News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CATALIN TITIRIGA

Preşedintele Organizaţiei Municipale PP-DD Arad, Cătălin Ţiţirigă, critică decizia parlamentarilor Uniunii Social Liberale de a permite creşterea salariilor directorilor companiilor de stat. „Parlamentul a adoptat, în cursul acestei săptămâni, o ordonanţă a Guvernului Victor Ponta care le permite directorilor din companiile de stat câştiguri salariale mai mari. Practic USL-iştii nu fac altceva decât să le ofere cadrul legal celor numiţi de partidele care compun această uniune pentru a-şi creşte lefurile”, afirmă Cătălin Ţiţirigă.

Acesta mai spune că decizia este una clar direcţionată către clientela de partid, lucru care este de departe unul imoral. „Anul viitor aduce două runde de alegeri, în care şi partidele din USL vor fi angrenate. Faptul că directorii numiţi de aceste partide pot să-şi umple buzunarele va face ca donaţiile acestora în campaniile electorale care vor urma să fie mai consistente. În aceste condiţii, cei care fac legea sunt avantajaţi, în detrimentul partidelor care nu se află în arcul guvernamental”, mai declară viceprimarul municipiului Arad, Cătălin Ţiţirigă.
Viceprimarul Aradului mai spune că dacă sunt bani de aruncat pentru a creşte nişte salarii şi aşa destul de mari, Guvernul Ponta ar fi trebuit să găsească soluţii pentru sprijinirea categoriilor defavorizate sau pentru creşterea alocaţiilor copiilor.

Read more

PP-DD Arad nu stă degeaba, astăzi în cadrul unei conferinţe de presă au fost prezentate noile achiziţii al filialei arădene. Astfel Dorin Filip, preşedintele PRM Arad împreună cu Virgil Ţăranu, presedintele municipal al PRM, şi liderul timeretului prm-ist, Ciprian Lăcătiş, au trecut cu tot cu bagaje la PP-DD Arad. Preşedintele PP-DD la nivel naţional, Simona Man, a urat un „bun venit” noilor membri şi a mai anunţat înscrierea omului de afaceri Ioan Schiau în aceeaşi organizaţie. Dorin Filip a anunţat ca odată cu înscrierea sa va avea loc şi mutarea altor filiale PRM din judeţul Arad la Partidul Poporului. Rămâne de văzut cine „stinge” becul la filiala arădeană a PRM.

Read more