Omul de afaceri George Copos a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 pentru că ar fi plagiat o lucrare în timpul detenției.
Copos a fost pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, participație improprie la abuz în serviciu și infracțiuni la legea dreptului de autor, dosarul fiind deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Administrația Națională a Penitenciarelor.
George Copos a fost audiat săptămâna trecută de procurori, iar fostul căpitan al echipei naționale de fotbal Gheorghe Popescu a fost chemat luni la Parchet pentru a fi audiat în calitate de martor.
Gheorghe Popescu și George Copos au stat în aceeași celulă de la Penitenciarul Rahova, ei fiind condamnați în dosarul transferurilor din fotbal.
În timpul detenției, George Copos a publicat patru cărți la Editura Niculescu — „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”, „Tășnadul medieval”, „Franciza vs management în industria hotelieră” și „Turismul — vector de interculturalitate”—, precum și o carte la Editura Meteor Press — „Turismul european durabil și provocările lui”. Tirajul acestor cărți a fost cumpărat integral de George Copos, oamenii săi apropiați ridicând volumele imediat după tipărire.
După ce a fost eliberat condiționat din penitenciar, în aprilie 2015, George Copos a fost acuzat de plagiat.
Jurnalistul Cătălin Parfene a dezvăluit că tema lucrării sale de masterat — „Politica matrimonială a domnilor din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”, realizată în 2005, este similară cu tema cărții scrise de Copos — „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI”. Mai mult, cartea scrisă de Copos are o prefață semnată de profesorul Stelian Brezeanu, cel care a coordonat și lucrarea de masterat a lui Cătălin Parfene.
„În fapt, din probele administrate până la acest moment, suspectul Copos Gheorghe, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare, a elaborat lucrarea științifică — „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova (secolele XIV-XVI)”, București, Editura Niculescu, 2014, 119 pagini, pentru care a obținut acordarea a 30 de zile câștig, zile de care comisia de liberare condiționată întrunită la Penitenciarul București-Jilava a ținut cont cu ocazia analizării îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege pentru aplicarea acestei instituții. La data de 29.09.2014, odată cu publicarea respectivei lucrări, suspectul și-a însușit fără drept, în parte, opera unui alt autor și a prezentat-o conducerii Penitenciarului București-Rahova ca o creație intelectuală proprie. De asemenea, la data de 10.09.2014, a semnat un angajament prin care a declarat în mod necorespunzător adevărului că în demersurile întocmirii lucrării științifice se obligă să respecte normele de bună conduită în cercetare științifică și inovare care interzic plagiatul”, se arată într-un comunicat remis luni de Parchetul Sector 1.
Sursa: agerpres.ro
Read moreSimona Stan: ”PSD să nu mai tergiverseze Legea privind concediul de maternitate și creșterea indemnizațiilor pentru mame”
PoliticaUltimele stiri 23 martie 2016 0
Președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale din Arad (OFL Arad), consilierul județen Simona Stan, spune că este foarte important ca PSD să nu mai tergiverseze Legea privind concediul de maternitate și creșterea indemnizațiilor pentru mame, inițiativă care ar fi trebuit să fie supusă votului final miercuri, în Camera Deputaților.
„România se confruntă cu o problemă gravă din punct de vedere al demografiei, un subiect care ar trebui să depășească barierele politice. Tocmai în acest sens, cred că este foarte important ca PSD să nu mai tergiverseze Legea privind concediul de maternitate și creșterea indemnizațiilor pentru mame, o inițiativă care ar fi trebuit să fie supusă votului final miercuri, în Camera Deputaților. În acest context, PNL cere ca votul asupra proiectului să fie dat cât mai repede, pentru că, deși decizia trebuia luată miercuri, președintele Comisiei de Muncă (PSD) a întârziat cu redactarea raportului favorabil adoptat, cu amendamente. Constatăm că PSD își păstrează aceeași abordare duplicitară și politicianistă, pe de o parte clamând apărarea intereselor sociale, pe de altă parte acționând pentru amânarea măsurilor cu impact. Se pare că Legea nu a fost supusă votului în Cameră pentru că pentru PSD această lege nu s-a dovedit la fel de importantă precum Legea defăimării a lui Dragnea. Pentru PNL, combaterea declinului demografic este o prioritate zero. Populația Românie a ajuns la nivelul din 1966, cu o rată de scădere care echivalează cu dispariția a două orașe mici în fiecare an. Tinerii (0-14 ani) sunt depășiți de populația de peste 65 de ani, declin care a fost etichetat de specialiști drept «iarna demografică». Dublarea alocațiilor pentru copii, obținută de PNL anul trecut, s-a înscris în aceeași linie de gândire. Și în acel moment abordarea PSD a fost evazivă, dovedind că judecă problema exclusiv în cheie electorală și politică”, spune Simona Stan.
