INS: RATA SOMAJULUI, 6,5% IN FEBRUARIE 2016, IN SCADERE CU 0,3% PUNCTE PROCENTUALE FATA DE FEBRUARIE 2015
EconomieUltimele stiri 1 aprilie 2016 0
Rata șomajului a ajuns, în România, la 6,5% în februarie, nivel similar cu cel consemnat în luna anterioară, însă în scădere cu 0,3% față de aceeași perioadă din 2015, a anunțat, vineri, Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna februarie a anului curent a fost de 597.000 de persoane, în scădere atât față de luna precedentă (604.000 persoane), cât și față de aceeași lună a anului anterior (626.000 persoane).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,4%, pentru luna februarie 2016, respectiv 6% în cazul bărbaților și 4,6% în cel al femeilor. Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,3% din numărul total al șomerilor estimat pentru a doua lună din acest an.
Statistica relevă că, per total, în luna februarie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,5% și nu a înregistrat modificări față de luna ianuarie 2016 (6,5%). Pe de altă parte, comparativ cu februarie 2015, rata șomajului a scăzut cu 0,3 puncte procentuale.
Sursa: agerpres.ro
Read moreDEFICITUL BUGETAR IN 2015, IN TINTA STABILITA
EconomieUltimele stiri 29 ianuarie 2016 0
Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2015 s-a încheiat cu un deficit de 1,47% din PIB.
El se încadrează în ținta de 1,85% din PIB stabilită prin Strategia fiscal-bugetară pe anul 2015, a anunţat Guvernul. Faţă de anul precedent, deficitul înregistrat s-a redus de la 1,72% la 1,47% din PIB, respectiv o reducere în termeni nominali cu 1,1 miliarde de lei.
„Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 233,6 miliarde de lei, reprezentând 33,1% din PIB, au fost cu 9% mai mari în termeni nominali faţă de anul precedent și cu un punct procentual ca pondere în PIB. S-au înregistrat creșteri față de anul 2014 la încasările din: impozit pe profit (13%), impozitul pe venit (12,4%), TVA (12,3%), venituri nefiscale (12%) și accize (8%). Încasările din contribuții de asigurări sociale au o ușoară creștere față de anul anterior, deși au fost influențate de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor angajatorilor, cât și de creșterea pe anul 2015 cu 0,5 puncte procentuale a cotei de contribuție către pilonul II de pensii”, a anunţat Executivul.
Sursa; evz.ro
Read moreROMANIA A INREGISTRAT O CRESTERE ECONOMICA DE 3,7%, IN PRIMELE 9 LUNI DIN 2015
EconomieUltimele stiri 15 ianuarie 2016 0
Economia României a crescut cu 3,7%, în primele nouă luni ale anului trecut, raportat la perioada similară din 2014, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
„În perioada 1.I — 30.IX 2015, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada 1.I — 30.IX 2014, cu 3,7%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier”, spune INS, într-un comunicat remis AGERPRES.
PIB-ul estimat pentru primele trei trimestre din 2015 a fost de 528,921 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și de 500,177 miliarde lei prețuri curente pe seria brută, comparativ cu 527,5 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și, respectiv, 498,48 miliarde de lei pe cea brută în datele provizorii (1), publicate pe 4 decembrie 2015.
Comparativ cu trimestrul II 2015, Produsul Intern Brut în trimestrul III 2015 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,4%. Față de același trimestru din anul 2014, PIB a înregistrat în trimestrul III 2015 o creștere cu 3,6%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier.
Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 179,529 miliarde de lei prețuri curente.
„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul III 2015 față de varianta provizorie (1) publicată în Comunicatul de presă nr. 306 din 4 decembrie 2015 fiind nesemnificativă. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial, ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiți, a modificării seriilor brute și a numărului de observații disponibile”, precizează INS.
Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 197,460 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,6% față de trimestrul III 2014.
În trimestrul III 2015, dinamica PIB nu s-a modificat în varianta provizorie (2), comparativ cu varianta provizorie (1). Volumul valorii adăugate brute s-a diminuat cu 0,1 puncte procentuale, modificări mai importante fiind înregistrate în: industrie (+0,3 puncte procentuale), comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante (-0,7 puncte procentuale), informații și comunicații (—0,3 puncte procentuale), activități profesionale, științifice și tehnice, activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-0,6 puncte procentuale), activități de spectacole, culturale și recreative, reparații de produse de uz casnic și alte servicii (-0,6 puncte procentuale).
