Profită de perioada Postului Mare pentru a te reseta nu numai din punct de vedere psihic, ci şi fizic. Fiindcă alimentele permise acum sunt excelente pentru siluetă.
Ingrediente cu puține calorii
Conopidă, broccoli, ridichi, salată verde, ceapă verde, usturoi verde – dar şi dovlecei, morcovi, cartofi noi. E sezonul tuturor acestor rezvoare de vitamine şi minerale, sărace în calorii, de care poţi profita din plin. Dă prioritate tocăniţelor gustoase şi piureurilor! Fă o cură cu ciorbă – de lobodă, de ştevie – , asezonată cu pătrunjel, leuştean, şi acrită cu borş proaspăt, pentru a elimina din organism toxinele acumulate peste iarnă. Şi nu uita că savuroasele mâncăruri cu urzică îţi reîncararcă bateriile.
Amestec de legume crude
Consumă, pe cât posibil, combinaţii de legume crude: morcovi raşi amestecaţi cu varză roşie sau albă, salată de ridichi negre rase, salată de ceapă verde şi ridichi roşii. Încearcă şi combinaţii cu care eşti mai puţin obişnuită: salată de păpădie (frunzele se recoltează înainte să apară puful pe plantă), de untişor, de leurdă. Foloseşte ulei de măsline, zeamă de lămâie, condimente şi ierburi aromate pentru a asezona salatele preferate.
Combinații inedite
Nu te sfii să încerci combinaţii inedite: zeamă de grepfrut roşu în loc de clasica zeamă de lămâie din salată, salată verde amestecată cu bucăţi de mango sau căpşuni şi asezonată cu oţet balsamic şi ulei de măsline, salată libaneză Tabouleh cu pătrunjel. Adaugă în salate paste colorate natural.
Ponturi culinare
Ca să nu ai probleme de digestie cu legumele uscate, iată câteva trucuri: consumă-le în anul de recoltă; înainte de a le prepara, ţine-le la înmuiat 6-8 ore, în apă rece; nu folosi apa de înmuiere la gătit; în apa de gătit nu folosi sare, dar poţi adăuga un vârf de bicarbonat de sodiu alimentar; timpul de preparare trebuie să fie lung (o oră pentru linte, aproape 2 pentru fasole).
Sursa: clickpentrufemei.ro
Read moreEste perioada postului şi vă simţiţi slăbiţi din cauza alimentaţiei? Înseamnă că nu mâncaţi aşa cum trebuie. Există câteva reguli de care trebuie să ţineţi seama în perioada de dinaintea sărbătorilor, pentru a vă păstra organismul sănătos.
- Gătiţi variat! Din lipsă de timp, meniul celor mai mulţi devine monoton şi sărăcăcios în perioadele de post. Varietatea nu înseamnă multe feluri de mâncare la aceeaşi masă. O dietă suficient de variată este cea care cuprinde 16 feluri de mâncare diferite într-o săptămână.
- Evitaţi grăsimile saturate şi cele fără colesterol. Colesterolul se găseşte numai în alimente de origine animală. Organismul are nevoie de grăsimi nesaturate care se găsesc predominant în produsele vegetale.
- Consumaţi alimente cu fibre! Cereale, leguminoase, fructe, legume şi verdeţuri înseamnă un post sănătos. Cea mai mare parte a caloriilor trebuie să provină din aceste alimente. În plus, toate acestea conţin substanţe care au rol protector împotriva bolilor canceroase.
- Nu mâncaţi dulciuri! Fără zahăr şi dulciuri concentrate, este o regulă importantă a dietei de post. Consumul dulciurilor de post pot să ducă la apariţia infecţiilor cu candida, a accentuării cariilor dentare, precum şi la declanşarea crizelor de hiperglicemie (diabet).
- Fără alcool şi cofeină! Adoptarea unei diete predominant vegetariană (de post) poate să acopere necesarul de grăsimi, proteine şi zaharuri, astfel încât cei care urmează o asemenea dietă să nu sufere modificări metabolice deranjante. Postul poate fi sănătos şi adecvat dacă regimul este planificat corespunzător.
- Faceţi zilnic mişcare! Modernizarea înseamnă mai puţină mişcare, alimentele de post existente în magazine sunt rafinate şi concentrate în calorii. De aici apare un aport nutritiv mai mare şi diferenţa se depune ca grăsime. Aceasta se combate făcând zilnic mişcare.
- Reduceţi cantitatea de sare! Se recomandă să nu se consume mai mult de o linguriţă de sare pe zi, în această cantitate se include sarea adăugată la gătit, cea din pâine precum şi cea din produsele naturale care conţin şi ele sodiu.
Sursa: click.ro
Foto: click.ro