În același timp, președintele OFL Arad spune că oficialitățile responsabile nu-și mai pot permite să stea cu mâinile în sân și că este fundamental ca părinții să fie încurajați și susținuți atunci când își doresc copii.
„Oficialitățile responsabile din România nu își mai pot permite să stea cu mâinile în sân. Cei care fac acest lucru acționează în mod tacit pentru disoluția idee de națiune română. În acest scop, PNL a promovat o serie de amendamente de natură să susțină familia și să stimuleze natalitatea, cu impact pe condițiile concediului de maternitate și a nivelului indemnizației pentru creșterea copiilor. Este fundamental ca părinții, în special cei din familiile tinere active, să fie încurajați și susținuți atunci când își doresc copii. Principala modificare constă în eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună al indemnizației pentru creșterea copilului, impus până acum. Se adaugă acordarea indemnizației pe perioada până când copilul împlinește 2 ani. Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului vor beneficia de concediu pentru creșterea copilului timp de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Indemnizație se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată. În situația în care se decide să se întoarcă în câmpul muncii, părintele va primi un stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din indemnizația minimă stabilită. Nivelul indemnizației lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară carantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere. Prin amendamentele formulate susțin, pe de o parte mama și familia, iar pe de altă parte reîntoarcerea mamei în câmpul muncii atunci când aceasta consideră că este momentul oportun. Legea trebuie să intre în vigoare la 1 iulie 2016! Urgența este evidentă, iar Guvernul trebuie să se ocupe de rectificarea bugetară aferentă susținerii acestor măsuri. Banii folosiți pentru susținerea acestei măsuri reprezintă, în realitate, o investiție în viitorul României”, a mai spus președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale din Arad (OFL Arad), Simona Stan. Read more
Senatorul Mihai Fifor crede într-o reideologizare a partidului, adaptată noilor cerințe ale electoratului de stânga
NationalPoliticaUltimele stiri 10 februarie 2016 0
Senatorul Mihai Fifor, liderul grupului senatorial PSD a fost ales cu unanimitate, prin vot deschis, în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD.Până în acest moment Consiliul a fost condus de fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, care însă a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat.
În noua formulă de organizare şi funcţionare, Consiliului Naţional al PSD este format din toţi deputaţii şi senatorii partidului la care se adaugă liderii de organizaţii, preşedinţii de Consilii Judeţene şi primarii de oraşe, aleşi pe listele formaţiunii politice.Nu în ultimul rând în componenţă mai intră şi primarii a trei comune din fiecare judeţ.
Consiliul Naţional este un for care reuneşte, de facto, toţi specialiştii partidului cu expertiză şi experienţă, în ideea asigurării coerenţei şi a unei bune guvernări.Reorganizarea structurală a Consiliului a apărut deoarece s-a dorit ca acest for să devină „laboratorul de idei” şi în acelaşi timp o platformă de elaborare a politicilor publice pe care PSD le propune în diverse programe şi iniţiative guvernamentale şi locale.
Mihai Fifor, senator PSD de Arad şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, se identifică , în opinia colegilor, ca experienţă, ca profil profesional şi uman, cu ceea ce Liviu Dragnea, preşedintele partidului crede că trebuie să constituie esenta Consiliul Naţional al PSD, adică : „o platformă reală pentru elita intelectuală a partidului, forul în care intelectualii social-democrați să se poată exprima și să poată contribui la politicile și programele destinate pentru dezvoltarea acestei țări”.