Volumul și contribuția impozitelor nete pe produs s-au majorat cu 0,9, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuției la creșterea PIB în trimestrul III 2015, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice, de la +0,5% la +0,3%, ca urmare a reducerii volumului său de la 104,0% la 102,4%, importul de bunuri și servicii, de la +1,2% la +1,4%, ca urmare a creșterii volumului său de la 103,1% la 103,6% și exportul de bunuri și servicii de la +0,4% la +1,8%, ca urmare a creșterii volumului său de la 100,9% la 104,6%.
Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere la 3,6% proiecția privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru 2015 și a menținut la 4,1% estimarea privind creșterea economică în 2016, potrivit variantei de toamnă a Prognozei pe termen mediu 2015 — 2019 dată publicității în noiembrie 2015. În varianta preliminară de toamnă, publicată în luna septembrie 2015, instituția prognoza un avans al PIB de 3,4% în 2015 și de 4,1% în 2016. În primăvară, proiecțiile CNP indicau o creștere economică de 3,3% în 2015 și de 3,4% în 2016.
Sursa: agerpres.ro
Read moreBNR MENTINE DOBANDA CHEIE LA 1,75% PE AN, CONFIRMAND ASTEPTARILE ANALISTILOR
EconomieUltimele stiri 7 ianuarie 2016 0
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea dobânzii cheie la 1,75% pe an și reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituțiilor de credit cu două puncte procentuale, respectiv la 12%, începând cu perioada de aplicare 24 ianuarie – 23 februarie 2016, se arată într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.
De asemenea, CA al BNR a decis menținerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la nivelul de 8 la sută, precum și gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar.
Comunicatul detaliat cu deciziile BNR va fi prezentat în cadrul unui briefing de presă susținut de guvernatorul Mugur Isărescu la ora 15,00.
Membrii Asociației Analiștilor Financiar — Bancari din România (AAFBR) anticipau menținerea ratei dobânzii de politică monetară, dar s-au înșelat în ceea ce privește rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută, conform unui sondaj intern.
„Majoritatea persoanelor care au participat la sondaj consideră că atât ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei cât și cele pentru pasivele în valută ar putea fi menținute pe 7 ianuarie. Politica monetară ar putea fi relaxată în 2016 numai prin reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei ale instituțiilor de credit la 6% în decembrie 2016 și a celor pentru pasivele în valută la 12%. Cei mai mulți dintre participanții la sondaj estimează o dobândă de politică monetară constantă la 1,75% pe tot parcursul anului 2016”, se arată într-un comunicat al AAFBR.
Analiștii estimează că anul 2017 ar putea aduce majorarea dobânzii de politică monetară la 2,5% în decembrie.
Pe de altă parte, procesul de convergență a cotelor de constituire a rezervelor minime obligatorii către standardele europene ar putea continua iar rezervele minime sunt estimate de cei mai mulți participanți la sondaj la 4% pentru lei și 10% pentru valută la finalul anului 2017.
Banca Națională a României (BNR) a decis în data de 5 noiembrie 2015 menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul actual de 1,75% pe an. De asemenea, în ședința de politică monetară, s-a hotărât păstrarea ratelor actuale ale rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută și gestionarea adecvată a lichidității în sistemul bancar.
Sursa: agerpres.ro
Read moreUn român bea lunar, în medie, 1,1 litri de bere şi 1,1 litri de vin, ţuică şi rachiuri naturale!
„În anul 2014, consumul de băuturi alcoolice şi nealcoolice a reprezentat în medie, lunar, pe o persoană 4,8 litri apă minerală şi alte băuturi nealcoolice, 1,1 litri bere, 0,9 litri vin, 0,2 litri ţuică şi rachiuri naturale. Comparativ cu anul 2011 aceste niveluri au fost mai mari astfel: la apă minerală şi alte băuturi nealcoolice cu 4%, la bere cu 5,8%, la vin cu 2,5%, la ţuică şi rachiuri naturale cu 1,8%”, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS), citată de Agerpres.
În 2014, cheltuielile totale de consum se ridicau, în medie, la 1.637 lei lunar/gospodărie, din care 7,7% erau pentru băuturi alcoolice şi tutun. Pentru produse agroalimentare şi băuturi nealcoolice erau alocate circa 40% din cheltuieli.
În perioada 2011-2014, produsele agroalimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut ponderea cea mai ridicată în totalul cheltuielilor de consum (40%), în scădere cu 1,7 puncte procentuale faţă de anul 2011.
Sursa: evz.ro
Read moreINS: RATA SOMAJULUI IN ROMANIA A SCAZUT IN T3 PANA LA 6,5%
NationalUltimele stiri 22 decembrie 2015 0
Rata șomajului s-a situat, în trimestrul III din acest an, la 6,5%, în scădere 0,2 puncte procentuale față de perioada anterioară, în timp ce rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,2%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți.
