News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad


Coaliția de guvernare analizează intenția Guvernului de a prelua la bugetul de stat, în anul 2012, fonduri de 1,835 de miliarde de lei (peste 420 de milioane de euro), bani care până acum erau transferați automat la bugetele locale ale primăriilor și consiliilor județene. O Ordonanță de Urgență plecată de la Ministerul Finanțelor Publice, stabileşte diminuarea cotelor defalcate din impozitul pe venit, transferate de la bugetul de stat la bugetele locale, cu 5,5 puncte procentuale, adică de la 77% la 71,5%.
Astfel, în anul 2012, bugetele locale vor pierde, în favoarea bugetului de stat, suma de 835 de milioane de lei, prin reducerea cotelor defalcate din impozitul pe venit, acești bani reprezentând cota din impozitul pe veniturile din pensii care nu mai intră în baza de defalcare.
De asemenea, bugetele locale vor mai pierde încă 1 miliard de lei, prin modificarea cotelor din impozitul pe venit. În schimb, bugetul de stat va aloca 1 miliard de lei la cu destinație precisă pentru pentru finanţarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, care în anul 2011
erau suportate de primării.

Watch live streaming video from newsarad at livestream.com
Read more

Consiliul Judeţean Arad a „reuşit” să atribuie câteva contracte grase, în condiţii dubioase, unor firme apropiate. Astfel, potrivit SEAP, firma Palcu Impex, despre care am mai vorbit în luna mai, a câştigat câteva contracte grase prin procedura „negociere fără anunţ de participare”. La toate aceste contracte, s-a primit o singură ofertă. Firma aparţine protejatului lui Gheorghe Falcă – să nu folosim termenul „fin” pentru că primarul Aradului, deşi a condus familia Palcu la biserică şi la starea civilă, a atras atenţia că neoprotestanţii nu au naş.

Iată lista lucrărilor câştigate pentru dezăpezirea unor tronsoane de drum: sectorul Sebiş 229.877 lei; sectorul Ineu 260.336 lei; sector Lipova 360.057 lei; sector Chişineu-Criş 186.701 lei.
Presedintele PSD Arad, Dorel Caprar a atras atentia presei fata de aceste simulari de licitatii ale CJA care prin firmele clientelare cheltuieste banii aradeanului pe investitii cu costuri „umflate”.

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free

newsarad on livestream.com. Broadcast Live Free
Read more

Lipsa de transparenţă şi corupţia reprezintă probleme generalizate ale sistemului coordonat de PDL. PSD Arad a acuzat de mai multe ori, cu dovezi, clientela care se „lipeşte” de banul public. Licitaţiile cu dedicaţie sunt una dintre cauzele principale pentru care economia românească nu este performantă. „Avem numeroase semnale de la oameni de afaceri care nu pot câştiga licitaţiile organizate de instituţiile publice, pentru că în general câştigătorii sunt stabiliţi dinainte. Un exemplu concret este legat de o licitaţie organizată la Spitalul Judeţean, unde un om de afaceri ne-a semnalat un caz cel puţin dubios. Omul spunea că i s-a spus în faţă că nu prea are rost să meargă la licitaţie, pentru că lucrările licitate au şi început deja! Ne-am interesat şi noi şi am constatat că reclamaţia pare justificată” a spus Laurenţiu Hălmăgean, preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad.

Ieri a avut loc licitaţia pentru lucrări de extindere şi amenajare la secţia ATI şi bloc operator. Fişa de date a fost publicată pe SEAP. „Noi am sunat pentru a ne interesa de caietul de sarcini, la persoana indicată pentru această licitaţie. Spre surprinderea noastră, a tuturor, ni s-a spus deschis că nu are rost să achiziţionăm un caiet de sarcini, că de fapt lucrările au şi fost demarate! Este deja un lucru foarte grav faptul că persoanele de contact desemnate oficial descurajează participarea la licitaţii publice. Dacă este adevărat că lucrările au început, credem că trebuie să se sesizeze organele în drept. Poate că dumneavoastră, mass-media, veţi merge la faţa locului, să verificaţi dacă lucrările au început cu adevărat, aşa cum susţin sursele noastre! Cei care ne-au furnizat informaţia susţin de asemenea că o licitaţie asemănătoare, cu dedicaţie, a fost organizată şi cu aproximativ o lună în urmă, pentru acelaşi beneficiar” a declarat Laurenţiu Hălmăgean.

