News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Peste 4 negocieri pe zi între consumatori și bănci în 2024. O treime din cereri vizează evitarea unui proces în instanță

La finalul celui de-al treilea trimestru din 2024, numărul negocierilor dintre consumatori și bănci în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a ajuns la 815, cel mai mare număr din cei aproape 9 ani de activitate ai Centrului.

  • Numărul cererilor pe care consumatorii le-au trimis către CSALB este cu aproape 30% mai mare decât în perioada similară din 2023. Anul acesta, 2.050 dintre cereri sunt adresate băncilor, iar 750 au vizat relația consumatorilor cu IFN-urile.
  • Din păcate, dintre cererile de negociere trimise IFN-urilor, niciuna nu a fost acceptată pentru negociere. Doar puțin peste 100 de cereri au fost rezolvate direct de către IFN-uri, fără implicarea unui conciliator, dar după ce consumatorul a trimis cererea către CSALB. Cele mai multe dintre solicitările adresate IFN-urilor vizează ștergerea din Biroul de Credit.
  • Pe de altă parte, apetitul de negociere al băncilor urmărește anul acesta nu doar rezolvarea problemelor curente pe care le întâmpină consumatorii, ci și evitarea declanșării unor litigii în instanțele de judecată.

La finalul celui de-al treilea trimestru va fi depășit numărul dosarelor de negociere formate în tot anul 2023.  În 95% dintre negocierile încheiate până acum, părțile s-au împăcat. Doar în 40 de cazuri consumatorii, băncile sau ambele părți nu au agreat soluția propusă de conciliatorii CSALB.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Am observat un fenomen interesant în activitatea de negociere a băncilor desfășurată în cadrul CSALB. Dacă în 2023 au existat 290 dosare aflate pe rolul instanțelor și care au fost rezolvate amiabil cu ajutorul conciliatorilor, acest an arată un interes mai mare în anticiparea situațiilor cu potențial litigios. Astfel, numărul dosarelor care au venit din instanță a scăzut până la aproximativ 100 de cazuri, în schimb a crescut numărul cererilor în care consumatorii se adresează băncilor prin intermediul avocaților. Ceea ce arată că părțile sunt la un pas de litigiu, dar încearcă să rezolve problema amiabil, prin intermediul CSALB. Mai mult de o treime dintre cele 2.050 de cereri adresate băncilor, de la începutul anului, au venit prin intermediul avocaților. Astfel, nu doar la nivelul unor bănci au fost manifestate asemenea atitudini de evitare a proceselor lungi și costisitoare, ci și la nivelul unor avocați ai consumatorilor, care au ales cu prioritate aceste metode alternative”.

Relația consumatorilor cu băncile este analizată și în cadrul celui de-al 8-lea episod din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Doru Bulată, și Vasile Nemeș, într-o discuție moderată de Constantin Rudnițchi.

Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.

În ce moment mă duc la bancă? În primul rând, atunci când am bani. În al doilea rând, atunci când am nevoie de bani. Activitatea bancară este definită ca atragerea de depozite și oferirea de credite. De aceea, performanța activității de creditare este și performanța clienților, a celor care se împrumută. Clienții înțeleg produsele și serviciile bancare, dar înțeleg și faptul că deciziile privind angajarea unui credit le afectează securitatea pe termen mediu și lung. Din ultimele rapoarte ale Băncii Naționale a României vedem că rata creditelor neperformante la nivelul sistemului bancar nu depășește 2,49% în luna iulie. Totalul creditelor populației în luna iulie 2024 este de 36,8 miliarde de euro, în timp ce soldul depozitelor este de aproape două ori mai mare, de 71,6 miliarde euro, echivalent. Astfel, avem o imagine a relației dintre clienți și instituțiile bancare: o relație bazată pe încrederea dintre cele două părți, atât în activitatea de creditare cât și în atragerea depozitelor.”

Relația cu banca este dependentă de bunăstare și de educația financiară. Incluziunea financiară reprezintă calea de a avea acces la serviciile și produsele furnizate de sistemul financiar: deschiderea unui cont, plățile pe care le facem, economisirea, creditarea. Gradul de incluziune financiară în România este printre cele mai reduse din lumea europeană, iar pentru a schimba lucrurile avem nevoie de o abordare sistemică. Relația consumator-bancă trebuie să se sprijine pe trei piloni importanți: bunăstarea economică, educația financiară și accesul la sistemul financiar. Oamenii trebuie să aibă acces la un cont bancar, la produse de creditare de valori mici pentru nevoi financiare pe termen scurt în caz de nevoi urgente și, mai ales, este nevoie de programe financiare pentru comunitățile defavorizate. Accesul la un cont pentru derularea tranzacțiilor este primul pas. Un cont curent este poarta de acces către toate produsele și serviciile financiare. Contul facilitează viața noastră de zi cu zi.

Read more