News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CUM POTI SA TRATEZI NATURIST INDIGESTIA

Remediile din plante sunt o alternativă la fel de sigură şi eficientă ca medicamentele, fără a avea efecte secundare nedorite. Aflaţi când, cum şi ce plante medicinale să folosiţi ca tratamente acasă din cartea “Plante medicinale pentru boli comune”, pe care o puteţi cumpăra împreună cu revista “Click! Sănătate”, numărul de iulie. Iată ce soluţii naturiste existe pentru indigestie şi digestie leneşă!

Incapacitatea de a digera mâncarea duce la o eliminare lentă a reziduurilor, la flatulenţă şi la o slabă asimilare a substanţelor nutritive. Digestia leneşă, durerea şi acumularea de gaze în abdomen sunt, de obicei, rezultatul unor obiceiuri alimentare greşite, al unei alimentaţii precare şi al stresului. Prin urmare, schimbarea stilului de viaţă are efecte benefice în cazul indigestiei. Nivelurile scăzute de enzime digestive şi flora intestinală afectată pot provoca, de asemenea, probleme digestive.

Soluţii nealimentare

Înainte de a vă schimba dieta sau de a adăuga suplimente alimentare şi plante, încercaţi aceste soluţii simple:

spuneţi o rugăciune înainte de masă; cinstiţi preparatele pe care urmează să le mâncaţi.

  • Mestecaţi lent şi atent. Dacă sunteţi angajat într-o conversaţie, vorbiţi cât mai încet şi mai calm.
  • Nu vă grăbiţi atunci când mâncaţi. Bucuraţi-vă de preparatele consumate de parcă ar fi ultima voastră masă.
  • Nu beţi lichide reci la masă; de fapt, ideal ar fi să nu beţi imediat înainte sau după masă. Dacă simţiţi neapărat nevoia să beţi ceva, beţi lichide la temperatura camerei. Cel mai bine este să nu consumaţi cafea, ceai negru sau băuturi acidulate la masă.
  • Aveţi grijă ce alimente combinaţi la masă. Combinaţiile de carbohidraţi şi proteine duc la apariţia putrefacţiei şi a flatulenţei. Educaţi-vă în privinţa combinaţiilor alimentare care ajută digestia.
  • Suplimente de plante şi condimente
    • Beţi o cană de ceai de mentă şi muşeţel cu ½ de oră înainte şi după mese.
    • Cumpăraţi un digestiv amar din comerţ, precum Urban Moonshine sau bitter suedez (care se găsesc în magazinele naturiste) sau preparaţi-vă propria tinctură digestivă amară. Luaţi o doză la fiecare masă.
    • Includeţi ghimbir şi ardei Cayenne proaspete în alimentaţie sau beţi un ceai cald făcut din aceste plante, dacă aveţi o digestie leneşă.
    • Luaţi enzime de papaya la masă, pentru a stimula digestia.
    • Luaţi zilnic un supliment de acidophilus. Acesta reface flora intestinală şi se găseşte în magazinele de produse naturiste.
    • Combinaţi seminţe carminative, pe care să le mestecaţi la mese şi între mese. Mărarul, cardamomul, anasonul, feniculul şi chimionul sunt toate foarte utile în reducerea balonării.

Tinctură digestivă amară
Puneţi într-un bol 2 părţi fenicul, 1 parte frunze de anghinare, 1 parte rădăcină de păpădie, 1 parte talpa-gâştei şi ½ parte ghimbir. Amestecaţi plantele şi preparaţi din ele o tinctură. Luaţi ½ linguriţă din aceasta înainte şi după mese.

Sursa: click.ro

Read more
AROMATERAPIA CU MENTA ARE EFECTE BENEFICE IMEDIATE

Aromele unor plante ne asigură mai multă energie decât băuturile calorice sau batoanele proteice. Efectele aromaterapiei se bazează tocmai pe puterea uleiurilor volatile extrase din plante, remedii care stimulează funcţiile organismului.

Aceasta este concluzia specialiştilor de la Universitatea West Virginia Wheeling Jesuit care, în urma unor cercetări îndelungate, au confirmat beneficiile mentei. În timpul studiului, participanţilor li s-a dat să miroase frunze de mentă. Aroma plantei a avut efecte imediate atât asupra performanţelor atletice ale celor care făceau jogging în mod normal, cât şi asupra capacităţii de concentrare a persoanelor care aveau preocupări intelectuale sau efectuau munci administrative. „Deoarece aroma mentei influenţează starea de spirit şi creşte puterea de concentrare, înaintea unei acţiuni importante, pentru a vă recăpăta energia trebuie să aveţi la îndemână sau o punguţă cu frunze de mentă, sau bomboane cu aromă de mentă”, susţin specialiştii americani.