„Consiliul Naţional al PSD trebuie să fie un laborator, un creuzet în care să se discute care este viitorul politic, ideologic al partidului. Întâmplarea face că lucrul acesta se dezbate într-un an electoral, un an cu două tururi de scrutin extrem de important pentru soarta partidului nostru, cu alegeri locale şi parlamentare, un an în care poate mai mult ca oricând partidul are nevoie de o reideologizare, de o reaşezare pe eşichierul politic, astfel încât electoratul nostru să ne perceapă ca ceea ce suntem, adică PSD, partidul care face politicile de stânga ale acestei ţări. Cred că departamentele şi oamenii care le-ar putea constitui trebuie să aducă un plus de valoare din acest punct de vedere al ideologiei de stânga de care partidul are nevoie mai mult ca oricând”, a afirmat Mihai Fifor, la reuniunea CN al PSD.
„M-am bucurat, alături de colegi, de alegerea lui Mihai Fifor în fruntea Consiliului Naţional al PSD şi îl felicit sincer.Suntem o echipă redutabilă aici la Arad, un colectiv tânăr şi determinat. Ne-am propus, împreună cu senatorul Fifor, să facem un singur fel de politică, cea în folosul cetăţenilor, chiar dacă există forţe care încearcă să ne împiedice.Fără niciun fel de demagogie sau speculaţii de ordin electoral, ideea centrală şi dorinţa noastră este de a reda Aradul arădenilor.În PSD Arad domneşte o atmosferă de armonie şi dezbatere constructivă, iar eforturile noastre se îndreaptă exclusiv spre actul administrativ şi politic orientat în folosul comunităţii locale.”, spune deputatul Dorel Căprar, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Arad.
Read moreDorel Caprar: "ROMANIA POATE AJUNGE IN 2016 LA O CRESTERE ECONOMICE DE 3%"
PoliticaUltimele stiri 16 aprilie 2015 0
Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere la 2,7% estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României în acest an, potrivit raportului World Economic Outlook publicat de instituția financiară internațională. Inițial, în raportul publicat în toamna anului trecut, FMI estima o creștere de 2,4% pentru economia românească în 2015. „După cum aprecia și premierul Victor Ponta, în ședința de Guvern, România poate ajunge în 2016 la o creștere economică de 3%, în contextul menținerii unor politici monetare relaxante, esențială pentru susținerea activității economice. Reamintesc aici faptul că executivul a decis să reducă taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţie publică, de la 24% la 9%, începând cu 1 iunie. Am afirmat, când a fost luată această decizie, că Guvernul Ponta dovedeşte curaj şi determinare în a aplica măsuri cerute de mediul economic, menite a relansa economia. Experții FMI apreciază că țara noastră va avea o creștere economică de 2,9% în 2016, iar principalul factor care va sta la baza acestei evoluții este consolidarea consumului privat pe fondul unei creșteri puternice a salariului real, al prețurilor scăzute la petrol și al unor rate ale dobânzii ce au atins niveluri minime record. România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare” a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.
Read moreControalele aplicate în ultima perioadă pentru protecția consumatorilor și calitatea laptelui de pe piață au rezultate pozitive. „Laptele și produsele românești sunt astăzi mai sigure ca niciodată. În ultimele săptămâni au fost efectuate 1300 de analize, față de 15 câte au fost făcute anul trecut, ceea ce garantează ca produsele sunt mai sigure ca niciodată. Îi îndemn pe arădeni să aibă încredere în produsele românești, să cumpere lapte fără rezerve. Este regretabil că, intenționat sau nu, se creează o stare de panică nejustificată care afectează deopotrivă producătorii și consumatorii. Controalele efectuate, în urma unor suspiciuni, sunt justificate, au ca scop protejarea sănătății publice. Starea de panică nu este însă justificată și nu trebuie exploatată politic sau mediatic”, a declarat deputatul USL Flavius Măduța.