Read more

Primul ministru Emil Boc, marioneta lui Traian Băsescu, a declarat la întâlnirea cu delegaţia FMI că pregăteşte “un buget pentru vreme rea”. Asta înseamnă că pensionarii nu vor primi indexările prvăzute de lege iar bugetarii nu vor recupera nici în anul viitor tăierile salariale din 2010, deşi s-au făcut numeroase reduceri de personal şi s-a renunţat la al 13-lea salariu. În schimb, s-a lăsat o portiţă deschisă pentru anumite majorări de salarii şi pensii în a doua parte a anului viitor.

„Sunt convins că anul viitor cei de la PDL vor încerca să păcălească din nou românii cu câteva măsuri sociale pe ultima sută de metri. Pomenile electorale pe care le pregătesc amintesc de Nicolae Ceauşescu: dictatorul care cu câteva minute înainte de a fi izgonit, fără să îşi înţeleagă propriul popor, le-a propus românilor o mărire de salariu. Cred că astfel de stratageme îi jignesc profund pe românii care au avut mult de suferit în timpul guvernării PDL. Guvernarea portocalie demonstrează din nou că este insensibilă la problemele oamenilor obişnuiţi. Din păcate, îngheţarea salariilor şi a pensiilor în primele luni ale anului viitor vine într-un context dificil, în care s-a renunţat la suvenţionarea preţului căldurii şi a apei calde, preţul alimentelor creşte iar guvernarea nu dă speranţe că ştie ce trebuie făcut pentru redresarea economiei. Pedeliştii se fac că joacă rolul guvernului responsabil, când în realitate alimentează cu bani clientela lor politică” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.

Din păcate, parlamentarii PDL de Arad nu au curajul să le transmită guvernanţilor mesajul oamenilor din teritoriu. „Zilnic vedem în presă parlamentari ai PDL care lansează şi abordează false probleme, dar evită să se ocupe de problemele esenţiale ale ţării: economia, protecţia socială a celor care suferă. Mai mult, unii dintre ei prezintă periodic cifre prin care transmit populaţiei că suntem pe drumul cel bun, de parcă românii nu simt în bugetul familiei cât de bine ne merge. Oamenii înţeleg deja că nu vor putea avea încredere în aceşti parlamentari ai PDL în vara viitoare, când vor încerca să le cumpere bunăvoinţa. Vorbesc cu mulţi arădeni care ştiu deja că orice la va oferi anul viitor puterea portocalie va fi luat înapoi de zece ori dacă PDL va rămâne la guvernare” a spus Căprar.

Read more

PDL Arad demonstrează că poate depăşi orice limită a bunului simţ. Într-o luare de poziţie în presa locală, pedeliştii au acuzat liderii USL că fac presiuni asupra mass-media. Cine a ajuns să apere libertatea de exprimare a presei? Tocmai cei care se străduiesc cel mai mult să o limiteze.  Liderii locali ai PDL încearcă de ani de zile să reducă la tăcere orice voce critică din zona presei. Telefoanele de presiune ale lui Gheorghe Falcă, pe ton răstit sau cu multe reproşuri, sunt celebre: cu siguranţă, nu le-a ratat niciun ziarist cu personalitate, fie el redactor, şef de redacţie, director sau patron de presă. În schimb, cei de la PDL sunt gata să cumpere tăcerea sau complicitatea ziarelor şi televiziunilor cu sume generoase din banii publici, ori de câte ori libertatea editorială cedează în faţa nevoii de publicitate. PDL este singurul partid politic din Arad care analizează de ani buni în cadrul conducerii schimbările de management în mass-media locale şi încearcă să le influenţeze.

Vorbesc despre libertatea presei susţinătorii lui Traian Băsescu, cel care a consacrat pentru ziarişti termeni ca „găozari”, „ţigancă împuţită”, „tonomate” etc. Vorbesc liderii unui partid care transmite recomandări ferme cu privire la posturile TV care trebuie urmărite şi cele care trebuie ignorate.