Sursa: click.ro

Read more
SCAPA RAPID DE TUSA CU IEDERA

Iedera-zânelor, cum mai e cunoscută această plantă în popor, ajută în caz de afecţiuni pulmonare, precum bronşitele, astmul şi tusea convulsivă. Extern, preparatele care o conţin pot combate celulita şi infecţiile pielii. Citeşte în revista „Click! pentru femei“ despre modurile în care pot fi aplicate remediile cu iederă!

Leac în caz de tuse convulsivă. Tusea iritantă se calmează cu decoct din două linguriţe de frunze uscate şi pisate de plantă, care se fierb cu o cană de apă. E indicat să bei două-trei ceşti cu ceai pe zi. Crizele de tuse se vor rări şi vei începe să expectorezi. Dacă suferi de bronşită, trei căni de ceai pe zi îţi grăbesc însănătoşirea. În caz de tuse convulsivă, consumă zilnic tinctură de iederă, între 25 şi 50 de picături. O prepari din 25 g de frunze proaspete tăiate mărunt, pe care le pui la macerat în 100 ml de alcool de 70 de grade, timp de 10 zile, şi agiţi zilnic de două-trei ori.
Diminuează celulita şi vergeturile. Cataplasmele cu iederă ajută la eliminarea apei din ţesuturi şi relaxează tegumentele, ceea ce face ca pielea să devină mai suplă. Aspectul zonelor afectate de celulită şi de vergeturi poate fi îmbunătăţit dacă aplici local, de două ori pe săptămână, timp de trei-patru ore, cataplasme calde cu frunze de iederă zdrobite. Trebuie să le schimbi la fiecare jumătate de oră. De asemenea, ajută frecţiile locale cu oţet din frunze de iederă (50 g de plantă se pun la macerat cu un litru de oţet de vin timp de şase ore).

Cataplasmele, în reumatism. Poţi reduce intensitatea durerilor reumatice dacă foloseşti cataplasme cu făină de in amestecată cu frunze proaspete de iederă, mărunţite. Aplică pe zonele dureroase cataplasma caldă şi las-o să acţioneze cel puţin o jumătate de oră. Efecte bune asupra încheieturilor dureroase au şi compresele cu tinctură de iederă (30 de picături diluate în 20 de linguri cu apă). Compresele îmbibate în soluţie se ţin pe locul afectat până la o jumătate de oră.

Sursa: click.ro

Read more
PLANTELE MEDICINALE TIN FICATUL SANATOS

Dieta nesănătoasă, stresul şi oboseala suprasolicită ficatul, care nu mai poate elimina cum trebuie toxinele din corp. Din revista „Click! pentru femei“ afli care sunt acele plante care-i fac bine şi-l ajută să funcţioneze la capacitate maximă.

Anghinarea elimină toxinele
„Planta ficatului“, cum este numită în popor, anghinarea oferă multe beneficii acestui organ. Stimulează secreţia de lichid biliar şi, datorită cinarinei din compoziţie, favorizează detoxificarea organismului. O altă substanţă care se găseşte în această plantă binefăcătoare ficatului este luteolina. Aceasta stimulează metabolizarea grăsimilor şi împiedică acumularea lor în ficat. Fitoterapeuţii recomandă anghinarea pentru efectul său puternic hepatoprotector în multe afecţiuni, precum hepatite cronice, ciroză hepatică, insuficienţă hepatică. O poţi consuma proaspătă, în salată, sau poţi face infuzie dintr-o lingură de plantă la 250 ml de apă clocotită, pe care o laşi un sfert de oră la temperatura camerei şi o bei pe stomacul gol.

Cicoarea ajută funcţia hepatică
Poţi folosi de la cicoare partea aeriană şi rădăcinile, sub formă de infuzie (30 g de plantă la 1 litru de apă), o ceaşcă înainte de mese. Decoctul din rădăcină este mai puternic decât cel din plantă. Îl prepari din 15-30 g de rădăcină uscată şi mărunţită la 1 litru de apă, fierbi 5 minute, apoi laşi deoparte încă 15 minute înainte de a-l consuma. Cicoarea este un tonic general, care favorizează digestia şi stimulează funcţiile hepatice, fiind de ajutor în dischinezii biliare, colici biliare, hepatite cronice şi acute.