Read moreMinistrul Apărării Naţionale, Cornel Dobriţoiu, s-a aflat astăzi la Arad, unde a participat la plecarea pe teatru de operaţiuni din Afganistan a grupului de comandă românesc Zabul și a Batalionului 1 Manevră „Golden Lions”. Ministrul Dobriţoiu a ţinut să fie alături de colegii săi din USL care candidează la Arad: Mihai Calimente, Dorel Popa, Ioan Cristina şi Florin Galiş.
Ministrul Apărării a dat o veste foarte bună arădenilor: „avem toată disponibilitatea să redăm Cetatea arădenilor. Primarul Falcă să respecte protocolul semnat!” El a infirmat astfel, din nou, ideea propagată de Gheoprghe Falcă, prin care acesta susţinea că ministerul a impus condiţii suplimentare Primăriei Arad pentru redarea Cetăţii pentru circuitul civil. Ministrul a făcut referiri şi la gradul retras primarului Falcă: „în această perioadă fierbinte electorală, primarul Aradul este supărat probabil că i-am retras gradele… Nu are pregătirea militară necesară şi i-am retras gradele. Avem toată deschiderea şi angajamentul de a retroceda acest vestigiu istoric oraşului, numai că noi nu ne putem muta oamenii în corturi. Să ne aşezăm la masă, să luăm protocolul articol cu articol şi să vedem dacă cifrele sunt sau nu asemănătoare. Am rugămintea ca armata să fie lăsată în pace în perioada de campanie electorală.”
Ministerul a făcut o solicitare către Curtea de Conturi pentru a se reanaliza modul cum au fost tăiate pensiile militarilor. Există suspiciuni că legea nu ar fi fost aplicată corect deoarece „deşi s-a spus că se vor reduce pensiile cu doar 15%, mai mult decât procentul la care se aştepta atunci Comandantul General al Armatei, în realitate au fost şi cazuri de diminuare cu 75% a pensiei”.
Read morePrimarul Gheorghe Falcă persistă într-un discurs demagogic şi neadevărat cu privire la avizul dat de Guvernul USL pentru lucrările la pasajul din Grădişte. Discursul politicianist al lui Gheorghe Falcă are menirea de a susţine principala minciună electorală a PDL-ARD: aceea că liderii locali ai USL nu intervin la Bucureşti în interesul arădenilor. Cazul pasajului din Grădişte demonstrează de fapt contrariul: interesele arădenilor sunt bine reprezentate de liderii USL Arad!
Gheorghe Falcă a declarat că liderii USL Arad nu ştiu că documentaţia primăriei trebuie depusă la ADR. Cea mai bună modalitate de a demonstra minciuna lui Gheorghe Falcă este să redăm un pasaj din comunicatul emis de USL Arad în 31 octombrie: „Din păcate, din vina Primăriei Arad s-a ajuns la semnarea cererii în ultimul moment. Dosarul Primăriei Arad a fost returnat de două ori de către Agenţia de Dezvoltare Regională Timişoara, din cauza unor greşeli de întocmire. ADR Vest a acceptat dosarul Primăriei Arad doar pe data de 28 septembrie, înainte cu mai puţin de o lună de expirarea termenului când cererea trebuia semnată de Minister. De la ADR Vest, documentul a plecat spre Minister (autoritatea de management pe aceste proiecte) pe data de 10 octombrie.” Iată deci cum primarul Falcă se scufundă în propriile minciuni!
Din întregul parcurs al documentaţiei rezultă fără urmă de îndoială două concluzii: 1. Avizul a fost semnat în data de 25 octombrie, în chiar ultima zi în care putea fi obţinut, înainte de ata la care Gheorghe Falcă susţine că s-a deplasa la Bucureşti. 2. Gheorghe Falcă îşi arogă merite care nu îi aparţin din motive electorale şi politicianiste.
