rezultatele obținute, precum și lipsa unor instrumente eficiente pentru evaluarea performanței utilizării resurselor alocate.
Sursa: b1.ro
Read more