Rozmarinul detoxifică
Folosit în bucătăriile din toată lumea, rozmarinul este un ingredient nelipsit din medicina naturistă, deoarece are proprietăţi deosebite la nivel digestiv. Ceaiul de rozmarin stimulează producerea şi excreţia de bilă, are acţiune antispastică, scade colesterolul „rău“ şi uşurează digestia. Bea două căni de ceai pe zi, obţinut din două linguri de plantă uscată şi mărunţită la o jumătate de litru de apă.

Păpădia, în hepatite
Proprietăţile păpădiei sunt nenumărate: ajută la întărirea oaselor, combate calculii biliari, anemia, colesterolul „rău“ şi este un leac eficient în tulburările circulatorii. Înainte de toate, păpădia este utilă în curele de detoxificare, când poţi consuma ceaiuri, infuzii şi salate cu frunze de păpădie. Substanţele din această plantă ameliorează simptomele care însoţesc hepatitele A, B, C. În aceste situaţii, ajută mult curele cu ceai de păpădie, băut pe stomacul gol, dimineaţa şi seara, înainte de culcare, la două ore după masă, timp de trei luni. Pentru a-l prepara ai nevoie de o lingură de plantă uscată la o cană cu apă, care se fierbe zece minute.

Sursa: click.ro

Read more
FICAT GRAS? PLANTELE TE POT AJUTA!

Ficatul este principalul organ care produce, transportă şi depozitează grăsimile în organism, însă un stil de viaţă dezechilibrat îi poate afecta activitatea. Pentru a preveni acumularea grăsimii în ficat, află din revista “Click! pentru femei” ce remedii din plante îţi sunt ajutoare de nădejde.

Tinctura de armurariu

Unul dintre cele mai eficiente remedii naturale în acest sens este tinctura de armurariu. Ai nevoie de 30 linguri de seminţe de armurariu, pe care le dai prin râşniţa de cafea. Le amesteci într-un borcan cu alcool de 50˚, cât să le depăşească cu două degete, înfiletezi capacul şi dai la rece pentru două săptămâni. Strecori şi păstrezi tinctura în sticluţe, închise la culoare. Iei câte o linguriţă, înainte de fiecare masă, două-trei săptămâni.

Infuzia de măceşe

Măceşele sunt recomandate celor care suferă de sindromul ficatului gras, deoarece stimulează funcţia hepatică şi combat inflamaţiile. Amesteci două linguri de fructe de măceşe cu 400 ml de apă fierbinte, acoperi vasul şi laşi să se infuzeze. Strecori şi bei infuzia cu înghiţituri mici, după mesele principale, timp de o lună.

Ceaiul de brusture

Pentru eliminarea substanţelor toxice din organism este recomandat să bei zilnic cel puţin o cană de ceai de brusture. Leacul protejează ficatul de efectele secundare ale consumului de alcool, de tutun sau de acţiunea nocivă a medicamentelor. Fierbi 300 ml de apă cu o linguriţă rădăcină de brusture, două-trei minute, strecori şi bei ceaiul pe parcursul zilei, nu mai mult de 6 săptămâni.

Sucul de aloe vera

Un remediu mai puţin cunoscut pentru afecţiunile hepatice este aloe vera. Planta grăbeşte regenerarea celulelor ficatului, având în acelaşi timp proprietăţi detoxifiante. Sucul din aloe vera se obţine direct din frunzele plantei. Tai o frunză mai mare pe lung şi iei două linguri de gel. Amesteci gelul cu 100 ml suc natural de mere sau morcovi şi bei câte o cană pe zi. Tratamentul trebuie urmat două-trei săptămâni.

Sucul de orz verde

Pentru drenarea ficatului şi a bilei, se recomandă cura cu suc de orz verde. Trebuie urmată două săptămâni, timp în care se vor consuma câte 50 ml suc, înainte de fiecare masă principală. Pui la încolţit orz, iar când plantele au aproape 20 cm înălţime, tai partea verde de la doi-trei centimetri deasupra pământului. Speli frunzele şi le pui în blender. Strecori prin tifon pasta şi bei doar sucul obţinut.

Sursa: click.ro

Read more
SCADE FEBRA CU PLANTE AMARE!

Este iarnă şi răcelile sau virozele însoţite de febră ne încearcă mai des decât în orice alt anotimp. Specialistul Click! în medicină tradiţională indiană, dr. Ovidiu Chiş, ne spune cum putem scădea temperatura corpului fără a apela la medicamente.