Tot liderii PDL Arad au tupeul să facă aprecieri cu privire la cine îi dirijează pe liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu. „Atacurile la adresa liderilor USL vin pentru că aceştia au refuzat obedienţa faţă de Traian Băsescu. În schimb, această condiţie de obedienţă a fost preluată fără rezerve de PDL, care a pus preşedinte de partid cea mai jalnică marionetă din istoria recentă a României, Emil Boc. Asta nu ar fi o problemă, dacă marioneta Boc nu ar fi şi primul ministru al României, un executant fără rezerve şi fără scrupule a planurilor diabolice ale lui Traian Băsescu. La Arad, avem acelaşi scenariu cu un preşedinte-marionetă, Gheorghe Seculici, care ar vrea să candideze pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, dar nu este lăsat de Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu. Observăm că demagogia celor de la PDL efectiv nu mai are limite” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more

În urmă cu câteva zile au fost reîncepute lucrările la podul de la Pecica, încălcându-se prevederile acordului de mediu nr. 1 din data de 14.03.2011 eliberat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad. Acest acord de mediu avea stipulat la paginile 14 şi 23 că lucrările de realizare a podului şi de modernizare a drumului se vor executa în afara perioadei de cuibărire/reproducere a speciilor care fac obiectul de conservare a sitului Natura 2000. Aceste perioade sunt doar pe parcursul lunilor decembrie şi ianuarie.

„Subliniem încă odată de ilegalitatea derulării acestui proiect, într-o zonă protejată. Acordul de mediu nu este respectat, ceea ce ar trebui să determine autorităţile să îl suspende sau să îl anuleze. Acest lucru este stipulat şi la pagina 30 acelui acord de mediu «nerespectarea prezentului acord atrage după sine suspendarea şi anularea sa.» Am mai subliniat faptul că dacă vor continua ilegalităţile în acest caz vom înainta o plângere către comisia comunităţilor europene privind neîndeplinirea obligaţiei de respectare a dreptului comunitar. Din informaţiile noastre, o serie de asociaţii civice care au ca obiect de activitate protejarea mediului şi protejarea animalelor au redactat plângeri care vor fi înaintate instituţiilor europene. Din fericire, România este membru al Uniunii Europene şi există mecanisme pentru a împiedica abuzurile baronilor locali care nu ţin cont de lege şi fac tot ce le trece prin cap!” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Reamintim că acest proiect a fost de la bun început unul contraversat, făcut în grabă pentru a fi finalizat până la alegerile locale din 2012. Totul a început cu un studiul de impact asupra mediului ce fost realizat de firma KVB Economic deţinută până nu demult de noul ministrul al muncii, Sulfina Barbu. Concluziile acelui studiu, plin de informaţii irelevante pentru zonă şi cu minimalizarea efectului impactului, erau că impactul este redus, deşi această lucrare se va realiza chiar în mijlocul Parcului Natural Lunca Mureşului!

„Consiliul Judeţean Arad şi-a făcut un obicei să lucreze în ilegalitate. La proiectul Juliţa – Mădrigeşti, este pe cale să piardă aproximativ 1,5 milioane de euro, bani europeni. Noi am avertizat de mai multe ori că derularea ilegală a investiţiei de la podul Pecica – Sânpetru German expune comunitatea arădeană la sancţiuni, pe care le vor plăti arădenii, nu clientela politică a lui Nicolae Ioţcu” a încheiat Dorel Căprar.

Read more

PDL se gândeşte exclusiv la conceperea unor reguli şi modificări de legislaţie prin care să rămână la putere, chiar dacă populaţia nu mai vrea să audă de Băsescu, Boc, Falcă, Ioţcu şi toţi ceilalţi. În mod deliberat, este cultivată confuzia, se încearcă derutarea electoratului. „Am constatat că preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, s-a întors de la întâlnirea cu Emil Boc de la Timişoara şi a expus priorităţile portocaliilor pentru perioada următoare. Dintr-o dată, aflăm că alegerile vor fi 100% comasate şi că se renunţă la reducerea numărului de parlamentari şi la modificarea Constituţiei. Să ne amintim că periodic PDL, implicit Gheorghe Seculici, strigă ca din gură de şarpe că românii vor reducerea numărului de parlamentari. Acum iese la iveală faptul că este o simplă demagogie. Pedeliştii au făcut un calcul şi au constatat că nu îi mai avantajează reducerea numărului de parlamentari. Imediat au şi uitat de referendum, de români! Reamintim că PSD a depus în Parlament un proiect legislativ prin care cere reducerea numărului de parlamentari, dacă aceasta a fost voinţa exprimată de populaţie la referendum. Ne aşteptăm că cei de la PDL să pună în sfârşit proiectul de lege în dezbatere şi să îşi spună deschis părerea. În schimb, PDL insistă pe pentru comasarea alegerilor, o găselniţă nedemocratică prin care vor să rămână cât mai mult la putere şi să se ascundă în spatele baronilor locali ai PDL. Oricât ar încerca să fugă de răspunderea guvernării catastrofale, de responsabilitatea pentru prăbuşirea nivelului de trai din România, cei de la PDL nu vor reuşi! Indiferent când şi cum se votează, cei de la PDL vor merge în opoziţie!” a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Read more