„Nu doresc să prelungesc o dezbatere inutilă, poate mai puţin importantă pentru arădeni. Dar este o problemă de principiu, Gheorghe Falcă m-a acuzat că nu spun adevărul, or eu le spun foarte clar arădenilor: sunt sincer şi mă ţin de cuvânt! Nu fac parte din acea categorie de politicieni maeştri în minciuni electorale şi în amăgirea publicului. Pe arădeni îi asigur că după alegerile din 9 decembrie vor fi foarte bine reprezentaţi şi că parlamentarii USL vor obţine sprijin pentru proiectele Aradului de la Guvernul care în mod cert va fi condus de Victor Ponta. Primarul Falcă ar face mai bine să lase campania electorală în grija candidaţilor şi să explice de ce funcţionarii Primăriei Arad au trimis documentaţia de două ori greşit la ADR, punând în pericol o investiţie importantă pentru arădeni” a spus Flavius Măduţa, vicepreşedinte USL Arad.
Read more
Curtea Constituţională a validat aseară suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României şi înlocuirea preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. Procesul de suspendare a lui Traian Băsescu a fost încheiat cu succes de USL. „Cred că acum putem spune că am îndeplinit principala revendicare a cetăţenilor, care la începutul acestui an au solicitat demiterea lui Traian Băsescu şi demiterea Guvernului PD-L. În ultimele săptămâni s-a dovedit că înlocuirea Guvernului PD-L nu a fost suficientă. Traian Băsescu nu a respectat prevederile constituţionale şi a împiedicat constant Guvernul USL să îşi desfăşoare activitatea. El a generat un blocaj instituţional, în tentativa de a compromite Guvernul Ponta – USL. Numeroasele încălcări ale Constituţiei au fost constatate şi de Curtea Constituţională – în special cele referitoare la subordonarea Guvernului şi la abandonarea rolului de mediator între instituţiile statului. Am constatat că şi acum Băsescu a declarat că nu îl va desemna prim ministru pe Ponta, dacă va câştiga referendumul, oricum vor vota românii la alegerile parlamentare, ceea ce este un nou abuz şi un semn că Traian Băsescu nu este dispus să respecte Constituţia nici de acum încolo” a spus Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad.
Suspendarea lui Traian Băsescu este un proces legitim. „În ciuda propagandei iresponsabile a PD-L din ţară şi străinătate, întregul proces este democratic. Am văzut că propaganda PDL a ajuns inclusiv să răstălmăcească declaraţiile unor lideri europeni, în intenţia de a manipula opinia publică din străinătate şi din ţară. Cetăţenii sunt cei care vor decide dacă îl mai vor sau nu pe Traian Băsescu preşedinte” a declarat Dorel Căprar.
Co-preşedintele USL Arad apreciază că în demiterea prin referendum a lui Traian Băsescu vor cântări greu atât încălcările Constituţiei, cât şi politicile îndreptate constant împotriva populaţiei. „Pe lângă gravele încălcări ale Constituţiei, Băsescu a făcut grea viaţa românilor. A tăiat salariile bugetarilor, a majorat TVA cu 5 puncte procentuale, măsură care a dus la scumpirea vieţii de zi cu zi a tuturor românilor, nu s-a lăsat până nu a redus ilegal pensiile, a închis şcoli şi spitale, a discreditat instituţii importante, cum ar fi şcoala şi Poliţia. A ocrotit corupţii din PD-L şi a girat clientela economică a acestui partid, care s-a îmbogăţit în timp ce pentru populaţie s-a impus austeritatea. Am participat ieri la Bucureşti la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, unde am discutat despre campania electorală a USL. Vom explica pe larg populaţiei de ce trebuie demis Traian Băsescu. Cred totuşi că va fi cea mai uşoară campanie electorală, pentru că peste tot pe unde merg, oamenii mă întreabă când îi scăpăm de Traian Băsescu” a declarat Dorel Căprar.
Read moreLa Drauţ, procesul de votare a fost întrerupt aproximativ o jumătate de oră, după ce s-a constatat că reprezentantul Uniunii Ucrainenilor (aliaţii MC-L) din secţia de votare a oferit votanţilor buletine de vot lipsite de ştampila de control. Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au procedat la sigilarea urnei, în care se aflau 140 de buletine de vot, dintre care 58 fără ştampila de control. Decizia în ceea ce priveşte voturile respective aparţine Biroului Electoral Central.
Read more- 1
- 2