În medicina tradiţională ayurveda ştim prin experienţă clinică faptul că plantele cu gust amar sunt capabile să înlăture suferinţa provocată de febră. Plantele amare pot fi pelinul, coada şoricelului, cicoare, anghinare, păpădie, ţintaură. Doar amăreala, fie a unui medicament, fie a oricărui aliment, este recunoscută ca având proprietăţi de reducere a febrei. Acesta este o observaţie clinică ştiută. Însă, pe lângă faptul că reduce febra, gustul amar scade efectul toxinelor, alină mâncărimea pielii şi usucă transpiraţia. Pe de altă parte, excesul de amar dă senzaţia de oboseală şi slăbiciune şi dăunează calităţii spermei.

Alte metode naturale de a scădea febra

  • Ghimbirul, deşi este picant, scade febra pentru că induce sudoraţie, ceea ce răcoreşte corpul.
  • Compresele cu felii de cartof crud pe tălpile picioarelor au efectul de a scădea febra şi elimină toxinele rezultate în urma infecţiilor virale şi bacteriene. Se taie un cartof în felii de 2 cm şi se fixează pe tălpi cu ajutorul unor şosete largi. Se lasă toată noaptea sau se pot schimba din două în două ore.
  • Compresele cu oţet de mere diluat 50% puse pe gambe şi pe antebraţe dau rezultate optime. Oţetul se evaporă şi are efect de răcire a sângelui care trece prin membre.
  • Duşurile scurte sunt şi ele benefice în caz de febră. Apa trebuie să fie resimţită ca fiind între caldă şi rece. Dacă febra creşte peste 39,5°C, se pot face duşuri scurte de 1-2 minute, cu apă de temperatură moderată, pentru a scadea temperatura corpului. Întodeauna trebuie să cereţi sfatul unui medic în caz de febră mare.

Gustul acru răcoreşte, iar cel sărat reglează digestia

Alimentele cu gust acru au proprietăţi energizante şi răcoritoare. Cele mai comune sunt fructele (lămâi, grepfrut, zmeură, vişine), dar şi vinul şi oţetul de mere. Plantele medicinale folosite sunt cătina, măceşele, leuşteanul. Puteţi încerca cura cu oţet de mere diluat cu apă sau suc proaspăt de mere, dimineaţa timp de două săptămâni. În doze mici, gustul sărat are efect digestiv, în doze medii, este purgativ, iar în doze mari este vomitiv. Alimentele sărate sunt sarea, brânza sărată, laptele de capră, măslinele, roşiile. Plante medicinale sărate sunt gălbenelele, măghiranul, scaiul vânăt, sânzienele, valeriana.

Sursa: click.ro

Read more
CELE MAI BUNE ANTIBIOTICE DIN PLANTE

Celebrul medic din Grecia Antică, Hipocrat, avea o vorbă: “Medicul îngrijeşte, natura vindecă”. Citeşte în revista “Click! pentru femei” care sunt plantele cu proprietatea de a combate bacteriile şi virusurile periculoase!

  • Usturoiul, cel mai puternic antibiotic natural. Este mai mult decât un condiment, el având capacitatea de a lupta cu infecţii puternice. Şi asta datorită alicinei, o substanţă asemănătoare penicilinei, care se găseşte în usturoiul crud. Acest condiment este recomandat pentru proprietăţile sale antiinflamatoare, antivirale, antifungice, fiind în acelaşi timp şi un puternic antioxidant. Cercetările au arătat faptul că acesta opreşte acţiunea nocivă a radicalilor liberi, în special a celor vinovaţi de apariţia celulelor canceroase.
  • Echinacea întăreşte sistemul imunitar. Cei care nu suportă gustul sau mirosul usturoiului pot încerca ceaiul sau extractul de echinacea, deoarece are efecte asemănătoare. Echinacea stimulează sistemul imunitar să lupte cu infecţiile prin creşterea producţiei de interferon. Această proteină eliberată de către organism previne virusurile să se înmulţească. Este recomandată în caz de dureri în gât, tuse şi infecţii respiratorii, precum sinuzită şi bronşită. Mai poate fi folosită şi la ameliorarea simptomelor infecţiilor urinare, a răcelilor şi a virozelor de sezon.
  • Ghimbirul te protejează de infecţii alimentare. Un antibiotic natural eficient este ghimbirul, care acţionează în special asupra bacteriilor. Cel mai bun este ghimbirul proaspăt, fiind recomandat împotriva toxiinfecţiilor cauzate de salmonela. De asemenea, este indicat şi în cazul infecţiilor respiratorii şi a celor gingivale. Poate fi consumat sub formă de ceai. Pune o linguriţă de ghimbir proaspăt ras într-o cană de apă fierbinte şi lasă la infuzat zece minute. Strecoară şi bea câte una-două căni pe zi. Pentru un gust mai bun adaugă miere sau suc de lămâie.
    • Genţiana are proprietăţi antivirale. Genţiana nu este doar o floare care înfrumuseţează casa şi grădina, ci şi un puternic antibiotic natural, deoarece conţine berberină. Aceasta din urmă este o substanţă care are acţiune antibiotică şi imunostimulatoare. Berberina combate diverse bacterii precum E. Coli, salmonela, giardia sau candida albicans. O poţi consuma sub formă de infuzie, o lingură de plantă uscată într-o cană de apă fierbinte, strecoară şi bea câte o cană pe zi. Tratamentul nu trebuie urmat mai mult de trei săptămâni.

