Marin Lupaș: ”Creditul pentru regenerare urbană se referă numai la parcări”
LocalPoliticaUltimele stiri 14 iulie 2016 0
Consilierul municipal independent Marin Lupaş va cere lămuriri cu privire la derularea proiectului de regenerare urbană. „Potrivit proiectului de hotărâre pentru aprobarea creditului de 20 de milioane de euro, parte a proiectului de regenerare urbană, banii vor fi împrumutaţi doar pentru parcări. Primăria Arad va veni cu alte 30 de milioane de euro pentru proiect. Consider că proiectul de regenerare urbană este necesar, dar accentul trebuie să îl punem pe dezvoltarea urbană durabilă, pe amenajarea estetică a cartierelor, alei şi spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii, spaţii de promenadă şi bănci, iluminat și soluții moderne pentru deșeuri. Faţă de ceea ce s-a prezentat până acum, prima observaţie este că ponderea banilor alocaţi pentru parcări este foarte mare în proiect. Or, nu dorim un oraş sufocat de betoane şi maşini. Apoi consider că administraţia locală trebuie să depună proiecte pentru fonduri europene pe POR, axa prioritară 4, care permite în mod special reședințelor de județ dezvoltarea și revitalizarea, amenajarea de spaţii verzi în mediul urban, exact ceea ce trebuie făcut în proiectul de regenerare urbană. Tocmai s-a făcut public documentul-cadru de implementare pentru această sursă de finanțare. Dacă Aradul nu depune proiecte viabile în acest sens şi va cheltui alte 30 de milioane de euro din fonduri proprii, îl consider un act de iresponsabilitate şi lipsă de respect pentru banii cetăţenilor”, a spus Marin Lupaş.
Un alt proiect care a atras atenţia consilierului independent Lupaş este repunerea pe ordinea de zi a studiului legat de acoperirea patinoarului. „Studiul de fezabilitate a căzut la penultima şedinţă prin opoziţia mea. Am atras atenţia asupra sumei exagerate de 900.000 de euro pentru acest proiect, pe care am considerat că trebuie să o respingem încă din această fază. Aş fi aşteptat refacerea studiului de fezabilitate, dar constat că este supus din nou, în aceeași formă, votului consilierilor. Cred că toţi colegii din CLM ar trebui să se opună unor studii care propun cheltuieli exagerate pentru anumite proiecte, aşa cum este cazul patinoarului. Precizez că ideea acoperirii patinoarului şi folosirea lui în extrasezon mi se pare bună, dar investiţiile trebuie făcute la preţul corect”, a declarat Marin Lupaş.
Read more