De ce? Pentru că Puterea nu şi-a făcut bine temele. Pentru că, prea ocupată cu jocurile de culise din interiorul partidului şi cu strategiile pentru alegerile din 2012, aceştia au scăpat din vedere obligaţiile asumate în faţa Europei. Exceptând ieşirile în presă ale băieţilor de casă ai lui Băsescu ce dădeau ca sigură intrarea României în Spaţiul Schengen, actuala Putere nu a făcut nici un efort constant, vizibil şi determinat în acest sens. Să nu uităm de raportul încheiat în luna iulie unde este specificat clar că România a ratat termenul privind procesul de operaţionalizare a schimbului de date pentru facilitarea cooperării poliţieneşti transfrontaliere în materie de crimă organizată, terorism şi migraţie ilegalăh,apreciază deputatul Ciprian Luca.

Demnitarul arădean susţine că demersul actualei guvernări de a impresiona celelalte state membre a eşuat „ Au marşat pe modul de interpretare a rezultatelor obţinute în anchetele din vămi în ampla campanie mai mult de imagine, derulată de la începutul anului. Doar că nimeni nu este atât de naiv încât să creadă că toţi acei poliţişti de frontieră acuzaţi îşi desfăşurau activitatea fără ştiinţa superiorilor”.

Neacceptarea României în spaţiul Schengen reprezintă un alt eşec al Puterii. Într-o structură politică neunitară, cu tabere interne conduse pe principii diferite, PDL distruge tot ce atinge. Până şi pe sine. Obsedaţi că românii nu le mai acceptă minciunile, membrii acestei grupări încearcă prin orice mijloace să îşi salveze scaunul cald şi recurg la diverse tertipuri care i-ar putea favoriza.

„Cum să fie ei interesaţi de aderarea României la Schengen când au de atins alte obiective mult mai importante, adică alegerile din 2012?! Simţind că pierd teren în rândul electoratului, aceştia pozează în oameni cumpătaţi, interesaţi de economii la bugetul alocat alegerilor. După cum susţinea zilele trecute şi colegul meu, domnul Adrian Năstase, comasarea alegerilor nu presupune nici pe departe economii în condiţiile în care e nevoie de organizarea unor secţii de votare separate. Scopul este altul însă. Şi anume, cel de a se folosi de numele anumitor primari care au realizări în unităţile administrativ teritoriale pe care le conduc, pentru a atrage voturi pentru partid. Sunt soluţii disperate ale unor oameni care văd cu fiecare zi ce trece că pierd încrederea electoratului. După cum susţine şi preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, PDL încearcă să se ascundă sub o altă culoare politică, vopsindu-şi gardul din portocaliu în verde, în aceeaşi modalitate încearcă să ascundă alegerile parlamentare sub umbra celor locale. Aspecte de altfel fireşti în demersurile portocalii despre care arădenii din colegiul pe care cu onoare îl reprezint în Parlament, vor putea să afle mai multe detalii cu prilejul vizitei domnului Adrian Năstase în judeţul nostru”afirmă deputatul Ciprian Luca.

Adrian Năstase va fi prezent sâmbătă şi duminică la Arad. În prima zi a vizitei, Domnia sa va participa la o întâlnire cu arădenii organizată începând cu orele 16.00 la căminul cultural din localitatea Groşeni, comuna Archiş. De asemenea, în aceeaşi zi, la orele 20.30 în incinta librăriei din mall, va avea loc lansarea lucrării „Codul lui Zambaccianh. Duminică, preşedintele Consiliului Naţional al PSD va participa la târnosirea noii biserici a mănăstiri din Gai.