Conform statisticii, în intervalul analizat, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,8%, la o distanță de 2,2 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
În același timp, populația activă a României era, în T3 din 2015, de 9,37 milioane de persoane, din care 8,757 milioane de persoane erau ocupate și 613.000 persoane erau șomeri.
La general, rata șomajului în România a fost, în perioada iulie-septembrie, de 6,5%, în scădere față de trimestrul anterior (6,7%), iar rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani a atins nivelul cel mai ridicat, respectiv 19,9%. Pe de altă parte, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 26,7%.
Potrivit INS, în al treilea trimestru din acest an, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,2%, în creștere față de trimestrul anterior (1,2 puncte procentuale). Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (71,6%, față de 54,6% pentru femei) și pentru persoanele rezidente din mediul rural (64,1% față de 62,5% în mediul urban).
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 1,1 puncte procentuale (7% pentru bărbați față de 5,9% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de 0,3 puncte procentuale (6,7% pentru mediul urban, față de 6,4% pentru mediul rural).
Sursa: agerpres.ro
Foto: agerpres.ro
Read moreINS A REVIZUIT IN SUS, LA 3%, ESTIMARILE PRIVIND CRESTEREA ECONOMICA PENTRU 2014
EconomieUltimele stiri 18 decembrie 2015 0
Produsul Intern Brut (PIB) al României a urcat în 2014 cu 3% în termeni reali, comparativ cu anul precedent, potrivit datelor semidefinitive anunțate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de datele provizorii publicate în aprilie.
PIB estimat pentru anul 2014, date semidefinitive, a fost de 667,577 miliarde lei în prețuri curente, față de 666,637 miliarde lei în varianta provizorie. Procentual, față de varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, Produsul Intern Brut nominal estimat pentru anul 2014 s-a majorat cu 0,1%.
‘În anul 2014, modificări mai importante ale contribuției la creșterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat construcțiile, de la 0% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2,0 puncte procentuale (de la 100,3% la 102,3%), intermedierile financiare și asigurările, de la—0,1% la—0,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu—8,5 puncte procentuale (de la 97,3% la 88,8%) și administrația publică și apărarea, asigurările sociale din sistemul public, învățământul, sănătatea și asistența socială, de la 0% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +2,1 puncte procentuale (de la 99,9% la 102,0%)’, informează INS, printr-un comunicat.
Pe categorii de utilizări, anul trecut, modificări ale contribuției la creșterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populației, de la +2,7% la +2,5%, ca urmare a scăderii volumului său cu 0,4 puncte procentuale (de la 104,5% la 104,1%), cheltuiala pentru consumul final al instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației, de la +0,1% la—0,2%, ca urmare a reducerii volumului său cu 41,9 puncte procentuale (de la 104,0% la 62,1%), cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice, de la +0,8% la +0,1%, ca urmare a scăderii volumului său cu 5,0 puncte procentuale (de la 105,3% la 100,3%) și formarea brută de capital fix, de la—0,8% la +0,6%, ca urmare a modificării volumului său cu +6,0 puncte procentuale (de la 96,5% la 102,5%).
Sursa: agerpres.ro
Read moreRATA SOMAJULUI A SCAZUT LA 6,8% IN TRIMESTRUL II 2015
EconomieUltimele stiri 22 septembrie 2015 0
Rata șomajului în trimestrul II 2015 a fost de 6,8%, în scădere de la 7,4% în trimestrul anterior, iar șomajul în rândul tinerilor (15 – 24 de ani) a atins cel mai ridicat nivel, 20,4%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică.
Cea mai mică rată a șomajului este înregistrată în rândul persoanelor peste 55 de ani (4% în cazul bărbaților, 1,4% în cel al femeilor).
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 2 puncte procentuale (7,6% pentru bărbați față de 5,6% pentru femei), iar pe medii rezidențiale, de un punct procentual (7,2% pentru mediul urban, față de 6,2% pentru mediul rural).
Potrivit INS, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 62% în trimestrul II 2015, în creștere față de trimestrul anterior cu 2,9 puncte procentuale, în condițiile în care populația activă a României era de 9,289 milioane de persoane.
Din cele peste 9,2 milioane de persoane active, 8,664 milioane persoane erau ocupate și 625.000 persoane erau șomeri.
În trimestrul II 2015, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 66,6%, la o distanță de 3,4 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
Gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (70%, față de 53,9% pentru femei) și pentru persoanele rezidente din mediul rural (63,4% față de 60,9% în mediul urban).
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 24,8%.
Sursa: agerpres.ro
Read more