Sursa: click.ro

Read more
ASA TRATEZI NATURAL O RACEALA USOARA

Pentru durerea de cap

  • Beţi 100 ml suc de spanac, 5 zile pe lună.
  • Masaţi fruntea cu ulei de sunătoare.
  • Preparaţi un amestec din oţet de ventrilică şi de mere. 100 g ventrilică şi 500 ml oţet de mere, se recoltează vârfurile înflorite ale plantei, se mărunţesc, se pun într-un recipient potrivit împreună cu oţetul, se lasă la macerat timp de 14 zile, amestecându-se de 2 ori pe zi, se filtrează. Se pun pe frunte comprese îmbibate cu acest oţet, de 3-4 ori pe zi, şi se lasă 7-10 minute.
  • Extract de mlădiţă de arin alb. Se beau câte 50 de picături dimineaţa, după masă, timp de 21 zile; se face pauză 10 zile. Se poate relua de 3 ori.

Pentru tuse seacă

  • Amestec de plante. Se prepară o infuzie din fenicul şi chimen – în părţi egale: 1 linguriţă de amestec la 250 ml de lapte clocotit. Se infuzează 2-3 minute; se beau 2-3 căni pe zi, dimineaţa, cu înghiţituri mici, timp de 20 de zile, cu pauză 10 zile şi se poate repeta la nevoie.
  • Tei, iarbă-mare şi pătlagină. Se prepară o infuzie din iarbă-mare, tei, pătlagină, chimen, în părţi egale. Se pune 1 linguriţă de amestec la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 5 minute, se beau 3 căni pe zi dimineaţa, timp de 20 de zile, cu pauză 10 zile şi se poate repeta la nevoie.
  • Sirop de hrean. 200 g hrean ras se amestecă cu 250 g de miere polifloră, se lasă 3 zile la macerat, după care începe să se consume câte 1 linguriţă de 2-3 ori pe zi, timp de 20 de zile, cu pauză 10 zile şi se poate relua la nevoie.

 

Sursa: click.ro

Read more
IARNA VA FI MAI SCURTA. SCHIMABARI CLIMATICE MAJORE IN URMATORUL SECOL

Temperaturile calde asociate cu schimbările climatice vor face ca primăvara să vină în medie cu trei săptămâni mai devreme în SUA în următorul secol, au declarat cercetători americani într-un studiu publicat miercuri în revista ‘Environmental Research Letters’, informează agenția France Presse, potrivit Agerpres.

„Previziunile noastre arată că iarna va fi mai scurtă”, a spus Andrew Allstadt, de la Universitatea Wisconsin-Madison, co-autor al studiului.

În timp ce iubitorii de căldură ar putea fi tentați să se bucure, oamenii de știință atrag atenția asupra impactului pe termen lung pe care o astfel de schimbare îl va avea asupra faunei și florei.

„Păsările migratoare, care acoperă distanțe lungi, aleg momentul plecării în funcție de lungimea zilelor de iarnă”, au explicat Andrew Allstadt.

Dacă primăvara vine cu trei săptămâni înainte de termen, păsările, care își vor menține aceleași date de migrație bazate pe durata zilei, vor risca astfel „să ajungă la locurile de reproducere și să descopere că plantele de care au nevoie au crescut deja mai mult”.

Sosirea timpurie a primăverii va fi resimțită pe coastele de nord-vest ale SUA la Pacific precum și în regiunile muntoase din vest. Schimbarea ar trebui să fie mai puțin notabilă în partea de sud, unde primăvara sosește deja mai devreme.

Plantele de primăvară au început deja să răsară mai devreme în cursul ultimelor decenii din cauza creșterii temperaturii, au declarat cercetătorii citați de AFP.

Sursa: antena3.ro

Foto: antena3.ro

Read more