Read more


Preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad, Laurenţiu Hălmăgean, atrage atenţia asupra modului în care sunt risipiţi banii arădenilor, prin proasta gestionare a iluminatului public. În repetate rânduri, la orele amiezii, iluminatul stradal este în funcţiune lăsat aşa parcă pentru a concura cu soarele.
„Este încă o bătaie de joc la adresa noastră, a arădenilor, din buzunarul cărora se face aceasta risipă de bani. Sunt cheltuieli inutile făcute din inconştienţă sau poate, mai degrabă, din indiferenţa autorităţilor publice locale. Cei care conduc Aradul nu se gândesc că toate costurile suplimentare la facturile de energie electrică sunt suportate din bugetul local, din acel buget la care contribuie, făcând sacrificii materiale serioase, mulţi arădeni”, susţine Laurenţiu Hălmăgean.
Preşedintele organizaţiei municipale a social democraţilor arădeni apreciază că exemplul amintit arată lipsa de respect a conducerii oraşului pentru cetăţean. „În acest mod înţelege Primăria să gestioneze banii arădenilor: indiferenţi când e vorba despre bugetul local şi mult prea atenţi când e vorba despre veniturile personale, asigurate însă în detrimentul banului public”, a spus preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Laurenţiu Hălmăgean.

Read more

Rezultatele Bacalaureatului de toamnă au întregit imaginea generală a unui dezastru de proporţii. Promovabilitate de 16,7% la nivelul judeţului este rezultatul lipsei de reacţie din partea celor care conduc sistemul de învăţământ arădean.

După rezultatele foarte slabe înregistrate vara, PSD Arad a cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean să pună în practică urgent o strategie care să ajute elevii arădeni să promoveze examenul toamna. PSD a cerut atunci o dezbatere publică pe care Inspectoratul Şcolar era cel mai îndreptăţit să o organizeze, care ar fi avut ca scop atragerea atenţiei elevilor şi părinţilor cu privire la importanţe examenului şi acordarea unui sprijin concret celor care ar fi dorit să înveţe. „Am plecat de la discuţiile cu colegii noştri care sunt profesori şi care au recunoscut că şi cadrele didactice trebuie să îşi asume o parte a eşecului de la Bacalaureat. De aceea, noi am cerut Inspectoratului Şcolar să organizeze centre de pregătire, să fie activ într-o campanie de sensibilizare a opiniei publice. Nu am primit răspunsul scontat de la ISJ, aşa că am organizat noi meditaţii pentru cei care au dorit să se pregătească. Credem că am reuşit să dăm un exemplu de implicare, am ajutat câţiva elevi, dar un impact semnificativ ar fi avut doar coordonarea de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean”, a declarat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Social-democraţii arădeni apreciază că, în realitate, cei care conduc învăţământul românesc la ora actuală au dorit dezastrul de la Bacalaureat. „Am asistat în ultimii ani la o campanie agresivă împotriva şcolii româneşti. S-au dorit aceste rezultate, pentru a justifica reducerile de salarii din învăţământ şi închiderea unor şcoli. Credem că acest proces îndreptat împotriva şcolii va continua, cu efecte negative asupra învăţământului. De altfel, nimeni nu şi-a asumat acest eşec care este în realitate al sistemului. Noi apreciem că trebuia ridicată ştacheta exigenţelor în învăţământul românesc, dar nu doar la Bacalaureat. Era normal ca ştacheta să fie ridicată pe perioada studiilor liceale, abia apoi la examenul final. Între notele din liceu şi cele de la Bacalaureat trebuie să existe o corelaţie strânsă, ceea ce nu s-a întâmplat în acest an. De exemplu, un elev care ia constant note de 6 şi 7 la liceu, trebuie să obţină o notă apropiată la Bacalaureat. Ministerul şi Inspectoratul Şcolar ar trebui să explice de ce nu s-a întâmplat aşa, în loc să se bucure că rezultatele au fost slabe şi să prezinte dezastrul de la Bacalaureat ca pe un mare succes” a încheiat Dorel Căprar.

Read more